Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Variola maimuţei. Vaccinul care poate preveni infectarea cu noul virus care se răspândeşte în Europa

Un nou virus se răspândeşte cu rapiditate în Europa şi Statele Unite. Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-a reunit de urgenţă pentru a discuta despre variola maimuţei, mai ales că există deja focare în 11 ţări. Ameninţarea se apropie de România, în condiţiile în care sunt cazuri confirmate în Anglia, Spania sau Portugalia. Boala poate fi prevenită prin vaccin şi se tratează simptomatic. 

de Redactia Observator

la 21.05.2022 , 20:08

Variola maimuţei: 80 de persoane au primit deja acest diagnostic. Până acum, boala era întâlnită în special în Africa. Virusul e transmis la om de către maimuţe sau diverse rozătoare. Cele mai multe dintre cazurile confirmate sunt în Europa. Spania are deja 30 de cazuri confirmate şi peste 20 de suspecţi, în timp ce în Anglia 20 de persoane sunt infectate, alte 14 sunt din Portugalia, care are şi 20 de persoane suspecte. Virusul a ajuns şi în Italia, Franţa sau Germania. "Am putea avea mai multe focare, dar nu vom vedea mii sau zeci de mii de cazuri de variola maimuţei", crede Daniel Bausch, expert medicină internă şi boli infecţioase. Şi asta pentru că, spre deosebire de COVID-19, variola maimuţei se ia mult mai greu

Cum se transmite variola maimuţei

"Cum se transmite? Prin contact cu fluidele corporale sau picături de salivă de la persoanele sau animalele infectate. Dar nu se transmite uşor", ne asigură Roşu Florin, manager infecțioase, medic ATI. "Variola maimuţei este considerată să aibă o transmisabilitate moderată în rândul oamenilor. Şansele ca virusul să se răspândească, însă, prin contact direct, precum contactul sexual, sunt considerate foarte ridicate. Şansele ca virusul să se transmită între persoane fără contact direct este foarte scăzut", a declarat Stefan De Keersmaecker, purtător de cuvânt Comisia Europeană. 

Vezi și

Variola maimuţei - principalele simptome

Pe acelaşi subiect

Deşi în România încă nu există nicio suspiciune, medicii spun că trebuie să fim atenţi la anumite simptome. "Semnele clinice: erupţie. Aceasta este asemănătoare erupţiei herpesului, uneori și a sifilisului. Febra, cefaleea, durerea de cap, dureri de spate, ganglioni limfatici umflaţi, un semn foarte importnat, frisoane, oboseala accentuata", spune Roşu Florin.

Vaccinul care poate preveni infectarea cu noul virus

Avantajul faţă de coronavirus e că există deja un vaccin care poate preveni infectarea. "Prevenţia poate fi realizată prin vaccinare împotriva variolei umane. Metodă care şi-a demonstrat eficacitatea chiar în anul 2003 când s-a stopat răspândirea acesteia în SUA", adaugă Roşu Florin. Deşi au un singur caz confirmat, Statele Unite au comandat deja 13 milioane de doze de vaccin împotriva variolei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Sănătate » Variola maimuţei. Vaccinul care poate preveni infectarea cu noul virus care se răspândeşte în Europa