Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Georgiana, o tânără mamă din Constanţa, ucisă pentru că i-a sunat telefonul. A fost înjunghiată de soțul gelos, chiar la masa de Paşte

Prima zi de Paşte a fost tulburată de sunetul sirenelor de poliţie într-o localitate din judeţul Constanţa. O tânără de doar 27 de ani a fost înjunghiată cu sânge rece de partenerul ei, la masa de Paşte. Motivul crimei este halucinant: femeii îi suna telefonul. Din păcate, medicii care au ajuns la faţa locului nu au mai reuşit să o salveze pe femeie, mama a trei copii. 

de Andreea Filip

la 21.04.2025 , 14:28

Localnicii din Cuza Vodă şi-au petrecut ziua de Paşte privind cu groază la criminaliştii care investigau crima. Georgiana, vecina lor, a fost omorâtă cu peste 20 de lovituri de cuţit. Iar cel care i-a luat viaţa este chiar iubitul ei, un bărbat de 32 de ani. Cei doi locuiau împreună cu mama tinerei. Femeia plecase de acasă pentru 10 minute atunci când a avut loc grozăvia.

"A venit o fată înaintea mea şi mi-a zis: ţi-a tăiat-o cu cuţitul", povesteşte mama Georgianei. "I-a venit rău la fată, când a văzut pe mă-sa că i-a băgat cuţitul în ea", a declarat şi tatăl suspectului.

Filmul crimei din Cuza Vodă: ucisă pentru că telefonul i-a sunat de mai multe ori

Vezi și

Totul ar fi început după ce tinerei i-a sunat telefonul de mai multe ori. Probabil orbit de gelozie, bărbatul a atacat-o, fără să ţină cont măcar de cei trei copii care se aflau în casa alăturată. "Se certau, el era cam schimbat la faţă şi eu i-am zis mamă, lasă-l pe băiatul ăsta că ăsta te omoară. ea tot nu îl lăsa, nu se lăsa de el", spune mama Georgianei.

"A fost găsită o pacientă în stop, s-au efectuat protocol de resuscitare, dar din păcate fără un rezultat favorabil, pacienta fiind declarată decedată", a declarat Claudia Tatarici, medic SAJ. Bărbatul a încercat să fugă, cu tot cu arma crimei, imediat după ce şi-a ucis partenera. A fost prins la scurt timp de poliţişti. "l-au prins pe stradă, cică era cu cuţitul în mână, plin de sânge", povesteşte o vecină. "Bănuitul este, deocamdată, în custodia poliţiei şi urmează să fie acuzat de omor, violenţă în familie", a declarat Zafer Sadâc, procuror de caz.

Procurorii continuă cercetările în acest caz iar autorităţile trebuie să stabilească în grija cui vor rămâne cei trei copii ai tinerei ucise.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ştiaţi că există intervale orare recomandate de poliţişti la întoarcerea din vacanţă?
Observator » Evenimente » Georgiana, o tânără mamă din Constanţa, ucisă pentru că i-a sunat telefonul. A fost înjunghiată de soțul gelos, chiar la masa de Paşte