Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pacienți loviți de gripă și de COVID în decurs de câteva săptămâni. Sechelele cu care rămân pe termen lung

Gripa a răpus 10 români în câteva zile. Numai în Sibiu au murit şase oameni. Iar vârful îmbolnăvirilor încă nu a fost atins, atrag atenţia medicii. Mii de oameni ajung la spital cu infecţii respiratorii şi mulţi dintre ei chiar cu infectări repetate. Urmările îmbolnăvirilor pot fi dintre cele mai grave.

de Andreea Petrescu

la 10.01.2023 , 19:57

Camerele de urgenţă ale spitalelor de boli infecţioase sunt tot mai pline de la zi la zi. Cei mai mulţi bolnavi vin cu simptome de gripă, COVID sau alte infecţii respiratorii. Sunt însă şi pacienţi care se întorc la medic după una din bolile de sezon. Deşi aparent s-au vindecat, au rămas cu sechele. 

Sechele după gripă și de COVID

Iulia a avut gripă la începutul lunii decembrie, la scurt timp după ce a trecut prin COVID. Acum a ajuns din nou la spital. "Încă tuşesc, îmi curge nasul. Tusea seacă care nu mă lasă, inclusiv noaptea este mai accentuată. Apare şi pe timpul zilei", povesteşte Iulia Marinescu, pacient.

Vezi și

Medicii spun că tusea care durează chiar şi câteva săptămâni este un efect pe termen lung al infectării cu coronavirus sau gripă. Recomandă "hidratare, antitusive. Trebuie să evite alţi factori iritanţi, ca de exemplu fumatul, şi în cazurile mai severe le mai dau şi inhalatorii, cortizon în principal""Pur şi simplu viroză. Am luat tratament, ideea e că-s de trei săptămâni aşa. Tusea nu-mi dă linişte. Am avut şi COVID şi înainte şi după vaccinare", spune un pacient.

Pe acelaşi subiect

Tusea poate dura şi 8 săptămâni

Specialiştii atrag atenţia că ar trebui să ne alarmăm dacă tusea durează mai mult de opt săptămâni. "Dacă durează mai mult de opt săptămâni sau dacă pacienţii mai au şi alte patologii asociate, un astm bronşic sau o bronşită obstructivă, este posbil ca această infecţie virală să declanşeze ceea ce numim noi exacerbarea acestor boli. Cu insuficienţă respiratorie şi care au trebuit spitalizaţi", a explicat Alina Croitoru, pneumolog.

Tusea este doar unul din efectele pe termen lung ale infecţiilor virale. Pacienţii acuză adesea şi alte sechele post-COVID sau post-gripă precum brain fog sau ceaţa cerebrală, cum i se spune popular, dificultăţi de respiraţie şi oboseală. "Se plâng de diverse lucruri, oboseală, fatigabilitate cronică. Şi la o lună, două, trei luni de zile, o stare generală uşor alterată. Pacienţii vârstnici, ei pot să facă astfel de complicaţii, fie neurologice, pulmonare, cardiovasculare", spune Gabriel Nistor, infecţionist.

Gripa face victime în România

Cazurile de gripă se înmulţesc de la o zi la alta. Numai la Sibiu au murit şase oameni în ultimele zile. Zece români au fost răpuşi de gripă până acum, dar datele nu se centralizează zilnic, ci săptămânal. 

De frica virozelor, mulţi părinţi şi-au ţinut în aceste zile copiii acasă. La Colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, din 700 de elevi 100 lipsesc pentru că au gripă sau COVID. Deşi este stare de alertă epidemiologică, nu există o regulă clară de a închide o clasă sau o şcoală. Decizia o ia fiecare director în parte. 

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Pacienți loviți de gripă și de COVID în decurs de câteva săptămâni. Sechelele cu care rămân pe termen lung