Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Medicul Virgil Musta, apel către români: Folosiți măcar acum vaccinul pentru a vă proteja

„Folosiți măcar acum vaccinul pentru a vă proteja” - este apelul medicului Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. Medicul atrage atenția că România și Bulgaria sunt la coada clasamentului privind rata vaccinării.

de Redactia Observator

la 03.10.2021 , 18:02

Medicul Virgil Musta Medicul Virgil Musta - Mediafax Foto / Emanuel Titus iliesi

Numărul mare de cazuri zilnice din valul 4 și numărul mult prea mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2 care necesită spitalizare și terapie intensivă în România nu este deloc întâmplător, scrie medicul timișorean.

„Majoritatea persoanelor din mai toate țările europene au înțeles pur-și-simplu faptul că acum chiar avem o armă puternică la îndemână și trebuie doar să o folosim. Asta au făcut, iar efectele se văd foarte clar, exprimate într-un număr foarte mic de persoane care fac forme severe sau care decedează, sistemele lor sanitare nu mai sunt sub presiune, ceea ce le permite să gestioneze deja mult mai bine pandemia. La noi, din diverse motive, prea puțini au înțeles marele atu pe care îl au acum la îndemână: vaccinul”, adaugă Musta.

Avantajul României este că are disponibile toate vaccinuri aprobate de către organismele internaționale abilitate (Pfizer, Moderna, Vaxzevria-AstraZeneca și Johnson&Johnson): „Pe oricare dintre acestea le alegeți, vă veți proteja de forme critice de boală. Avem și două vaccinuri disponibile pentru copii de peste 12 ani (Pfizer și Moderna), oricare dintre ele poate fi de mare ajutor pentru protejarea copiilor, pentru a putea merge la școală, fizic și le recomand pe ambele fără rețineri pentru vaccinarea copiilor. Avem chiar și posibilitatea unei a treia doze (Pfizer sau Moderna) pentru persoanele vulnerabile sau pentru oricine a făcut ultima doză în urmă cu mai mult de 6 luni. Recomandarea mea este să folosiți măcar acum vaccinul pentru a vă proteja, chiar dacă mai târziu, după cum spune și vorba din bătrâni <Mai bine mai târziu decât niciodată>!”.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Medicul Virgil Musta, apel către români: Folosiți măcar acum vaccinul pentru a vă proteja