Bilanț coronavirus în România, 24 ianuarie. Peste 12.000 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru luni, 24 ianuarie 2022, că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 12.082 cazuri de infectări cu coronavirus şi 40 de decese.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.082 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.006 mai puţin decât în ziua anterioară. 688 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, relevă datele transmise luni.
În total, până astăzi, 24 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.029.211 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 31.897 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.820.743 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
Numărul persoanelor considerate vindecate este cel din data de 23.01.2022, pentru data de astăzi nu a putut fi calculat din cauza unor rectificări apătute în platforma electronică dedicată.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.068 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Câte persoane au murit din cauza Covid-19 în România, 24 ianuarie 2022
Până astăzi, 59.588 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 23.01.2022 (10:00) – 24.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 41 de decese (20 bărbaţi şi 21 femei), dintre care unul anterior intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Gorj, Harghita, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Tulcea şi Municipiul Bucureşti.
Dintre cele 41 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 14 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
Din totalul de 41 de pacienţi decedaţi, 38 au fost nevaccinaţi şi 3 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.
A fost raportat un deces anterior intervalului de referinţă, survenit în judeţul Tulcea, în luna ianuarie 2022.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 6.370, cu 412 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 629 de persoane, cu 30 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 629 de pacienţi internaţi la ATI, 547 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 620 sunt minori, 613 fiind internaţi în secţii, cu 67 mai mult decât în ziua anterioară şi 7 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.595.121 de teste RT-PCR şi 6.932.761 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.188 de teste RT-PCR (8.465 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.723 la cerere) şi 25.285 de teste rapide antigenice. Gradul de pozitivare este de 31,4 %.
Pericolul din spatele Omicron
Octavian Jurma a explicat, într-o nouă postare pe Facebook, că varianta Omicron îi cruţă pe adulţi, însă spitalizează copiii de două ori mai repede decât Delta.
Octavian Jurma spune că se adeveresc două avertismente din decembrie: faptul că varianta Omicron a coronavirusului este "un cal troian care a ne amăgește că e un dar de la natură" și că "spitalizează copiii de două ori mai repede decât Delta".
Potrivit epidemiologului român, sintagma "Omicron e doar o gripă" este "tot ce mai lipsea coșciugului campaniei de vaccinare".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰