Avertismentul medicului Virgil Musta: ”Suntem, din nou, în al 12-lea ceas”. Secţiile ATI s-au umplut în mai puţin de o lună, sufocate de valul de pacienţi cu COVID
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara afirmă, marţi, că suntem, din nou, în al 12-lea ceas. Iar din cauza tulpinii Delta care este mult mai contagioasă, secţiile COVID şi secţiile ATI s-au umplut în mai puţin de o lună. Medicul atrage atenţia că pacienţii nevaccinaţi fac forme severe de boală care necesită debite mari de oxigen, iar aceştia nu se vindecă suficient de repede pentru a elibera locurile din spital în ritmul în care vin noi pacienţi. Medicul face apel pentru vaccinare şi pentru respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
”Ceea ce poate să urmeze ne va afecta deja pe toţi (personal, pe membri ai familiei, pe prieteni sau cunoştinţe), dacă nu contribuim fiecare dintre noi în perioada imediat următoare la scăderea transmiterii virusului, astfel încât să diminuăm cât mai mult numărul celor care se infectează şi automat si numărul celor care ajung să necesite spitalizare. Mulţi dintre d-voastră nu realizează încă în ce situaţie reală ne aflăm şi faptul că suntem, din nou, în al 12-lea ceas”, a scris medicul Virgil Musta, pe Facebook.
Potrivit acestuia, din cauza contagiozităţii mari a tulpini Delta, creşterea numărului de noi cazuri este mult mai rapidă faţă de celelalte trei valuri pandemice. ”În decurs de mai puţin de o lună de zile, secţiile de terapie intensivă şi secţiile Covid din spitale s-au umplut. Din observaţiile noastre concrete de până acum, persoanele vaccinate fac foarte rar forme severe sau critice de boală, care să necesite internare în secţiile de terapie intensivă şi mai ales în situaţia unei patologii importante asociate. Persoanele nevaccinate fac mult mai frecvent forme severe de boală”, a mai scris medicul.
Acesta explică faptul că, în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara, la terapie intensivă sunt internaţi numai pacienţi nevaccinaţi, iar pe secţiile Covid-19, 95% sunt pacienţi nevaccinaţi. ”Din cauza ritmului mult mai mare de infectare decât în celelalte valuri pandemice şi a formelor mai grave, nu putem externa pacienţii atât de repede pe cât ne vin alte noi cazuri”, a mai scris medicul.
Musta explică faptul că s-au suplimentat paturile, dar şi acestea se vor ocupa rapid, iar spitalele suport sunt şi ele pline. ”În Italia, în urmă cu 1 an şi jumătate, în momentul când sistemul sanitar a fost copleşit şi nu au mai avut capacitate de internare, mortalitatea prin această boală a crescut de la 3-4% cât era în medie în acea perioadă, la peste 13%, ceea ce este foarte grav! Conform statisticilor internaţionale, din ţările cu rata mică de vaccinare (cum suntem şi noi), se poate ajunge ca 10% din cazuri să evolueze sever şi peste 3% să decedeze. Aceasta înseamnă că, la un număr zilnic de peste 7.000 de cazuri la nivel naţional, putem avea zilnic un număr de 700 cazuri care pot evolua sever şi care ar necesita internare în secţii specializate. Dacă nu facem ceva concret, pe ritmul actual de creştere, evaluările specialiştilor epidemiologi arată că putem atinge destul de repede 15.000 de noi cazuri pe zi. Unde vor intra toţi acei pacienţi cu forme severe şi critice”, a mai afirmat medicul.
- Spitalele Malaxa şi Sfântul Ioan din Capitală vor deveni exclusiv COVID, a anunțat ministrul Cseke Attila: Pe...
- O proteină găsită pe suprafața celulelor infectate cu coronavirus împiedică sistemul imunitar să acționeze....
- România începe azi administrarea dozei trei de vaccin anti-COVID. Valeriu Gheorghiţă, prezent la imunizarea...
Virgul Musta susţine că, ”la ritmul actual de cazuri noi şi de cazuri grave, niciun sistem de sănătate din lume nu va putea face faţă”. ”Oricât încercăm să mai creştem numărul de paturi, se vor epuiza şi acestea foarte repede. Singura soluţie viabilă este să reducem rapid rata de infectare în comunitate, altfel vom urma şi noi exemplul tragic al Italiei, de la începutul pandemiei!”, a mai afirmat medicul.
Virgil Musta: motivele pentru care s-a ajuns aici
- 1. Rata de vaccinare - Din toate statisticile internaţionale, în ţările cu un procent mare de vaccinare (peste 60%) în special în rândul persoanelor vulnerabile, chiar dacă numărul de cazuri noi a fost (sau încă este) în creştere şi acolo din cauza tupinii Delta, numărul de pacienţi cu forme severe sau critice este mult mai mic comparativ cu valurile anterioare, cât şi numărul de persoane decedate. Iar acesta este, de fapt, cel mai mare câştig, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru sistemele medicale!!!
- 2. Măsurile de protecţie - Faptul că avem încă mult prea puţine persoane protejate (prin vaccin sau boală şi vaccin), în special în rândul bătrânilor sau al persoanelor cu factori de risc, suprapus cu renunţarea la aproape orice măsură de protecţie peste vară (distanţare, mască, dezinfectare etc) a reprezentat un teren mai mult decât favorabil pentru circulaţia foarte rapidă a variantei Delta la noi, cu un număr din ce în ce mai mare de cazuri.
”Din datele de până acum, cei mai protejaţi sau dovedit a fi pacienţii trecuţi prin boală şi vaccinaţi, cât şi cei netrecuţi prin boală, dar vaccinaţi cu schemă completă, în sensul în care foarte rar fac forme severe şi au risc foarte mic de deces. În aceste cazuri menţionate mai sus, vă spun clar şi răspicat: aveţi RISC FOARTE MIC SĂ FACEŢI FORMĂ SEVERĂ DE BOALĂ sau DE DECES. Acesta este marele avantaj si cheia în această boală, poate fi diferenţa între viaţă şi moarte! Nu înseamnă că persoanele vaccinate sau trecute prin boală nu mai pot contacta din nou virusul sau că nu pot transmite virusul (chiar dacă în măsură mai redusă). În acest caz, aşa cum explicam, pentru ei riscul unei forme grave este foarte mic, dar să nu uităm că dacă au în preajmă persoane nevaccinate (familie, prieteni, colegi de serviciu etc) cărora le transmit boala, pentru acestea riscul poate fi major”, a mai scris Virgil Musta.
Acesta susţine că inclusiv persoanele trecute prin boală şi/sau vaccinate trebuie să respecte măsurile de protecţie (distanţare, mască) pentru a diminua circulaţia virusului şi transmiterea lui, în special către cei nevaccinaţi. În plus, face o listă de măsuri care trebuie luate de fiecare pentru reducerea răspândirii:
- evitaţi întâlnirile care nu sunt neapărat necesare, evitaţi locurile aglomerate de interior sau de exterior
- purtaţi mască în toate locurile închise (aerisiţi-le frecvent), cât şi în cele deschise mai aglomerate şi păstraţi o distanţă ce cca 2 metri faţă de alte persoane
- spălaţi-vă pe mâini şi dezinfectaţi suprafeţele la care au avut acces şi alte persoane
- dacă aveţi simptome, cu atât mai important este să nu mergeţi în comunitate, să vă testaţi, iar dacă testul este pozitiv pentru covid-19, să luaţi imediat legătura cu medicul d-voastră de familie
- vaccinaţi-vă, dacă nu aţi făcut-o până acum, este cea mai puternică armă pe care deja o avem la dispoziţie, chiar dacă obţinerea imunităţii după vaccinare începe să se formeze după 14 zile de la prima doza şi devine protectoare după 1-2 săptămâni de la a doua doză. Cu cât mai repede, cu atât mai important pentru evitarea unor posibile forme grave ulterioare.
Simptomele COVID care ridică semne de întrebare
Medicul afirmă că este important să se recunoască simptomele: ”Vă readuc aminte simptomele uneori banale, ca la o simplă răceală, care ar trebui să vă ridice semne de întrebare şi să vă testaţi: durere în gât la înghiţire, dureri de cap, de muşchi, de torace, febră sau subfebrilităţi, oboseală, tuse seacă, scaune diareice, vărsături. Boala evoluează în 2 faze: în prima săptămână cu semne uşoare, perioadă în care virusul se multiplică şi se declanşează mecanismele imune. La cca. 50 % dintre persoanele infectate, boala se opreşte în această fază, dar la ceilalţi 50% trece în faza inflamatorie, în care se declanşează mecanisme patologice ce afectează plămânii şi apoi poate evolua spre formele moderate, severe sau critice”.
În plus, medicul cere pacienţilor să se prezinte la medic din timp: ”Dacă simptomatologia persistă peste 7 zile sau dacă, începând cu a 7-a zi de la apariţia primelor semne (nu de la testare) apar simptome noi ca febră mare, dureri mai mari de gât, cap, torace, tuse intensă, stare de oboseală marcată, atunci nu aşteptaţi până când nu mai puteţi respira, ci trebuie să mergeţi să fiţi evaluaţi, într-un serviciu medical de specialitate şi în funcţie de aceasta să extindeţi tratamentul. Nu aşteptaţi ca saturaţia de oxigen să scadă sub 93%”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰