Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România începe azi administrarea dozei trei de vaccin anti-COVID. Valeriu Gheorghiţă, prezent la imunizarea cadrelor medicale de la Matei Balş

Marţi, 28 septembrie, România începe vaccinarea anti-COVID cu cea de-a treia doză. Toţi cei care au primit a doua doză de vaccin cu cel puţin şase luni în urmă se pot programa sau prezenta la centrele de imunizare, unde le va fi administrată doza suplimentară (booster), cu serul Pfizer sau Moderna. Pentru a marca debutul administrării celei de-a treia doze de vaccin, cadrele medicale de la Institutul "Matei Balş" şi ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, se vaccinează marţi cu a treia doză.

de Redactia Observator

la 28.09.2021 , 07:56

Persoanele cărora le-a fost administrată a doua doză de vaccin anti-COVID cu cel puţin şase luni în urmă sunt eligibile, de marţi, pentru cea de-a treia doză. În Bucureşti, persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru vaccinarea cu a treia doză se pot prezenta şi la centrele de la Romexpo. Înscrierea în platforma de vaccinare pentru administrarea celei de a treia doze a început deja de luni seară, potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

A treia doză de vaccin anti-COVID

Săptămâna trecută, membrii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) au decis, având în vedere evoluţia epidemiologică severă din România şi necesitatea asigurării protecţiei maximale a cetăţenilor împotriva COVID-19, pe baza datelor ştiinţifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager (Pfizer sau Moderna).

Vezi și

Cui îi este recomandată a treia doză de vaccin şi cum se administrează

Pe acelaşi subiect

Potrivit CNCAV, citat de news.ro, doza 3 este ferm recomandată:

  • persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe - persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare;
  • persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social şi din învăţământ.

"Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului de sănătate şi a unităţilor de învăţământ. Accesul la vaccinare este permis şi altor categorii populaţionale, care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală", a precizat CNCAV. Reprezentanţii Comiterului au subliniat că doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială. Astfel, persoanele vaccinate cu AstraZeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna). Totodată, având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început în 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date ştiinţifice.

Programare pentru administrarea dozei trei

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se poate face deja prin platforma online, dar doritorii se pot vaccina inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare. Pentru persoanele din centrele medico-sociale şi rezidenţiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeaşi modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziţie de către direcţiile de sănătate publică judeţene/ a municipiului Bucureşti. Beneficiarii vor primi adeverinţe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menţionarea celor trei doze efectuate.

Vaccinare la Romexpo de luni până duminică, între orele 8:00 - 20:00

În Bucureşti, persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de-a treia doză începând de marţi, la centrele de la Romexpo. Sunt aşteptate pentru vaccinare persoanele cu vârste de peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice indiferent de vârstă, personalul medical, personalul din asistenţă socială şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare. Cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată la liber, fără o programare prealabilă. În paralel cu administrarea celei de-a treia doze, continuă şi imunizarea persoanelor care doresc să-şi facă pentru prima dată vaccinul anti-COVID. Centrele de vaccinare de la Romexpo sunt deschise în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 8.00 - 20.00.

Cadre medicale de la Matei Balş se vaccinează azi cu a treia doză

Pentru a marca debutul administrării celei de-a treia doze de vaccin în România, marţi, de la ora 10:00, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof Dr Matei Balş" cadrele medicale aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19 vor primi cea de a treia doză de vaccin. Prima persoană vaccinată va fi chiar managerul acestei unităţi spitaliceşti, dr. Cătălin Apostolescu, medic primar Boli Infecţioase. 

La activitate va participa şi preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea, colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, care, în semn de apreciere pentru semnalul de responsabilitate transmis de personalul medical, va fi implicat şi în procesul de vaccinare. Acţiunea are loc având în vedere că, în 27 februarie 2020, Institutul Naţional de Boli lnfecţioase "Prof. Dr. Matei Balş“ a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

Tot marţi dimineaţă, Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, va merge la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, pentru a primit şi el cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » România începe azi administrarea dozei trei de vaccin anti-COVID. Valeriu Gheorghiţă, prezent la imunizarea cadrelor medicale de la Matei Balş