Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Avertismentul epidemiologului Emilian Popovici: virusul sinciţial respirator, gripa și COVID ar putea crea "furtuna perfectă"

Medicul epidemiolog Emilian Damian Popovici a recomandat populaţiei să se vaccineze antigripal în această perioadă pentru că din decembrie se aşteaptă o creştere semnificativă a numărului de infecţii respiratorii generate de virusuri gripale, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 18.11.2022 , 16:56

medicul epidemiolog Emilian Popovici Avertismentul epidemiologului Emilian Popovici: virusul sinciţial respirator, gripa și COVID ar putea crea "furtuna perfectă" - Facebook

"Circulaţia virusurilor gripale a fost scăzută în 2020 pe fondul restricţiilor impuse de pandemia de SARS-CoV 2. şi a crescut uşor în activitate la finalul anului 2021. (...) Din păcate, ne vin semnale, din multe direcţii avizate, putem spune chiar alarme, cu privire la epidemii cu o anvergură mai mare decât în anii trecuţi, generate, în principal, de virusurile sinciţial respirator şi gripal. Ultima alarmă este de ieri, trasă de Academia Americană de Pediatrie, care a cerut Guvernului american declararea stării de urgenţă la nivel naţional din cauza problemelor legate de infecţiile generate de cele două virusuri.(...) Iată că nu mai ridică probleme virusul SARS-COV 2, ci virusurile sinciţial şi gripal. Ceea ce se întâmplă pe continentul nord-american se poate translata în Europa şi implicit la noi. În pandemia de SARS-CoV2, când spuneam că în Europa de Vest se întâmplă ceva, la două săptămâni după aceea aşteptam ca lucrurile să apară şi în România", a spus Popovici, conferenţiar la Facultatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, în cadrul mesei rotunde online "Post Covid în specialităţile medicale. Noul sezon gripal", organizată de Academia de Ştiinţe Medicale.

El a subliniat că "nimeni nu urmăreşte să declanşeze teama", ci a explicat că "este mai bine să fii pregătit, să poţi să iei măsuri în timp util, decât să gândeşti că lucrurile nu vor evolua atât de nefavorabil şi să fii surprins de consecinţe absolut nedorite, consecutive".

"Virusurile sinciţial respirator şi gripal au beneficiat de mai multă atenţie din partea specialiştilor pentru că anul acesta au apărut cu mult mai repede decât în anii prepandemici şi se răspândesc foarte rapid. Virusul sinciţial respirator are o evoluţie sezonieră, cu număr maxim de cazuri, în lunile ianuarie, februarie, pe continentul nord american, acum devansul fiind de câteva luni", a arătat Popovici.

Articolul continuă după reclamă

Populația are un "deficit imunitar", susține medicul epidemiolog Emilian Damian Popovici

Potrivit medicului, expunerea redusă la cele două virusuri a fost redusă anii anteriori datorită măsurilor implementate în pandemie - izolarea, distanţarea socială, portul măştii, închiderea şcolilor, prin care s-a blocat parţial circulaţia virusului SARS-CoV 2 şi implicit a virusurilor gripale.

"Aşadar, avem de a face cu un oarecare deficit imunitar, specialiştii preferă să spună un 'imunity gap', din cauzele menţionate şi perturbărilor programelor naţionale de vaccinări apărute în perioadele de activitate pandemică, şi mă refer în mod deosebit la vaccinarea gripală, la vaccinarea rujeolică şi la vaccinarea antipoliomielitică. Referindu-ne la virusul sinciţial respirator, gripă şi SARS-CoV 2, unii vorbesc de 'furtuna perfectă', vorbesc de tripledemie sau twindemie. Sunt tot felul de denumiri care au un impact semnificativ media, dar (...) ne interesează dacă vom avea problema co-infecţiilor, cât de exprimată va fi problema coinfecţiilor, pentru că aceasta poate ridica cu adevărat probleme foarte mari sistemelor de sănătate şi oamenilor în general, sănătăţii publice", a mai spus Emilian Damian Popovici.

Epidemiologul a detaliat că, dacă rămân dominante variantele Omicron, infecţia SARS-CoV 2 se va îndrepta spre "o viroză banală" cu care ne vom obişnui, dar dacă vor apărea variante ca Delta, "lucrurile pot căpăta o altă turnură".

"Dacă rămân aceste subvariante Omicron dominante, este foarte probabil ca, în continuare, coinfecţiile să fie limitate, pentru că majoritatea populaţiei a dobândit protecţie post-infecţioasă sau post-vaccinală faţă de subvariantele Omicron. Făcând o comparaţie cu o cursă a trei cai, virusul sinciţial respirator este calul alb, conducător, calul roib este virusul gripal, iar calul negru este SARS-CoV 2, care poate avea capacitatea, pe final de cursă, să ofere surprize", a subliniat medicul.

Emilian Damian Popovici a prezentat motivele pentru care vaccinurile antigripale trebuie actualizate anual.

"Virusul gripal poate genera noi variante.(...) Dacă o singură variantă a unui subtip de virus este modificată, (...) este necesar ca această adaptare să fie făcută la noul vaccin, altfel vaccinul are o acoperire parţială. Din acest motiv, trebuie să ne vaccinăm în fiecare an şi vaccinurile nu sunt valabile de pe un an pe celălalt. Ele nu îşi pierd tehnic valabilitatea. Nu înseamnă că dacă te-ai vaccinat cu un vaccin de anul trecut ţi s-ar întâmpla ceva. Îşi pierd valabilitatea, cel puţin parţial, ca acoperire. Recomandarea mea este ca oamenii să se vaccineze acum, pentru că încă este o perioadă favorabilă pentru vaccinare. Dacă ne vaccinăm astăzi, nu înseamnă că de mâine suntem protejaţi. Trebuie să treacă două săptămâni ca să ajungem la titrul protector de anticopi şi să fim protejaţi. Ne aşteptăm ca în decembrie să înceapă problemele legate de gripă şi la noi şi acum este încă momentul favorabil pentru vaccinare", a transmis vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie

Medicul a recomandat măsuri clasice de protecţie - portul măştii, distanţarea și igiena mâinilor

"Nu trebuie să aşteptăm să ne spună ministrul Sănătăţii sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă sau un militar despre aceste măsuri ca să ne sperie. Fiecare ştie când se simte vulnerabil. Când suntem într-o aglomerare umană, suntem în pericol de infecţie şi trebuie să luăm aceste măsuri, fără să ne pese de ceea ce spun cei din jur Deci, asta este recomandarea", a insistat medicul.

Referindu-se la suprapunerea vaccinării peste o infecţie respiratorie acută, Popovici a explicat că organismul uman are capacitatea de a se apăra.

"Ideal, pentru a avea cea mai bun răspuns, este să te vaccinezi în plină sănătate, nefiind însă o tragedie dacă se suprapune vaccinul unei infecţii respiratorii acute, pentru că nu se întâmplă nimic. Unii se vaccinează şi la o săptămână, la trei zile, la 10 zile după vaccin, fac gripă pentru că nu au dezvoltat titrul protector de anticorpi şi spun că au făcut gripă din cauză că s-au vaccinat. Este total fals. Oamenii trebuie să ştie că vaccinarea gripală previne gripa şi nu previne alte viroze respiratorii. Apare situaţia când se vaccinează şi la două săptămâni face o viroză respiratorie şi spune că a făcut gripă, dar el, de fapt, a făcut o viroză respiratorie. Aici trebuie să ştim să diferenţiem simptomele unei viroze respiratorii de simptomele de gripă şi atunci ne dăm seama despre ce este vorba", a adăugat Popovici.

El a sintetizat, parafrazând un prieten tractorist, că prin vaccinare a "scăpat de gripa rea".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Avertismentul epidemiologului Emilian Popovici: virusul sinciţial respirator, gripa și COVID ar putea crea "furtuna perfectă"