Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Expert în Orientul Mijlociu, despre scenariile războiului Israel - Hamas. Marea provocare pentru trupele israeliene după ce va începe invazia

Premierul din Qatar a anunţat progrese în privinţa eliberării ostaticilor din Gaza, la finalul unei întâlniri cu omologul său turc. Şeicul Al-Thani, care este şi ministrul de Externe al Emiratului a purtat un dialog atât cu gruparea Hamas, cât şi cu oficialii din Ierusalim, iar la final a obţinut eliberarea celor patru ostatici ajunşi în siguranţă în Israel. 

de Marius Pancu

la 26.10.2023 , 16:17

Şeicul a transmis că nu se poate ajunge la o soluţie paşnică în Fâşia Gaza, dacă nu se vor menţine deschise toate canalele de comunicare.

Doar că Israelul a început să aibă probleme şi cu Siria, care este o rută de aprovizionare cu arme a Hamas. Aşa că, după ce sirienii au lansat rachete asupra Israelului, a urmat riposta. Israelienii au lovit mai multe ţinte din Siria şi a ucis 8 soldaţi.

La rândul său, Iranul lansează ameninţări asupra Statelor Unite, pe care le consideră principalele vinovate pentru războiul din Israel. Washingtonul a avertizat Teheranul să se controleze, cu o menţiune: americanii nu vor ezita să riposteze scurt, dar decisiv, în cazul unui atac asupra trupelor lor.

Vezi și

Am discutăm cu Flavius Maria Caba, expert in Orientul Mijlociu, despre conflictul dintre Israel şi Fâşia Gaza. 

Pe acelaşi subiect

Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii făcute de Flavius Maria Caba:

- Această întârziere a operaţiunii lucrează şi în favoarea forţelor de apărare israeliene pentru fixarea prin aceste bombardamente a grupării Hamas pe teren şi distrugerea unor puncte de comandă, inclusiv dezmembrarea unor depozite de muniţie şi alte elemente de infrastrucură. Cu realizarea acestei invazii terestre, dacă va fi una la scară largă, cum se aşteaptă toată lumea, una dintre provocări va fi acea reţea de tuneluri.

- Punctul numărul doi cu care probabil se va confunta armata israeliană va fi şi un număr ridicat de militanţi Hamas pentru că şi-au concentra un număr destul de mare, şi-au luat anumite măsuri pentru a-şi concentra forţele în anumite zone, fiind o zonă de luptă urbană, clădirile îi ajută foarte mult, ceea ce creează numite elemente de pregătire înainte de a trece la ofensive din partea forţelor de apărare israeliene. 

- Un alt argument pentru care au întârziat este acea disociere faţă de populaţia civilă din Fâşia Gaza, pentru a elimina cât mai mult posibil victimele în rândul populaţiei civile. Bineînţeles, presiunea din partea Statelor Unite este de a întârzia această invazie, dar decizia finală va fi luată tot de guvernul de la Tel Aviv. Israelul ştie foarte bine care îi sunt obiectivele, îşi măsoară foarte bine din această perspectivă paşii şi care sunt posibilităţile de reuşită pe teren.

- Deocamdată, asistăm la un fel de scenariu cum s-a întâmplat şi în 2014, dar şi la conflictul din 2008. Au existat aceste lovituri aeriene, probabil vor exista şi lovituri de artilerie, care au acelaşi rol, de a fixa inamicul, de a distruge elemente de comandă şi control şi ulterior, în funcţie de evoluţia situatiei vor adopta trecerea la ofensivă sau nu. 

- E o provocare politică desosebită pentru Netanyahu, în special pentru premier pentru că a anunţat la început că obiectivul lor este de a distruge în totalitate Hamas şi de a trece la acea operaţiune ofensivă la scară largă. Va trebui să cântărească foarte bine momentul în care va decide să fie un exit, de a nu trece la ofensiva la scară largă. Oricum, majoritatea analiştilor şi experţilor militari recomandă evitarea unei operaţiuni la scară largă. De ce? Se intră într-o luptă de gherilă urbană foarte puternică. Trebuie să învăţăm lecţiile învăţate din alte cazuri. 

- Această reţea de tuneluri, undeva la 1.300 de tuneluri, 500 de km, sunt şi tuneluri adânci de 70 de metri, e dificil de controlat întreg sistemul şi să elimini, în rândul tău, al proprilor soldaţi, pierderile.

- Cu siguranţă Israelul şi creat de-a lungul timpului diferite scenarii sau planuri astfel încât cum să gestioneze Fâşia Gaza, Cisiordania în cazul în care devin parte a statului Israel în totalitate. 

Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Expert în Orientul Mijlociu, despre scenariile războiului Israel - Hamas. Marea provocare pentru trupele israeliene după ce va începe invazia