Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sacrificiu suprem al unui tată: A plătit cu viaţa ca să-şi salveze copilul de la moarte. Trupul său i-a fost scut micuţului, care a fost scos în viaţă de sub dărâmături

Imagini sfâşietoare apar din infernul produs de cele două cutremure din Turcia şi Siria. O continuă luptă pentru inimile celor care încă mai bat de sub dărâmături. Şi mici fărâme de speranţă, atunci când cineva mai este salvat.

de Monica Palade

la 09.02.2023 , 19:33

Neputincioşi în faţa dezastrelor naturale, dincolo de drame şi suferinţă, poveştile se nasc din ruine. Un tată a fost scos mort, marţi dintre betoane.

Şi-a dat viaţa pentru fiul său

Salvatorii au avut surpriza să constate că omul îşi sacrificase viaţa pentru a o salva pe cea a fiului său. L-a ţinut strâns la piept şi l-a protejat cu propriul său trup. Iar sacrificiul nu a fost în zadar. Copilul a fost scos în viaţă de salvatori. O imagine cu care undeva peste ani un copil ajuns adult o va retrăi iar şi iar. E o povară, dar şi o lecţie de viaţă. Tatăl lui a murit pentru el.

Vezi și

 În Hatay un băiețel de opt ani a fost salvat de sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite după 52 de ore. Yigit Cakmak a fost dus de salvatori de sub moloz direct în braţele mamei sale care îl aștepta disperată. Chipul copilului atunci când îşi îmbrăţişează mama i-a impresionat pe turci, unde astfel de poveşti au devenit un simbol al speranţei. 

Pe acelaşi subiect

Salvatorii continuă să lupte pentru a ajunge la cei prinși sub moloz. Tot azi a fost salvat un copil sirian de 2 ani care a stat sub beton timp de aproape 44 de ore în Hatay. Muhammed a primit apă dintr-un capac de sticlă înainte de a fi scos dintre ruine. "Bravo, Muhammed", a scris primarul Istanbulului Ekrem İmamoglu pe rețelele de socializare.

Un tată îşi ţine fiica moartă de mână

Un fotograf de la AFP a surprins imagini dureroase cu un tată care ține mâna fiicei sale moarte şi prinsă sub straturile de moloz. Scenele cumplite vin din orașul turc Kahramanmaraş. 

Mesut Hancer stă în mijlocul unei clădiri distruse şi o ţine de mâna pe fiica sa Irmak. Nu s-a putut desprinde de copila de 15 ani care a murit în pat după ce clădirea a căzut pe ea în urma seismelor care au lovit Turcia şi Siria în ultimele 2 zile. 

Salvatorii se luptă cu vremea rece, replicile și cu molozul clădirilor prăbușite, săpând cu mâinile printre resturi după supraviețuitorii îngropați de cutremurele care au ucis peste 5.000 de oameni. 

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Sacrificiu suprem al unui tată: A plătit cu viaţa ca să-şi salveze copilul de la moarte. Trupul său i-a fost scut micuţului, care a fost scos în viaţă de sub dărâmături