Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un copil de 8 ani salvat după ce a stat 50 de ore îngropat în moloz în Turcia. Reacţia sa când salvatorii l-au dus în braţele mamei

Bilanţul cutremurelor care au lovit Turcia şi Siria a trecut de 10.000 de morţi şi 50.000 de răniţi. Este un bilanţ încă provizoriu, din păcate. OMS vine cu estimări înfiorătoare. În total ar putea fi vorba de 20.000 de morţi. Între timp, imagini sfâşietoare continuă să curgă din Turcia şi Siria. 

de Redactia Observator

la 08.02.2023 , 14:40

Povești și imagini incredibile continuă să apară în zonele devastate de cutremurele de luni din nordul Siriei și sudul Turciei. În Hatay un băiețel de opt ani a fost salvat de sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite după 52 de ore. Yigit Cakmak a fost dus de salvatori de sub moloz direct în braţele mamei sale care îl aștepta disperată. Chipul copilului atunci când îşi îmbrăţişează mama i-a impresionat pe turci, unde astfel de poveşti au devenit un simbol al speranţei. 

Salvatorii continuă să lupte pentru a ajunge la cei prinși sub moloz. Tot azi a fost salvat un copil sirian de 2 ani care a stat sub beton timp de aproape 44 de ore în Hatay. Muhammed a primit apă dintr-un capac de sticlă înainte de a fi scos dintre ruine. "Bravo, Muhammed", a scris primarul Istanbulului Ekrem İmamoglu pe rețelele de socializare.

Mărturia unui sinistrat: N-am murit de foame sau în cutremur, dar vor muri îngheţaţi de frig

Articolul continuă după reclamă

În Turcia, numărul celor decedaţi a ajuns la 8.574, a anunţat preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care s-a deplasat pentru prima oară în oraşul Kahramanmaraş, epicentrul cutremurului. În Siria, până acum au fost consemnate 2.662 de decese şi 5.000 de persoane rănite. Potrivit lui Erdogan, 50.000 de persoane rănite au fost salvate în Turcia, la trei zile de la cutremur.

Pe acelaşi subiect

Turcia a trimis aproximativ 60.000 de salvatori în zona afectată de seism, însă, din cauza proporţiilor dezastrului, multe victime aşteaptă în continuare ajutor. Unii turci şi-au exprimat chiar furia că răspunsul autorităţilor este lent. Cum poţi ajuta şi tu victimele cutremurului din Turcia.

Mulţi sinistraţi din Turcia sunt nevoiţi să doarmă în maşini, în afara şi în interiorul unor adăposturi guvernamentale."N-avem cort, n-avem sobă, n-avem nimic. Copii noştri nu sunt bine. Ne udă ploaia pe toţi, iar copiii noştri stau afară în frig", a povestit pentru AP Aysan Kurt, în vârstă de 27 de ani. "N-am murit de foame sau în cutremur, dar vor muri îngheţaţi de frig", este mărturia cruntă a bărbatului. 

Zeci de copii, scoşi dintre ruine în Turcia

Marţi, la două zile de la cele două cutremure cu magnitudinea 7,8 şi 7,6,  salvatorii au scos de sub dărâmături un băiat în vârstă de trei ani, Arif Kaan, în Kahramanmaraş, aproape de epicentru. Partea de jos a corpului băiatului era prinsă între dale de beton şi  fier contorsionat. Salvatorii i-au acoperit partea superioară a corpului cu o pătură pentru a-l proteja de frig, şi au tăiat cu grijă molozul şi fierul pentru a nu provoca o nouă surpare.

Tatăl băiatului plângea în timp ce fiul său era scos dintre dărâmături şi transportat către o ambulanţă. "Acum numele speranţei în Kahramanmaraş este Arif Kaan", a concluzionat un jurnalist turc care a transmis în direct operaţiunea de salvare.

Tot marţi, a fost salvată în Adıyaman, Betul Edis, o fată în vârstă de zece ani. Salvatorii şi martorii au izbucnit în aplauze iar bunicul ei a sărutat-o în timp ce era condusă către o ambulanţă. Luni seară, locuitorii unei localităţi din nord-vestul Siriei au găsit un nou-născut legat prin cordonul ombilical de mama sa moartă. Copilul este singurul supravieţuitor al familiei, care a murit în urma prăbuşirii unei clădiri la Jinderis, potrivit AP. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Un copil de 8 ani salvat după ce a stat 50 de ore îngropat în moloz în Turcia. Reacţia sa când salvatorii l-au dus în braţele mamei