Portretul lui Sebastian Popescu, candidat la alegerile prezidenţiale 2025. Biografie, studii, avere, familie
În jur de 19 milioane de români, din întreaga lume, sunt aşteptaţi în luna mai să voteze la alegerile prezidenţiale 2025, respectiv să decidă noul preşedinte al ţării şi chiar viitorul acesteia.

11 candidaţi s-au înscris în cursa electorală din acest an, cu trei mai puţin decât la alegerile prezidenţiale de anul trecut, iar lupta se anunţă a fi extrem de echilibrată.
Ultimele sondaje arată dueluri strânse între mai mulţi candidaţi precum George Simion, Nicuşor Dan, Victor Ponta, Crin Antonescu sau Elena Lasconi, dar nu sunt excluse surprizele produse de ceilalţi candidaţi, Cristian Terheş, Silviu Predoiu, Lavinia Şandru, John Ion Banu Muscel, Daniel Funeriu şi Sebastian Popescu.
Sebastian Popescu este candidatul PNR la alegerile prezidenţiale 2025
Sebastian Popescu este candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidenţiale 2025. Sebastian Popescu reprezintă, practic, un partid pe care l-a fondat şi cu care se identifică.
- Ce indemnizaţii au membrii, preşedinţii secţiilor de votare şi observatorii în 2025, la alegerile prezidenţiale
- Unde şi când poţi vota în diaspora la alegerile prezidenţiale 2025. Secţiile de votare se deschid pe 2 mai, ora...
- Elena Lasconi, întrebată dacă o va graţia pe Elena Udrea în cazul în care ajunge preşedinte: "De ce aş face...
- Nicuşor Dan spune că va veni cu un raport detaliat despre anularea alegerilor dacă va ieşi preşedinte: "Nu e...
- Alegeri prezidenţiale 2025, află care este secţia ta de votare
Sebastian Popescu nu este la prima aventură de acest gen. El şi-a mai încercat norocul şi la alte alegeri, fără a avea rezultate concludente. De exemplu, la alegerile prezidenţiale din 2019 a obţinut în jur de 31.000 de voturi şi s-a clasat pe locul 13.
Scurtă biografie
Sebastian Popescu s-a născut în 1982, în Balş, judeţul Olt. Dragostea pentru ideea de a avea grijă de animale l-a determinat să studieze medicina veterinară, iar primul pas în acest sens l-a făcut prin absolvirea cursurilor la Grupul Şcolar Agricol Petrache Poenaru din Bălceşti. În 2000, a fost admis la Facultatea de Medicină Veterinară a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, din Timişoara, iar în 2006 a obţinut diploma de doctor medic veterinar.
În 2015, Sebastian Popescu s-a decis să intre în politică, astfel că a pus bazele Partidului Noua Românie, formaţiune politică pe care o conduce şi astăzi. Candidatul susţine că a decis să intre în politică fiind convins că "România are nevoie de o schimbare profundă". Cum spuneam, Sebastian Popescu şi-a încercat norocul, fără prea mare succes, la alegerile prezidenţiale din 2019, iar acum speră să candideze cu ceva mai mult succes.
Ce studii are Sebastian Popescu
Cum spuneam, Sebastian Popescu a devenit licenţiat în medicină veterinară în 2006, la Timişoara, după ce, în prealabil, şi pe perioada liceului a urmat cursuri la Liceul Agricol din Bălceşti, judeţul Vâlcea, la profilul veterinar.
Candidatul la alegerile prezidenţiale se laudă că a fost şef de clasă pe perioada liceului, fiind primul la admiterea la profilul veterinar, dar şi că a obţinut media 9,27 când şi-a dat licenţa în medicină veterinară.
Funcţii ocupate până în prezent
Intrat de numai câţiva ani în politica din România, Sebastian Popescu nu se poate lăuda, încă, cu funcţii deosebite ocupate. Totuşi, candidatul la alegerile prezidenţiale consideră că "prin acţiunile mele, mă angajez să aduc schimbări reale şi să construiesc un viitor mai bun pentru România".
Extra politică, Sebastian Popescu se laudă că a lansat şi a devenit director editorial al două platforme de ştiri şi a pus bazele unei platforme dedicate jucătorilor amatori de tenis, din România, prin intermediul căreia se organizează diferite turnee.
Ce avere are Sebastian Popescu
În ceea ce priveşte averea lui Sebastian Popescu, acesta a obţinut, prin contracte de întreţinere, o casă de locuit şi 14 terenuri agricole în judeţul Vâlcea.
De asemenea, liderul Partidului Noua Românie are funcţia de administrator la PR Media RTP SRL și calitatea de președinte al Asociației Romanian Tenis Premium.
Ce ştim despre familia candidatului la prezidenţiale
Nu se cunosc foarte multe detalii despre starea socială a candidatului Sebastian Popescu, însă trebuie precizat că acesta susţine că a crescut într-o familie normală, clasică pentru perioada de dinainte de 1989, alături de o soră ceva mai mare.
În plus, Sebastian Popescu recunoaşte că a fost ajutat foarte mult de diferite rude şi prieteni, de-a lungul timpului. Pe parcursul liceului, de exemplu, a locuit alături de bunica sa, mama din partea tatălui, pentru a fi mai aproape de unitatea de învăţământ, iar în ultimii ani a locuit în Bucureşti, într-o locaţie pusă la dispoziţie de o cunoştinţă şi pentru care Sebastian Popescu se angaja să plătească doar utilităţile.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰