Video În provincia turcă Hatay, morții nu mai au loc la morgă și zac în curtea spitalului. "Cine va plăti pentru asta?"
În provincia turcă Hatay, de la graniţa cu Siria, una dintre cele mai afectate regiuni după cutremurele devastatoare de luni, au fost surprinse imagini dramatice. În timp ce oamenii prinși sub dărâmături așteaptă să fie salvați, cei care au murit nu pot fi îngropați. Deoarece morga spitalului de stat e plină, trupurile fără viață zac în curte, în saci sau acoperite cu pături.
Două cutremure violente de peste 7 pe Richter au lovit luni Turcia și Siria. Mii de clădiri au fost puse la pământ, iar număul moților, care crește de la oră la oră, a depășit 8.000. Sunt zeci de mii de răniții, cu sute de familii sub dărâmături. În Siria au murit 2.470 de oameni, iar datele oferite de Ankara rămân neschimbate: 5.894 de persoane și-au pierdut viața.
Astfel, bilanțul a ajuns, miercuri dimineață, la 8.364 de decese.
Morții nu mai au loc la morgă
Din regiunile afectate de cutremure vin scene teribile de distrugere. Disperați, oamenii sapă cu mâinile prin moloz, ca să ajungă la cei dragi îngropați în ruine.
- "Vă rog, veniţi şi ajutaţi-ne! Salvaţi-ne!" Un student turc s-a filmat sub dărâmături și postat imaginile pe...
- Mesajul regelui Charles al III-lea, după cutremurele din Turcia: "Nu pot decât să încerc să-mi imaginez suferinţa"
- Corespondență Observator din Turcia. Momentul de speranță al salvatorilor: fac liniște cu toții și ascultă...
Pământul se cutremură la fiecare câteva minute...
Imagini dramatice au fost surprinse în provincia de frontieră turcă Hatay, puternic afectată de cutremure. Aici, unele blocuri de locuinţe au căzut cu totul, ca nişte piese de domino.
În timp ce oamenii prinși sub dărâmături așteaptă să fie salvați, iar supraviețuitorii așteaptă un castron cu supă fierbinte, cei care au murit nu pot fi îngropați. Deoarece morga spitalului de stat e plină, trupurile fără viață zac în curte, în saci sau acoperite cu pături.
Pe măsură ce trece timpul, șansele de a-i salva pe cei care au rămas sub ruine scad
Munca salvatorilor pe teren este îngreunată și de condițiile meteorologice dificile. Temperatura este în jur de zero și, pe măsură ce trece timpul, șansele de a-i salva pe cei care au rămas sub ruine scad. Potrivit experților, oamenii pot trăi între trei și șapte zile fără apă. Și au trecut mai bine de 50 de ore de la primul cutremur devastator cu magnitudinea 7,8 pe Richter.
Gerul aspru sporeşte suferinţele zecilor de mii de oameni rămaşi fără adăpost şi îngreunează căutarea supravieţuitorilor blocaţi sub dărâmături. OMS estimează că vieţile a 23 de milioane de oameni ar putea fi afectate. Erdogan a declarat stare de urgenţă pentru 3 luni în regiunile afectate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰