Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Românii lasă gătitul acasă și merg la restaurant de Paște. Mielul, vedeta meniurilor speciale

Masa tradiţională de Paşte acasă începe să devină istorie. În loc să pregătească ore în şir preparatele, tot mai multe familii merg să mânânce în oraş. Restaurantele au de sărbători friptură şi ciorbă de miel, drob, ouă roşii şi cozonac. 

de Clara Mihociu

la 09.04.2025 , 20:20

Mielul este nelipsit din restaurantele care pregătesc meniuri de sărbători. Clienții sunt așteptați și cu alte preparate tradiționale.

"Aluat fraged, ca o prăjitură! Pască, cozonac, drob și pate de casă – toate vor fi pe masa de Paște", spune Paul Corban, chef bucătar.

Din meniu nu va lipsi, pe lângă toate aceste bunătăți, și ciorba cu carne de miel. Dacă totuși cineva nu dorește să consume miel, pentru că poate nu-i place, atunci cei care conduc restaurantele s-au gândit la toate. Pot să-și comande orice altceva este în meniu și este pe gustul lor. În ultimii 3 ani, numărul celor care merg în zilele de Paște la restaurant a crescut constant.

Vezi și

Un prânz costă de la 250 până la 500 de lei, de persoană

Pe acelaşi subiect

"Ori mergem la familie, ori îi invităm pe cei din familie la un restaurant, să ne poată oferi tot ceea ce se gătește pe masa tradițională de Paști", spun oamenii.

"Este un alt mod de a petrece Paștele alături de cei dragi. Avem solicitări atât de la ieșeni care vin nu doar pentru masa de Paște. Avem oaspeți din Iași și din țară care își cumpără pachetul integral", spune Simona Vețeleanu, director Hotel.

Mulți consideră însă că sărbătorile trebuie petrecute acasă, în familie.

"Mergem la bunici, mergem la părinți, pentru că Paștele este momentul în care îi vizităm. Tradițiile contează, și familia contează, și timpul nu se reîntoarce. Trebuie să petrecem timpul împreună", spun oamenii.

La Constanța, pe lângă miel se prepară și ce prind pescarii.

"Ne-am pregătit și cu pește de sezon, pentru că suntem la malul mării și ar fi păcat. Rezervările sunt în proporție de 90% ocupate din capacitatea restaurantului", spune Ramona Butaru, manager restaurant.

Pentru trei nopți de cazare pe litoral, de sărbători, pachetele turistice pornesc de la 2.000 de lei.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Învăţaţi reţete noi în perioadele de post ca să mai diversificaţi meniul?
Observator » Evenimente » Românii lasă gătitul acasă și merg la restaurant de Paște. Mielul, vedeta meniurilor speciale