Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bursele europene au închis luni în creştere cu peste 2%, după scutirile temporare de tarife anunţate de Trump

Pieţele bursiere din Europa au închis luni în creştere cu peste 2%, în contextul în care investitorii au reacţionat pozitiv la ştirile privind scutirile temporare de la noile tarife vamale americane pentru anumite produse tehnologice, transmite CNBC.

de Redactia Observator

la 14.04.2025 , 21:15

Bursele europene Bursele europene au închis luni în creştere cu peste 2% - Profimedia

Indicele pan-european Stoxx 600 a închis cu o creştere de 2,7%. În Marea Britanie, FTSE 100 a urcat cu 2%, indicele DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 2,6%, iar CAC 40 din Paris a câştigat 2,4%.

Acţiunile din sectorul petrolier şi de gaze naturale au curcat cu 3%, în pofidaprognozelor privind scăderea preţului petrolului în 2025. Sectorul bancar a avansat cu aproape 3%.

Titlurile gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk au crescut cu 3,7% după ce rivalul american Pfizer a anunţat oprirea dezvoltării pastilei sale experimentale pentru slăbit, în urma unui caz de afectare hepatică.

Articolul continuă după reclamă

După închiderea şedinţei de tranzacţionare, compania de lux LVMH a raportat o scădere de 3% a vânzărilor din primul trimestru, până la 20,3 miliarde de euro (23,1 miliarde dolari), sub estimările analiştilor LSEG, care indicau 21,2 miliarde euro.

Pe acelaşi subiect

Excepţii temporare de la noile tarife

Politica comercială agresivă şi schimbătoare a preşedintelui american Donald Trump a generat una dintre cele mai volatile perioade din istoria recentă a pieţelor globale. Deşi a început anul în forţă şi a depăşit performanţele burselor americane, indicele Stoxx 600 a pierdut peste 8% în aprilie, în timp ce S&P 500 din SUA a scăzut cu 4,43%.

În weekend, autorităţile americane au anunţat că telefoanele inteligente, computerele şi alte dispozitive electronice vor fi temporar exceptate de la noile tarife de 125% impuse importurilor din China, precum şi de la tariful de bază de 10% pentru alte ţări. Cu toate acestea, tariful general de 20% pe toate bunurile din China rămâne în vigoare.

Trump a declarat duminică că va anunţa în această săptămână nivelul tarifar pentru importurile de semiconductori, potrivit NBC News.

Rămân întrebări cheie pentru pieţe: cât va dura această pauză a tarifelor americane şi în ce măsură alte state vor reuşi să negocieze fără a răspunde cu propriile măsuri tarifare. Uniunea Europeană a decis, la rândul ei, să suspende pentru 90 de zile aplicarea contramăsurilor tarifare, pentru a deschide calea către negocieri, relatează news.ro.

Pieţele valutare şi obligaţionare au resimţit şi ele efectele acestor evoluţii. Euro a atins cel mai ridicat nivel în raport cu dolarul american din ultimii trei ani. Randamentul obligaţiunilor americane pe 10 ani a crescut de la 3,99% la începutul săptămânii trecute, până la 4,49% vineri, în timp ce diferenţa faţă de randamentul obligaţiunilor germane a cunoscut cea mai amplă extindere săptămânală din 1990 încoace.

Între timp, investitorii se pregătesc şi pentru debutul sezonului de raportări financiare pentru primul trimestru, într-un mediu comercial marcat de incertitudine.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România ar trebui să dea explicaţii Statelor Unite pe tema alegerilor anulate?
Observator » Ştiri economice » Bursele europene au închis luni în creştere cu peste 2%, după scutirile temporare de tarife anunţate de Trump