Video Un copil de 3 ani a murit după ce a înghițit o substanță toxică pentru ungerea oilor, la o stână din Bacău
Un copil de doar trei ani dintr-o comună din judeţul Bacău a murit după ce ar fi înghiţit o substanţă toxică folosită pentru ungerea oilor. Nenorocirea s-a întâmplat în timp ce micuţul se afla împreună cu bunicul său la o stână din comuna Căiuți. Din nefericire, un moment de neatenţie i-a fost fatal micuţului.
Un copil în vârstă de 3 ani, ar fi ingerat o substanță toxică (formol) în timp ce se afla împreună cu bunicul său la o stână din comuna Caiuți. La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței care a efectuat manevre de resuscitare, din nefericire, declarându-se decesul.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Stâna era a bunicului, un bărbat de 51 de ani, iar substanța ar fi fost folosită pentru ungerea oilor pe timp de iarnă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰