Trump ar putea renunţa la discuţiile de pace, dar semnează acordul de minerale cu Ucraina. Rusia, nou atac devastator asupra civililor
Donald Trump dă un ultimatum pentru negocierile de pace din Ucraina. Preşedintele american este gata să renunţe la discuţii, mai ales că Moscova ameninţă că reia bombardamentele asupra infrastructurii energetice. Pentru Kiev, singura veste bună este că acordul pentru minerale este gata să fie semnat.
Europenii au fost incluşi în premieră în discuţiile privind viitorul Ucrainei. Emisarii lui Trump s-au văzut cu Emmanuel Macron şi oficiali veniţi de la Kiev. Apoi secretarul de stat american a avut o discuţie şi cu omologul rus. Totul fără mari rezultate. "Vrem să se încheie, dar nu este războiul nostru! Nu vom continua să zburăm peste tot în lume și să avem întâlnire după întâlnire după întâlnire dacă nu se fac progrese. Dacă nu se întâmplă , noi trecem mai departe", a declarat Marco Rubio.
Câteva ore mai târziu, vicepreşedintele american a sosit în Italia şi a îndulcit tonul. "Nu voi judeca dinainte rezultatul negocierilor, dar suntem optimiști că putem, sperăm, să punem capăt acestui război, acestui război foarte brutal", a declarat J.D. Vance.
Încă de la preluarea mandatului, Donald Trump a făcut din pacea în Ucraina principalul lui obiectiv extern. 87 de zile mai târziu, liderul de la Casa Albă nu are cu ce să se laude. A primit de la Putin doar promisiuni şi un armistiţiu parţial de 30 de zile, în Marea Neagră şi în privinţa atacurilor împotriva centralelor electrice. Moscova anunţă însă că şi acesta a expirat. "O să primim veşti de la ei săptămâna asta, în scurt timp chiar. Vom vedea, dar noi vrem să nu mai fie oameni morţi şi crime", a declarat Donald Trump.
Ruşii continuă atacurile în Ucraina
- Adjunctul primarului Kievului, inculpat. Ar fi ajutat zeci de ucraineni să fugă din ţară, ca să nu fie trimişi...
- Încă un atac masiv cu drone în Ucraina. Armata rusă s-a dezlănţuit asupra oraşului Dnipro: Doi morţi, zeci de...
- Un nou atac masiv cu drone asupra Odesei, la o zi după vizita şefului NATO. Trei persoane rănite, locuinţe şi...
- Reacţia lui Zelenski, după declaraţia lui Steve Witkoff despre cele "5 teritorii" care să fie incluse în acordul...
- SUA nu semnează declarația G7 care condamnă atacul sângeros al Rusiei din Sumî, ca să nu strice negocierile cu...
În această dimineaţă, ruşii au luat la ţintă al doilea cel mai mare oraş al Ucrainei, Harkov. Cel puţin doi oameni au murit şi peste o sută au fost răniţi după ce rachetele balistice au lovit 20 de blocuri şi 30 de case.
Delegaţia americană l-a inclus şi pe trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff. Omul de afaceri i-a şocat pe francezi încă de la primele cuvinte rostite în Palatul Elysee. "Seamănă cu clubul preşedintelui Trump, de la Mar-a-Lago.Totul arată fabulos acolo, lucrează el însuşi, este un arhitect", a declarat Steve Witkoff.
Între timp, Uniunea Europeană şi-a trimis propriul emisar la Casa Albă. Giorgia Meloni a încercat să îi câştige bunăvoinţa lui Trump în privinţa taxelor vamale şi chiar l-a invitat la Roma pentru o discuţii cu liderii UE. "Chiar dacă avem nişte probleme între cele două maluri ale Atlanticului, este momentul să încercăm să ne așezăm și să găsim soluții. Pentru mine, scopul este să facem Occidentul măreţ din nou! Cred că putem să facem asta împreună", a declarat premierul Italiei.
"Va exista un acord comercial, sută la sută. Ei vor foarte mult să semnăm un acord şi vom avea un acord comercial. Mă aştept la asta pe deplin, dar va fi un acord corect", a spus Trump. Primul acord al lui Trump va fi însă unul pentru mineralele rare din Ucraina. Înţelegerea va fi semnată joia viitoare, iar o parte din profit va fi investit într-un fond de reconstrucţie a ţării.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰