Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Au apărut primele semne ale recesiunii mondiale. Cum va fi lovită România, care are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană

După taxele lui Trump, apar semnele recesiunii mondiale. Petrolul se ieftineşte masiv în timp ce scade cererea, iar asta ameninţă prăbuşirea pieţei. Bursele pierd miliarde, industria îşi reduce activitatea. România este şi mai vulnerabilă. Cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, riscăm şomaj, scumpiri şi dezechilibre economice grave. 

de Florentina Lazăr

la 08.04.2025 , 20:14

La această staţie de carburanţi din centru Capitalei, un litru de benzină costă 7 lei şi 9 bani, iar un litru de motorină se vinde cu 7 lei şi 27 de bani. De la o zi la alta, combustibilul s-a ieftinit cu 15 bani pe litru. Asta înseamnă că un plin de benzină sau motorină ne costă cu 8 lei mai puţin. 

Primele semne ale recesiunii mondiale

În 4 zile, prețul benzinei și motorinei a scăzut cu 21 de bani pe litru. "Sincer nu prea o simt la buzunar". "De faţadă, doar să ne fure ochii. Sunt convins că se vor întoarce iar". "E cam puţin la veniturile pe care le avem noi e puţin". "Cam mică. Păi la cât a crescut motorina în ultimele luni. Prea mică, scăderea prea mică", spun şoferii.

Vezi și

Ieftinirea vine după ce prețul barilului de petrol a căzut de la 71 la 60 de dolari. 

Pe acelaşi subiect

"Cererea pentru petrol scade, iar asta se întâmplă în condiţiile incertitudinii generate de taxele vamale introduse în mod aleatoriu de administraţia americană", a declarat Dan Schwartz, expert fiscal.

"Sunt aşteptări chiar să meargă la 40 de dolari preţul petrolului, ceea ce ar duce în continuare la scăderea preţului combustibilului şi în România", a declarat Adrian Codîrlaşu, președinte CFA.

Nu este, însă, o veste bună, ci un semn de recesiune, cred economiştii, în momentul în care Uniunea Europeană pregăteşte taxe vamale mărite pentru importurile din Statele Unite. Preşedintele interimar a avertizat şi el astăzi că există riscuri.

"Tarife peste tarife înseamnă inflaţie, scăderea puterii de cumpărare şi riscul unei recesiuni economice", a declarat Ilie Bolojan, preşedinte interimar al României.

"Recesiune înseamnă o scădere a ritmului de creştere economică, poate să însemne în condiţiile actuale limitări ale dreptului de circulaţie", a declarat Dan Schwartz, expert fiscal.

Bursele au reacționat primele la zidul protecţionist ridicat de Trump. În Statele Unite, pieţele financiare au pierdut trilioane de dolari, iar la Bucureşti, investitorii au rămas fără 32 de miliarde de lei în cinci zile. 

"Cred că România are un risc de recesiune mai mare decât alte țări. Apoi, avem risc de creștere a taxării, avem încă neterminate alegerile", a declarat Adrian Codîrlaşu, președinte CFA

Experții se tem de cel mai negru scenariu: o criză asemănătoare recesiunii mondiale din anii '30.

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Învăţaţi reţete noi în perioadele de post ca să mai diversificaţi meniul?
Observator » Ştiri economice » Au apărut primele semne ale recesiunii mondiale. Cum va fi lovită România, care are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană