Dosarul "Diplome de licenţă fără studii". Şase persoane au fost REŢINUTE şi alte nouă sunt puse sub CONTROL JUDICIAR, în urma percheziţiilor
Şase persoane au fost reţinute, iar nouă au fost puse sub control judiciar, în urma percheziţiilor făcute, miercuri, în dosarul ”Diplome de licenţă fără studii”, în care au fost vizaţi profesori şi studenţi de la universităţile "Vasile Goldiş" şi "Aurel Vlaicu" din Arad. De asemenea, poliţiştii au ridicat peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice, informează News.ro
Şase persoane au fost reţinute, iar nouă au fost puse sub control judiciar, în urma percheziţiilor făcute, miercuri, în dosarul ”Diplome de licenţă fără studii”, în care au fost vizaţi profesori şi studenţi de la universităţile "Vasile Goldiş" şi "Aurel Vlaicu" din Arad. De asemenea, poliţiştii au ridicat peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice, informează News.ro
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au făcut, miercuri, 106 percheziţii într-un dosar denumit generic ”Diplome de licenţă fără studii”, în care 36 de persoane sunt cercetate pentru infracţiuni de corupţie.
În urma descinderilor, poliţiştii au ridicat peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice.
De asemenea, şase persoane au fost reţinute şi urmează să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar alte nouă au fost puse sub control judiciar.
- Procurorii au găsit 200 de mii de Euro în locuinţa şi la clinica unui medic cercetat în dosarul ”Diplome de...
- Diplome false pentru vindecători! Acreditările pentru diferite specializări de medicină alternativă costă sute...
- Informaţii şocante: Sute de medici şi preoţi şi-ar fi luat diplomele pe şpagă
”Din anchetă a reieşit că, în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, s-ar fi constituit reţele infracţionale din care ar fi făcut parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenţi la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a examenelor”, se arată într-un comunicat transmis joi de Poliţia Română.
În acest mecanism, studenţi care ar fi dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei cunoscători de limba română, ar fi devenit la rândul lor intermediari pentru alţi colegi, mai precizează sursa citată. În anumite cazuri, banii oferiţi în schimbul promovării examenelor ar fi fost lăsaţi la puncte de schimb valutar ai căror administratori ar fi fost în relaţii de prietenie cu cadrele didactice.
”În fapt, cadrele didactice ar fi pretins şi primit bani şi bunuri de la studenţi pentru a le oferi lucrări de licenţă deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceştia să înţeleagă limba”, se mai arată în comunicat.
Totodată, informaticienii instituţiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare şi ar fi modificat rezultatele obţinute de unii dintre studenţi ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor.
Universităţile vizate în acest dosar sunt ”Aurel Vlaicu” - de stat şi ”Vasile Goldiş” - privată, din Arad.
În acest dosar, au avut loc percheziţii şi la locuinţa medicului timişorean Emil Urtilă, cadru universitar la Universitatea ”Vasile Goldiş” din Arad. Anchetatorii au găsit în locuinţa şi la clinica acestuia suma de 200.000 de euro şi liste cu numele unor studenţi.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰