Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Carnea "bio", de trei ori mai scumpă faţă de cea de la "raft", în topul preferințelor românilor. Ce nu le spune nimeni despre ea

8 din 10 români caută pui crescut natural, la sol, cu cereale bio, chiar dacă asta înseamnă să plătească dublu sau triplu pe kilogram, arată un studiu Eurostat. De multe ori sunt induşi, însă, în eroare de etichete. Experţii spun că, în lipsa unor reglementări clare, informaţiile relevante pot fi uşor înlocuite de practici înşelătoare de marketing.

de Ingrid Tîrziu

la 29.04.2025 , 20:28

Cecilia crește pui în grădina din spatele casei, lângă Baia Mare, pentru care are o listă lungă de aşteptare.

"Nu sunt stresaţi. Ies când vor, intră când vor în căsuţa lor. Livrăm la domiciliu, nu prea facem faţă", explică Cecilia Gherghel, fermier.

Kilogramul se vinde cu 23 de lei dar fermierii spun că preţul este justificat. 

Vezi și

"Spre deosebire de o crescătorie industrială, unde pasărea aia nu consumă foarte mult pentru a lucra cu mediul, aceste păsări pe care le vedeţi trăiesc de la -5 grade iarna la 40 vara. Consumuri energetice mai mari care se traduc în consum de mâncare mai multă", adaugă Dan Constantinescu, fermier.

Pe acelaşi subiect

În realitate, unele produse doar sună sănătos

"Cu cât stă mai mult afară, la lumină, şi-şi urmează paşii fiziologici, are o carne de o calitate mai bună. Ea nesecretând hormoni de stres foarte mulţi, nu există probleme majore în ceea ce priveşte bolile", potrivit lui Ovidiu Nicolae, medic veterinar.

În supermarketuri găsim zeci de etichetări la carnea de pui. Unele sunt înşelătoare în lipsa unor standarde clare, atrag atenţia specialiştii.

"Puiul care are viaţă mai lungă, aceste certificări pot fi date de către laboratoare acreditate şi nu doar printr-un mesaj publicitar. Iar aceste informări ar trebui să se regăsească pe etichetele unor astfel de produse", recomandă Sorin Mierlea, preşedinte INFOCONS.

O caserolă oarecare de pui ne costă 9 lei şi 40 de bani pe kilogram. Dar dacă vorbim despre un pui crescut lent, cu pielea galbenă şi hrănit natural şi sănătos, aşa cum scrie pe etichetă, ne costă un kilogram în jur de 14 lei. 

"Carnea de pui este cea mai căutată şi are o pondere de peste 50% din vânzări, înainte de porc şi cea de vită. Un sfert dintre produse sunt din pui crescut lent", spune şi Michael Kaisser, CEO supermarket online.

Cum poți verifica ce cumperi

Există câteva trucuri pentru a ne putea da seama singuri ce fel de carne punem în farfurie. 

"Acesta (puiul crescut lent), dacă încerci să-l rupi, nu o să reuşeşti. Un pui din acela (din comerţ) s-ar putea să-i rupi femurul. Te uiţi la cum arată pielea de pe burtă, e puţin mai julită. Consistenţa cărnii, când pui mâna pe ea, nu-ţi intră degetul ca-n astea de la magazin", precizează Marius Tudosiei, antreprenor.

România creşte pui suficient nu doar cât să-şi asigure consumul intern, ci şi să exporte peste 50% din producţie. 

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi pregătiţi cu un kit minim şi bani cash în cazul unei pene de curent?
Observator » Ştiri economice » Carnea "bio", de trei ori mai scumpă faţă de cea de la "raft", în topul preferințelor românilor. Ce nu le spune nimeni despre ea