Antena Meniu Search
x
Observator » Ingrid Tîrziu
Ingrid Tîrziu

Ingrid Tîrziu

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor. Din pasiune, dar şi din iubirea pe care o am pentru poveştile altora, care merită scoase în faţă, demn şi obiectiv. Cred că asta ne diferenţiază, aici, la Observator, iar eu mă identific cu modul în care dăm condei celor mai interesante poveşti. Ambiţia mă defineşte – întru totul. În cariera aceasta, nici nu se poate altfel. Aşa am înţeles că cifrele de la economic trebuie să nu sune complicat, banal, uzual, iar responsabilitatea mea este să le fac să pară simple. Tot eu sunt şi cea care încearcă să vă stârnească apetitul pentru vacanţe cu reportajele filmate. Încerc să mă pun mereu în pielea celor de acasă, a celor care ne privesc. Și sper că îmi iese.

261 voturi
223 articole
Produsul care și-a dublat prețul în ultimii 3 ani la raft și se află în topul scumpirilor. Ce alternative găsesc clienții care nu și-l mai permit
Stiri economice

Video Produsul care și-a dublat prețul în ultimii 3 ani la raft și se află în topul scumpirilor. Ce alternative găsesc clienții care nu și-l mai permit

Produsul care și-a dublat prețul în ultimii 3 ani la raft și se află în topul scumpirilor. Ce alternative găsesc clienții care nu și-l mai permit

Detergenţii ne curăţă buzunarele de bani. Preţul acestor produse s-a dublat în ultimii trei ani. Practic, cu aceeaşi...

pe 15.05.2024 la 21:44
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Stiri economice

Video Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar

Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar

Banalul fresh de portocale nu va mai fi nici banal, nici ieftin. Seceta şi dăunătorii au afectat cei mai mari producători din...

pe 14.05.2024 la 19:40
Industria din România cu profit uriaş, de peste 600 de milioane de euro, în 2023. Bucureştenii au generat o treime din sumă
Stiri economice

Video Industria din România cu profit uriaş, de peste 600 de milioane de euro, în 2023. Bucureştenii au generat o treime din sumă

Industria din România cu profit uriaş, de peste 600 de milioane de euro, în 2023. Bucureştenii au generat o treime din sumă

Românii sunt campioni în arta cafelei! Nu o spunem noi, ci rezultatele internaţionale care i-au clasat direct pe...

pe 13.05.2024 la 08:31
Afacerea care a luat avânt în România. Producătorii s-au aliniat cu preferinţele clienţilor: "Aduce multă satisfacţie"
Stiri economice

Video Afacerea care a luat avânt în România. Producătorii s-au aliniat cu preferinţele clienţilor: "Aduce multă satisfacţie"

Afacerea care a luat avânt în România. Producătorii s-au aliniat cu preferinţele clienţilor: "Aduce multă satisfacţie"

Bun e vinul, mai ales atunci când ştim cum să-l gustăm corect! Peste 40 de producători şi oenologi le-au...

pe 12.05.2024 la 21:25
Metodele prin care putem economisi bani la cumpărături. Specialiştii trag un semnal de alarmă despre fenomenul "blackout shopping"
Stiri economice

Video Metodele prin care putem economisi bani la cumpărături. Specialiştii trag un semnal de alarmă despre fenomenul "blackout shopping"

Metodele prin care putem economisi bani la cumpărături. Specialiştii trag un semnal de alarmă despre fenomenul "blackout shopping"

Dacă simţi că uneori la cumpărături ţi se întunecă raţiunea, există o explicaţie ştiinţifică pentru care intrăm...

pe 08.05.2024 la 21:51
Cât costă să serbezi ziua copilului într-o arenă de jocuri. Ofertele curg pe bandă rulantă: "Un copil am!"
Stiri economice

Video Cât costă să serbezi ziua copilului într-o arenă de jocuri. Ofertele curg pe bandă rulantă: "Un copil am!"

Cât costă să serbezi ziua copilului într-o arenă de jocuri. Ofertele curg pe bandă rulantă: "Un copil am!"

Aniversarea copilului, cheltuiala părintelui. S-au dus vremurile în care zilele de naştere ale copiilor se serbau acasă,...

pe 07.05.2024 la 20:23
Turcii vor să reglementeze șaorma. Rețeta strictă după care se va face un doner kebab
Evenimente

Video Turcii vor să reglementeze șaorma. Rețeta strictă după care se va face un doner kebab

Turcii vor să reglementeze șaorma. Rețeta strictă după care se va face un doner kebab

Unul dintre preparatele fast food preferate de români ar putea deveni produs protejat în Europa. Turcii cer Uniunii...

pe 06.05.2024 la 19:56
Brunch în prima zi de Paşte, la hotelurile de lux din Capitală. Cât costă meniul pentru o persoană
Stiri economice

Video Brunch în prima zi de Paşte, la hotelurile de lux din Capitală. Cât costă meniul pentru o persoană

Brunch în prima zi de Paşte, la hotelurile de lux din Capitală. Cât costă meniul pentru o persoană

Cine nu a vrut să gătească de Paşte, a luat masa la restaurant! Într-un cadru inedit, cu bucate alese, băutură fină...

pe 05.05.2024 la 19:40
Cea mai căutată schimbare de look înainte de Paşte. Saloanele de înfrumuseţare au fost pline până la refuz. Hairstylist: "Muncesc 10-11 ore"
Inedit

Video Cea mai căutată schimbare de look înainte de Paşte. Saloanele de înfrumuseţare au fost pline până la refuz. Hairstylist: "Muncesc 10-11 ore"

Cea mai căutată schimbare de look înainte de Paşte. Saloanele de înfrumuseţare au fost pline până la refuz. Hairstylist: "Muncesc 10-11 ore"

Pregătiri intense în saloanele de înfrumuseţare pentru petrecerile de Paşte. Cine nu şi-a făcut programare...

pe 03.05.2024 la 20:45
Ce nu mai vor românii să pună pe masa de Paşte în 2024. În rest, ospăţ îmbelşugat: "Cozonac, cărniţă, tot ce se poate!"
Stiri economice

Video Ce nu mai vor românii să pună pe masa de Paşte în 2024. În rest, ospăţ îmbelşugat: "Cozonac, cărniţă, tot ce se poate!"

Ce nu mai vor românii să pună pe masa de Paşte în 2024. În rest, ospăţ îmbelşugat: "Cozonac, cărniţă, tot ce se poate!"

A început numărătoarea inversă până la Paşte şi o dată cu asta şi febra cumpărurilor. Aglomeraţia s-a mutat...

pe 02.05.2024 la 19:35
Românii care au făcut de Paşte cumpărăturile pentru grădină
Stiri sociale

Video Românii care au făcut de Paşte cumpărăturile pentru grădină

Românii care au făcut de Paşte cumpărăturile pentru grădină

Sunt şi români care nu uită că vine Paştele şi sărbătoresc 1 Mai prin muncă. Dornici de meşteşugărit şi...

pe 01.05.2024 la 17:44
Apartamentele pe care le putem cumpăra şi cu 15% reducere. Cum a reuşit Cătălina să obţină locuinţa visurilor ei: "Plus foarte multe facilităţi"
Stiri economice

Video Apartamentele pe care le putem cumpăra şi cu 15% reducere. Cum a reuşit Cătălina să obţină locuinţa visurilor ei: "Plus foarte multe facilităţi"

Apartamentele pe care le putem cumpăra şi cu 15% reducere. Cum a reuşit Cătălina să obţină locuinţa visurilor ei: "Plus foarte multe facilităţi"

Apartamentele noi , greu de negociat. Dezvoltatorii şi proprietarii lasă tot mai greu la preţ. Specialiştii avertizează:...

pe 27.04.2024 la 20:32
Desertul reinventat de Paşte fără lapte sau zahăr. Iubitorii de dulce dau până la 160 de lei pentru delicatesa vegană
Evenimente

Video Desertul reinventat de Paşte fără lapte sau zahăr. Iubitorii de dulce dau până la 160 de lei pentru delicatesa vegană

Desertul reinventat de Paşte fără lapte sau zahăr. Iubitorii de dulce dau până la 160 de lei pentru delicatesa vegană

Cine ţine la siluetă alege pasca "fancy" şi dietetică de sărbători . Fără zahăr, cu fistic, căpşuni sau...

pe 25.04.2024 la 20:20
Circ pe Aeroportul Otopeni. 80 de acrobați de la Circul Metropolitan au "zburat" printre pasageri: "Îmi dă puțin fiori"
Evenimente

Video Circ pe Aeroportul Otopeni. 80 de acrobați de la Circul Metropolitan au "zburat" printre pasageri: "Îmi dă puțin fiori"

Circ pe Aeroportul Otopeni. 80 de acrobați de la Circul Metropolitan au "zburat" printre pasageri: "Îmi dă puțin fiori"

Lume, lume, e Ziua Mondială a Circului! Şi, în zi de sărbătoare, spectacolul a fost la înălţime, în...

pe 19.04.2024 la 21:31
Premieră pe Aeroportul Otopeni. Zeci de acrobaţi ai Circului Metropolitan au transformat Terminalul Sosiri în arenă pentru cascadorii
Evenimente

Video Premieră pe Aeroportul Otopeni. Zeci de acrobaţi ai Circului Metropolitan au transformat Terminalul Sosiri în arenă pentru cascadorii

Premieră pe Aeroportul Otopeni. Zeci de acrobaţi ai Circului Metropolitan au transformat Terminalul Sosiri în arenă pentru cascadorii

Pasagerii care au aterizat în această dimineaţă pe Aeroportul Otopeni au avut parte de un show inedit. Acrobaţii de la...

pe 19.04.2024 la 13:52
Cât costă vacanţa cu rulota în Grecia. Preţul plătit de o familie cu doi copii, la un sejur de 8 zile
Travel

Video Cât costă vacanţa cu rulota în Grecia. Preţul plătit de o familie cu doi copii, la un sejur de 8 zile

Cât costă vacanţa cu rulota în Grecia. Preţul plătit de o familie cu doi copii, la un sejur de 8 zile

Trendul vacanţelor cu rulota ia amploare. De 1 Mai şi Paşte , companiile de închirieri mai au puţine maşini...

pe 18.04.2024 la 21:55
Regulile "aberante" din noul Cod Silvic, criticate de activiştii de mediu. Ce ar trebui să facă cei care vor să se plimbe cu bicicleta prin pădure
Evenimente

Video Regulile "aberante" din noul Cod Silvic, criticate de activiştii de mediu. Ce ar trebui să facă cei care vor să se plimbe cu bicicleta prin pădure

Regulile "aberante" din noul Cod Silvic, criticate de activiştii de mediu. Ce ar trebui să facă cei care vor să se plimbe cu bicicleta prin pădure

Plimbările prin mai mult de jumătate din pădurile României ar putea fi interzise! Noul Cod Silvic introduce reguli noi...

pe 18.04.2024 la 20:55
Locul în care românii dau produse gratis, de la căzi, dulapuri, birouri, paturi şi până la electrocasnice sau haine
Evenimente

Video Locul în care românii dau produse gratis, de la căzi, dulapuri, birouri, paturi şi până la electrocasnice sau haine

Locul în care românii dau produse gratis, de la căzi, dulapuri, birouri, paturi şi până la electrocasnice sau haine

Social media şi magazinele sociale ne ajută să scăpăm de mobila şi aparatura veche din casă, fără să plătim transportul,...

pe 16.04.2024 la 21:59
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
Stiri economice

Video O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă

O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă

Vacanţe mai scumpe, dar asigurate. Patronatele din turism cer autorităţilor înfiinţarea unor fonduri de garantare....

pe 16.04.2024 la 21:00
Cât costă rata pentru un apartament de 2 camere cumpărat cu 65.000 de euro în Capitală. Prețul e și mai mare dacă îl închiriezi
Stiri economice

Video Cât costă rata pentru un apartament de 2 camere cumpărat cu 65.000 de euro în Capitală. Prețul e și mai mare dacă îl închiriezi

Cât costă rata pentru un apartament de 2 camere cumpărat cu 65.000 de euro în Capitală. Prețul e și mai mare dacă îl închiriezi

Rată sau chirie?   Este întrebarea care stă pe buzele celor care vor să-şi cumpere o locuinţă anul acesta....

pe 14.04.2024 la 19:51
Ideea genială care a prins contur în gelateriile din România. Aromele "bizare" de îngheţată pentru care românii sunt dispuşi să scoată din buzunare tot mai mulţi bani
Evenimente

Video Ideea genială care a prins contur în gelateriile din România. Aromele "bizare" de îngheţată pentru care românii sunt dispuşi să scoată din buzunare tot mai mulţi bani

Ideea genială care a prins contur în gelateriile din România. Aromele "bizare" de îngheţată pentru care românii sunt dispuşi să scoată din buzunare tot mai mulţi bani

Pentru o îngheţată bună nu mai trebuie demult să mergem până în Italia. Avem şi noi tot mai multe...

pe 12.04.2024 la 21:30
"Într-o lună, fac cât alţii într-un an". Un tânăr se laudă că a dat lovitura după ce şi-a luat al doilea job
Stiri economice

Video "Într-o lună, fac cât alţii într-un an". Un tânăr se laudă că a dat lovitura după ce şi-a luat al doilea job

"Într-o lună, fac cât alţii într-un an". Un tânăr se laudă că a dat lovitura după ce şi-a luat al doilea job

Mai multe joburi! Asta îşi doresc angajaţii din România, de la pandemie încoace. Munca din confortul casei, dar...

pe 11.04.2024 la 21:08
Cum au ajuns românii să cheltuie şi 2.000 de euro pentru minivacanţa de Paşte şi 1 Mai. Trendul care a prins tot mai mult contur în România
Travel

Video Cum au ajuns românii să cheltuie şi 2.000 de euro pentru minivacanţa de Paşte şi 1 Mai. Trendul care a prins tot mai mult contur în România

Cum au ajuns românii să cheltuie şi 2.000 de euro pentru minivacanţa de Paşte şi 1 Mai. Trendul care a prins tot mai mult contur în România

Un nou obicei se conturează în România: concediul de vară...din primăvară. De la an la an, agenţii de turism...

pe 10.04.2024 la 20:45
Cât plătim pentru un apartament cu 2 camere, în valoare de 60.000 €, dacă alegem o rată fixă. Chiria pentru aceeaşi locuinţă creşte şi cu 100 €

Tentaţia de a deveni proprietari este foarte mare în această perioadă, în care băncile ne ademenesc cu credite...

pe 09.04.2024 la 13:23
Magazinele în care îţi poţi vinde hainele sau le poţi cumpăra la second hand. Reduceri şi de 80%
Evenimente

Video Magazinele în care îţi poţi vinde hainele sau le poţi cumpăra la second hand. Reduceri şi de 80%

Magazinele în care îţi poţi vinde hainele sau le poţi cumpăra la second hand. Reduceri şi de 80%

Viitorul modei este second-hand. Marii retaileri de fashion introduc şi în România opţiunea de pre-owned. Adică vom...

pe 08.04.2024 la 20:40
Tot mai mulţi români aleg să meargă cu trenul, deşi biletele s-au scumpit de 2 ori în 6 luni. "E mai confortabil, mai în siguranţă"
Stiri economice

Video Tot mai mulţi români aleg să meargă cu trenul, deşi biletele s-au scumpit de 2 ori în 6 luni. "E mai confortabil, mai în siguranţă"

Tot mai mulţi români aleg să meargă cu trenul, deşi biletele s-au scumpit de 2 ori în 6 luni. "E mai confortabil, mai în siguranţă"

Glasul roţilor de tren e din ce în ce mai tentant. Creşte numărul celor care aleg să meargă cu trenul, asta deşi sunt...

pe 05.04.2024 la 21:30
De unde a pornit atacarea iepuraşilor de ciocolată din magazine. Sute de oameni au crezut că se vor îmbogăţi după un clip pe TikTok
Evenimente

Video De unde a pornit atacarea iepuraşilor de ciocolată din magazine. Sute de oameni au crezut că se vor îmbogăţi după un clip pe TikTok

De unde a pornit atacarea iepuraşilor de ciocolată din magazine. Sute de oameni au crezut că se vor îmbogăţi după un clip pe TikTok

Vânătoarea iepuraşilor de ciocolată s-a mutat pe TikTok şi a produs pagube serioase în mai multe magazine din...

pe 04.04.2024 la 19:50
Sorin a moștenit via bunicilor şi de 5 ani produce cel mai iubit vin din ţară. Cât costă o sticlă: "E de calitate, nu se găsea înainte în România"
Stiri economice

Video Sorin a moștenit via bunicilor şi de 5 ani produce cel mai iubit vin din ţară. Cât costă o sticlă: "E de calitate, nu se găsea înainte în România"

Sorin a moștenit via bunicilor şi de 5 ani produce cel mai iubit vin din ţară. Cât costă o sticlă: "E de calitate, nu se găsea înainte în România"

Românii adoră vinul autohton! Busuioaca de bohotin a fost cea mai căutată în mediul online anul trecut . E un vin...

pe 03.04.2024 la 21:35
Cât costă o vizită la Petra, "împărăţia de piatră" din Iordania. E una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne
Travel

Video Cât costă o vizită la Petra, "împărăţia de piatră" din Iordania. E una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne

Cât costă o vizită la Petra, "împărăţia de piatră" din Iordania. E una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne

Petra sau splendoarea în piatră roşiatică este una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne ! Opt mii de ani au trecut...

pe 01.04.2024 la 21:55
Dieta devenită virală pe internet care a cucerit tot mai multe românce. Reţetele preferate de tinerele care vor să slăbească rapid
Evenimente

Video Dieta devenită virală pe internet care a cucerit tot mai multe românce. Reţetele preferate de tinerele care vor să slăbească rapid

Dieta devenită virală pe internet care a cucerit tot mai multe românce. Reţetele preferate de tinerele care vor să slăbească rapid

Dieta cu vlăstari este noua modă care circulă pe Internet şi care a cucerit tot mai multe adepte. Tinerele vor să slăbească...

pe 31.03.2024 la 20:29
Cât costă o noapte autentică în corturile beduinilor, sub cerul înstelat din deşertul iordanian. Experienţă unică în mijlocul pustietăţii
Travel

Video Cât costă o noapte autentică în corturile beduinilor, sub cerul înstelat din deşertul iordanian. Experienţă unică în mijlocul pustietăţii

Cât costă o noapte autentică în corturile beduinilor, sub cerul înstelat din deşertul iordanian. Experienţă unică în mijlocul pustietăţii

Şi acum facem o călătorie orientală, într-un loc special! Iordania, o ţară care adăposteşte adevărate comori...

pe 30.03.2024 la 20:30
Claudiu vrea să-şi cumpere prima barcă de la Salonul Nautic din Bucureşti. Cea mai ieftină ambarcaţiune costă 6.500 de euro. Cea mai scumpă, o mică avere
Stiri economice

Video Claudiu vrea să-şi cumpere prima barcă de la Salonul Nautic din Bucureşti. Cea mai ieftină ambarcaţiune costă 6.500 de euro. Cea mai scumpă, o mică avere

Claudiu vrea să-şi cumpere prima barcă de la Salonul Nautic din Bucureşti. Cea mai ieftină ambarcaţiune costă 6.500 de euro. Cea mai scumpă, o mică avere

Românii au prins gustul ambarcaţiunilor. Fie că sunt de pescuit, de agrement sau de viteză, numărul lor creşte de la an...

pe 30.03.2024 la 19:52
Scandalul "puiului vopsit" declanşat de şeful ANPC loveşte întreaga industrie. Clienţii îi ocolesc acum pe cei galbeni la raft
Stiri economice

Video Scandalul "puiului vopsit" declanşat de şeful ANPC loveşte întreaga industrie. Clienţii îi ocolesc acum pe cei galbeni la raft

Scandalul "puiului vopsit" declanşat de şeful ANPC loveşte întreaga industrie. Clienţii îi ocolesc acum pe cei galbeni la raft

Scandalul puiului vopsit i-a speriat pe cumpărători. Unii producători spun că s-au trezit cu o avalanşă de telefoane din...

pe 29.03.2024 la 19:45
Ce delicatese mâncau românii de postul Paştelui acum 200 de ani. Marfa era adusă din Grecia, Franţa şi chiar din Orient
Evenimente

Video Ce delicatese mâncau românii de postul Paştelui acum 200 de ani. Marfa era adusă din Grecia, Franţa şi chiar din Orient

Ce delicatese mâncau românii de postul Paştelui acum 200 de ani. Marfa era adusă din Grecia, Franţa şi chiar din Orient

Stridii de Malta, melci de Transilvania şi struguri de Malaga: aşa arăta meniul de post savurat de românii din...

pe 28.03.2024 la 21:54
Investiția de 500 de milioane de dolari care ar putea să pună România pe harta lumii. Alte țări europene au dat lovitura în acest sector
Travel

Video Investiția de 500 de milioane de dolari care ar putea să pună România pe harta lumii. Alte țări europene au dat lovitura în acest sector

Investiția de 500 de milioane de dolari care ar putea să pună România pe harta lumii. Alte țări europene au dat lovitura în acest sector

Vacanţa poate fi o aventură. La propriu, dacă alegi unul dintre parcurile de distracţii din Europa . Disneyland, Legoland...

pe 27.03.2024 la 20:15
Trucul prin care putem avea tarife la roaming de zeci de ori mai mici, chiar şi în ţările din afara UE
Evenimente

Video Trucul prin care putem avea tarife la roaming de zeci de ori mai mici, chiar şi în ţările din afara UE

Trucul prin care putem avea tarife la roaming de zeci de ori mai mici, chiar şi în ţările din afara UE

Şi acum, un pont de călătorie pentru românii care sunt plecaţi in afara Uniunii Europene, dar vor să rămână...

pe 26.03.2024 la 19:45
Ţara în care 1 MB de internet ne costă 9 euro, dacă activăm roamingul
Stiri economice

Ţara în care 1 MB de internet ne costă 9 euro, dacă activăm roamingul

Ţara în care 1 MB de internet ne costă 9 euro, dacă activăm roamingul

Pentru cei care călătoresc în străinătate, accesul la internet prin roaming poate creşte substanţial costurile...

pe 26.03.2024 la 13:38
Cofetarii au "tăiat" iepuraşul de Paşte după ce ciocolata s-a scumpit cu 30%. Figurinele, mai mici, dar la fel de scumpe ca anul trecut
Evenimente

Video Cofetarii au "tăiat" iepuraşul de Paşte după ce ciocolata s-a scumpit cu 30%. Figurinele, mai mici, dar la fel de scumpe ca anul trecut

Cofetarii au "tăiat" iepuraşul de Paşte după ce ciocolata s-a scumpit cu 30%. Figurinele, mai mici, dar la fel de scumpe ca anul trecut

Iepuraşul de Paşte e mai scump în acest an! Ciocolata de exemplu s-a scumpit cu 30 la sută în ultimele luni, iar...

pe 25.03.2024 la 19:47
Primele companii care au început să afişeze salariul la anunţurile de angajare
Stiri economice

Primele companii care au început să afişeze salariul la anunţurile de angajare

Primele companii care au început să afişeze salariul la anunţurile de angajare

Anunţurile de angajare vor fi mult mai clare de acum încolo, cel puţin în ceea ce priveşte salariul, care va fi...

pe 25.03.2024 la 12:57
Companiile din România, obligate să pună salariile "la vedere" în anunţurile de angajare. Decizia UE: Cât timp au la dispoziţie să facă modificarea
Stiri economice

Video Companiile din România, obligate să pună salariile "la vedere" în anunţurile de angajare. Decizia UE: Cât timp au la dispoziţie să facă modificarea

Companiile din România, obligate să pună salariile "la vedere" în anunţurile de angajare. Decizia UE: Cât timp au la dispoziţie să facă modificarea

Gata cu exprimările vagi din anunţurile de angajare, cum ar fi "salariu motivant" . Uniunea Europeană le cere...

pe 24.03.2024 la 20:10
Câte ore doarme un român pe noapte. Cercetătorii trag un semnal de alarmă pentru cei care nu se odihnesc destul
Sanatate

Video Câte ore doarme un român pe noapte. Cercetătorii trag un semnal de alarmă pentru cei care nu se odihnesc destul

Câte ore doarme un român pe noapte. Cercetătorii trag un semnal de alarmă pentru cei care nu se odihnesc destul

Astăzi este Ziua Internaţională a Somnului , pe care cel mai bine o putem petrece dormind! Cercetătorii au analizat modul...

pe 15.03.2024 la 20:55
Iuliana şi-a făcut mobila de vis pe comandă. Pentru un apartament cu 3 camere costurile pentru produsele exclusiviste pot ajunge şi la 18.000 de euro
Stiri economice

Video Iuliana şi-a făcut mobila de vis pe comandă. Pentru un apartament cu 3 camere costurile pentru produsele exclusiviste pot ajunge şi la 18.000 de euro

Iuliana şi-a făcut mobila de vis pe comandă. Pentru un apartament cu 3 camere costurile pentru produsele exclusiviste pot ajunge şi la 18.000 de euro

Semne bune anul are pentru producătorii de mobilă . Designerii de interior au înregistrat, în medie, cu 30% mai...

pe 14.03.2024 la 22:08
Românii, campioni la aruncarea alimentelor: trei sferturi din ceea ce mâncăm ajunge la gunoi. Câte kilograme de mâncare aruncă un singur român într-un an
Stiri economice

Video Românii, campioni la aruncarea alimentelor: trei sferturi din ceea ce mâncăm ajunge la gunoi. Câte kilograme de mâncare aruncă un singur român într-un an

Românii, campioni la aruncarea alimentelor: trei sferturi din ceea ce mâncăm ajunge la gunoi. Câte kilograme de mâncare aruncă un singur român într-un an

Risipim mâncarea în cantităţi industriale si aproape jumătate din mâncarea aruncată anual provine din...

pe 13.03.2024 la 20:45
Viitorii angajaţi vor putea afla salariul încă dinainte de interviu. Firmele ar putea fi obligate să-l afişeze în anunţurile de recrutare
Stiri economice

Video Viitorii angajaţi vor putea afla salariul încă dinainte de interviu. Firmele ar putea fi obligate să-l afişeze în anunţurile de recrutare

Viitorii angajaţi vor putea afla salariul încă dinainte de interviu. Firmele ar putea fi obligate să-l afişeze în anunţurile de recrutare

Dacă sunteţi în căutarea unui job, cel mai probabil aţi sesizat că mai bine de jumătate dintre anunţuri nu au...

pe 12.03.2024 la 18:05
Afacerea prin care Daniela îşi triplează veniturile. Are în paralel şi un job de birou: banii vin din toate părţile
Stiri economice

Video Afacerea prin care Daniela îşi triplează veniturile. Are în paralel şi un job de birou: banii vin din toate părţile

Afacerea prin care Daniela îşi triplează veniturile. Are în paralel şi un job de birou: banii vin din toate părţile

Pentru femei e săptămâna răsfăţului, pentru artizani este cea a profitului. Obiectele hand-made sunt printre cele...

pe 07.03.2024 la 17:30
EXPERIMENT. Uleiul de măsline, locul 1 la "cele mai contrafăcute alimente". 80% din ce găsim pe piaţă este fals
Exclusiv Observator

Video EXPERIMENT. Uleiul de măsline, locul 1 la "cele mai contrafăcute alimente". 80% din ce găsim pe piaţă este fals

EXPERIMENT. Uleiul de măsline, locul 1 la "cele mai contrafăcute alimente". 80% din ce găsim pe piaţă este fals

Mâncăm, fără să ştim, mâncare contrafăcută. Un experiment Observator a scos la iveală o înşelătorie de...

pe 06.03.2024 la 22:06
Un patron din România a introdus săptâmâna de lucru de 4 zile din septembrie. Ce concluzie a tras după 6 luni
Evenimente

Video Un patron din România a introdus săptâmâna de lucru de 4 zile din septembrie. Ce concluzie a tras după 6 luni

Un patron din România a introdus săptâmâna de lucru de 4 zile din septembrie. Ce concluzie a tras după 6 luni

Săptămâna de lucru de patru zile prinde teren în România. Cu ochii la experimentele reuşite din Occident, unii...

pe 04.03.2024 la 20:20
Când ar putea lovi din nou un cutremur asemănător cu cel din 1977. Specialist: "În mod sigur o să vină"
Evenimente

Video Când ar putea lovi din nou un cutremur asemănător cu cel din 1977. Specialist: "În mod sigur o să vină"

Când ar putea lovi din nou un cutremur asemănător cu cel din 1977. Specialist: "În mod sigur o să vină"

A trecut aproape jumătate de secol de la cel mai mare cutremur din istoria României. Bucureștiul se află printre primele...

pe 03.03.2024 la 19:55
Am putea plăti dublu pentru micile vicii. Legea adoptată de Parlamentul European pentru a salva pădurile
Stiri economice

Video Am putea plăti dublu pentru micile vicii. Legea adoptată de Parlamentul European pentru a salva pădurile

Am putea plăti dublu pentru micile vicii. Legea adoptată de Parlamentul European pentru a salva pădurile

Fără cafea şi cacao din culturi care au dus la defrişarea pădurilor! Este legea adoptată de Parlamentul European, care...

pe 02.03.2024 la 20:00
Lovitură uriașă pentru o industrie în ascensiune din România. Ce s-a decis la nivelul Uniunii Europene
Stiri economice

Video Lovitură uriașă pentru o industrie în ascensiune din România. Ce s-a decis la nivelul Uniunii Europene

Lovitură uriașă pentru o industrie în ascensiune din România. Ce s-a decis la nivelul Uniunii Europene

Nicio dimineaţa fără o cafea bună sau niciun desert fără ciocolată ar putea deveni un ritual de lux. Cafeaua obţinută...

pe 02.03.2024 la 13:45
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri