Video Cum ne pregătim de un posibil blackout în România. Ce nu trebuie să lipsească din casă
Criză fără precedent în Europei. A fost cea mai mare pană de curent din istorie pentru Spania. Spre seară, 61% din reţeaua de energie electrică fusese restabilită. Pana a durat aproximativ 19 ore, iar în Portugalia 10 ore. Toate centralele nucleare spaniole și-au dezactivat de dimineaţă Planurile de Urgență Interne, dar riscul încă există. Nimeni nu ştie deocamdată cauza exactă a penei de curent. Se vorbeşte despre un fenomen atmosferic rar, dar nu este exclus nici un atac cibernetic.
O a treia variantă vehiculată de autorităţile europene este cea a producerii de prea multă energie care, odată intrată în sistem, a blocat tot. Şi ne amintim şi avertismentul autorităţilor noastre, înainte de Paşte cand prosumatorii au fost rugaţi să oprească invertoarele, tot de teama unui posibil blackout.
Evident, în acest moment întrebarea de pe buzele tuturor este dacă şi la noi în ţară se poate întâmpla aşa ceva. Ministrul Energiei dă asigurări că nu, este declaraţia făcută chiar aseară. Foarte optimistă abordare, comparativ cu cea a autorităţilor europene care au tot avertizat asupra necesităţii unuit kit de urgenţă şi a unei rezerve de alimente în casele noastre.
Cum ne pregătim de un posibil blackout
Pentru că nu vorbim despre o simplă pană de curent, ci despre o întrerupere majoră, care poate dura de la câteva ore, la câteva zile, trebuie să ştim foarte bine cum să fim pregătiţi.
- Turistă din UK, nevoită să nască în grădina unui hotel din Spania, în timpul blackout-ului. Gestul unui...
- Blackout în Spania. Red Eléctrica avertiza acum două luni: risc de deconectări din cauza supraproducției de...
- Reacția unui turist care a avut ghinionul să prindă blackout-ul în vacanța din Spania: "Am trăit multe, dar...
- Câți bani a pierdut Spania în câteva ore din cauza blackout-ului. Suma, echivalentă cu 0,1% din PIB-ul țării:...
- Dependenţa de energia solară ar putea fi cauza blackout-ului fără precedent din Peninsula Iberică. Avertismentul...
În primul rând, ar trebui să avem în casă o trusă de urgenţă, care să conţină apă, medicamente, alimente neperisabile şi, bineînţeles, bani cash, pentru că este posibil ca bancomatele să nu funcţioneze. De altfel, trebuie să ştim cum să ne producem singuri energia electrică, iar cei care locuiesc la casă au varianta generatoarelor, care funcţionează pe bază de combustibil. Cei care locuiesc la bloc au varianta aparatelor care funcţionează cu acumulatori auto. Trebuie să avem în casă lanterne, cu baterii sau încărcare solară. De asemenea, nu ar trebui să lipsească radioul, pe bază de baterii, pentru că este bine să rămânem informaţi în astfel de situaţii.
În România, ultima pană majoră de curent a avut loc în 2021 când, timp de o oră, şase judeţe din nord-vestul ţării au rămas fără curent electric.
Ce se știe despre pana de curent fără precedent din Spania
Locuitorii din Madrid au aplaudat când luminile s-au reaprins luni spre seară, după ce o pană majoră de curent a paralizat luni Spania și Portugalia. Un român a surprins, fără să vrea, momentul în care curentul a fost reluat în capitala Spaniei. Marți dimineață, autoritățile au anunțat că 99% din alimentarea cu energie electrică a fost restabilită. Guvernul spaniol consideră "foarte ciudat" faptul că, luni, la ora 12:33, într-un interval de doar cinci secunde, un total de 15 GW de energie - echivalentul a 60% din consumul rețelei la acel moment - a dispărut brusc. Experții estimează că pagubele economice generate doar în Spania, ca urmare a întreruperii activităților timp de o zi, ar putea ajunge la 4,5 miliarde de euro.
Rețeaua electrică spaniolă a reluat alimentarea la peste 20 GW putere, la aproximativ 12 ore după pana masivă care a lovit Peninsula Iberică. Compania spaniolă REE (operatorul de sistem Reţele Electrice), a anunţat marţi dimineaţă că aprovizionarea cu electricitate a fost restabilită pentru mai mult de 99% din Spania continentală. În jurul orei locale 06:00, aprovizionarea cu energie electrică era asigurată în proporţie de 99,16%, cu o producţie de 21,26 megawaţi, a precizat REE, după pana masivă de curent electric care a început luni la 12:33. În cazul Portugaliei, potrivit operatorului reţelei electrice, alimentarea cu curent electric a fost restabilită în cursul nopţii de luni spre marţi în aproximativ 6,2 milioane de locuinţe dintr-un total de 6,5 milioane. Revenirea curentului în Spania a permis reluarea traficului feroviar pe mai multe magistrale importante, precum Madrid-Sevilia şi Madrid-Barcelona, potrivit companiei naţionale Renfe. Totuşi, traficul feroviar rămâne suspendat pe mai multe alte magistrale, în condiţiile în care autorităţile au dat prioritate reluării circulaţiei trenurilor suburbane. Potrivit ministrului Transporturilor, Oscar Puente, trei trenuri, cu pasageri la bord, erau în continuare blocate marţi dimineaţa în Spania. De asemenea, la Madrid, circulaţia metrourilor este în continuare suspendată.
Sistemul s-a prăbușit, dar cauza rămâne un mister
Pana de curent s-a produs luni, la ora 12:33, după "dispariţia subită" din reţea în doar 5 secunde a 15 GW putere, care reprezentau 60% din furnizarea de electricitate din Spania, de la acea oră. Pentru a înțelege amploarea problemei, cele cinci centrale nucleare din Spania au o capacitate de 7,4 GW, a explicat el Pais. S-a produs o puternică oscilaţie a fluxului de energie, acompaniată de o pierdere "foarte importantă" de generare, potrivit Red Electrica, dar deocamdată nu s-a putut determina ce a provocat asta. Autoritățile investighează în continuare cauzele penei. Au fost emise mai multe ipoteze, inclusiv un posibil incendiu în sudul Franței, variații extreme de temperatură și un potențial atac cibernetic. Deocamdată, nicio teorie nu a fost confirmată oficial. Premierul spaniol Pedro Sanchez, a declarat că se analizează cauzele "potenţiale" care au provocat pana de curent, fără a fi exclusă nicio ipoteză. Teritoriile insulare - Baleare, Canare şi oraşele autonome Ceuta şi Melilla, în nordul Africii, nu au fost afectate de pana de curent. Fluctuațiile generate de scăderea bruscă a fluxului de energie au dus la deconectarea sistemului electric spaniol de restul rețelei europene, interconectată prin Franța. Această deconectare "a provocat prăbușirea" sistemului și a condus la o pană de curent generalizată, a explicat Eduardo Prieto, directorul Serviciilor Operaționale din cadrul Red Eléctrica, într-o conferință de presă susținută inițial la ora 14:30. Ulterior, la ora 19:00, Prieto a revenit pentru a reitera această explicație. Oficialul a subliniat că este vorba despre "un eveniment absolut excepțional", precizând că "un incident de această amploare nu s-a mai înregistrat niciodată în Spania".
În ciuda ipotezelor apărute în timpul întreruperii alimentării cu energie electrică, Guvernul rămâne reticent în a specula cu privire la cauzele penei de curent.
Fenomen meteorologic sau un atac cibernetic?
În orele de criză, diverse ipoteze au circulat în mass-media, unele fiind ulterior infirmate. Agenția Reuters a relatat că operatorul portughez REN (Redes Energéticas Nacionais) a sugerat că un fenomen meteorologic neobișnuit din Spania ar putea sta la baza penei de curent. Ulterior, surse din cadrul REN au negat aceste informații, precizând că nu există dovezi privind o variație de temperatură responsabilă de criză. O altă teorie vehiculată a fost cea a unui posibil atac cibernetic. Juan Manuel Moreno Bonilla, președintele Guvernului Regional Andaluz, a declarat că, potrivit informațiilor furnizate de centrul regional de securitate cibernetică, "totul indică faptul că o pană de curent de această amploare nu poate fi cauzată decât de un atac cibernetic". El a recunoscut însă că această concluzie a fost formulată fără o confirmare oficială de la La Moncloa sau de la alte instituții: "Doar pe baza datelor noastre". Câteva ore mai târziu, vicepreședinta Comisiei Europene, Teresa Ribera, a declarat la Bruxelles că, după consultarea autorităților spaniole și portugheze, "nu există niciun indiciu că ar fi fost vorba despre un act intenţionat".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰