Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Revelion în inima naturii. Locul unic din România unde mii de turiști au ales să-și petreacă noaptea dintre ani, departe de agitația din orașe

V-aţi gândit la un Revelion în afara normelor, mai exact în inima pădurii, fără semnal la telefon, departe de agitaţia oraşelor? În Ţara Dornelor, turiștii petrec sărbătorile cu tradiţii bucovinene, în tihnă.

de Clara Mihociu

la 31.12.2023 , 13:22

Cei care au ales Țara Dornelor pentru a-și petrece vacanța de final de an au făcut-o atât pentru tradițiile locului, care se respectă cu sfințenie chiar și în ultima zi din an, dar și pentru frumusețea și liniștea acestui loc, poate una dintre cele mai frumoase zone turistice ale țării noastre. Pensiunile se întrec pe ele însele, au diferite atracții pentru turiști, atât pentru adulți cât și pentru copii, mici parcuri cu animale unde găsim cerbi, căprioare dar și multe altele.

Locul ideal unde nici măcar nu există semnal la telefon

Pot fi hrănite sau pur și simplu admirate de cei care vin aici, dar de departe ceea ce îi atrage pe turiști în această zonă sunt peisajele, unele dintre ele sunt de poveste după cum ne explică chiar ei. Liniștea acestui loc, un loc ideal unde să-și petreacă ultima zi din an și să-și facă un bilanț al anului care tocmai se încheie, spun ei că până și lipsa semnalului este un lucru benefic, pentru că pentru asta au venit, pentru a se rupe de gălăgia orașelor.

Vezi și
Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Travel » Revelion în inima naturii. Locul unic din România unde mii de turiști au ales să-și petreacă noaptea dintre ani, departe de agitația din orașe