Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ea este Valentina, adolescenta care a murit, după ce a căzut de pe trotineta electrică. Joi urma să împlinească 16 ani

Valentina este adolescenta de 15 ani care a murit, luni, după ce a căzut de pe trotineta electrică. pe care se plimba împreună cu un prieten. Vehiculul era condus de băiatul cu un an mai mare care a fost şi el rănit în accident. Cei doi se întorceau de la o rudă. Tragedia s-a produs chiar de ziua tatălui fetei.

de Bogdan Dinu

la 22.04.2025 , 14:46

Ea este Valentina, adolescenta care a murit, după ce a căzut de pe trotineră. Joi urma să împlinească 16 ani - Facebook

O fată în vârstă de 15 ani, din județul Argeș, a murit într-un tragic accident petrecut în apropierea casei sale, în timp ce se afla pe o trotinetă electrică împreună cu un băiat de 16 ani. Cei doi se întorceau de la o rudă și mai aveau puțin până să ajungă acasă, când, din motive încă neclare, trotineta s-a răsturnat și i-a aruncat într-un șanț de pe marginea drumului.

Impactul i-a fost fatal Valentinei, în timp ce băiatul a fost rănit. Testele făcute de polițiști au indicat că tânărul consumase alcool înainte de accident, având o alcoolemie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, anchetatorii au constatat că trotineta nu era omologată pentru două persoane, iar fata nu purta echipament de protecție.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar o posibilă cauză a accidentului ar putea fi viteza neadaptată. Tragedia s-a produs chiar în ziua în care tatăl fetei își sărbătorea ziua de naștere, iar adolescenta urma să împlinească joi vârsta de 16 ani. Potrivit apropiaților, familia intenționează să o îmbrace în rochie de mireasă pentru înmormântare.

Articolul continuă după reclamă

Comunitatea este profund marcată de pierderea fulgerătoare, iar apropiații spun că fata era o prezență blândă și iubită de toți cei din jur. Tânărul care conducea trotineta este în stare de șoc și, conform legii, poate răspunde penal pentru fapta sa.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
După minivacanţa de Paşte, vă mai permiteţi să plecaţi şi de 1 Mai?
Observator » Evenimente » Ea este Valentina, adolescenta care a murit, după ce a căzut de pe trotineta electrică. Joi urma să împlinească 16 ani