Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Unde poți să te dai cu caiacul în Bucureşti. "M-am udat cam mult, dar în rest a fost super mişto"

Pentru cei care au ales să rămână în București de Paște, lacul Floreasca a fost gazda unui colț de relaxare. O adevărată oază de liniște, dar şi de distracție, unde oamenii s-au putut bucura de soare şi de o plimbare cu caiacul. Măsuțe, scaune și pături au fost pregătite pentru picnic, iar lumea a venit cu ouă roșii, cozonac și voie bună.

de Redactia Observator

la 22.04.2025 , 12:05

Printre ouă roșii și cozonaci, unii au ales să înlocuiască masa festivă cu o aventură pe apă. Caiacele au fost vedetele zilei, iar pentru a te bucura de ele nu ai nevoie de o pregătire specială.

"Facem noi un mic instructaj, este foarte simplu. Nu există probleme de răsturnare, am avut şi copii de la 8 ani în sus care s-au plimbat singuri", a declarat Bogdan Vasilescu, organizator evenimente.

Paşte în caiace, pe lacul Floreasca

Vezi și

Cu zâmbete largi şi dornici de o experienţă nouă, s-au plimbat pe lac de la cei mai mici şi până la adulți. Unii au făcut curse, alţii au admirat peisajul, iar cei care au dat de gustul sportului încă de la începutul primăverii, s-au întors cu forţe proaspete.

Atmosfera de picnic a completat perfect tabloul – pături întinse pe iarbă, scaune pliante, aer curat și o zi petrecută altfel, în mijlocul orașului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
După minivacanţa de Paşte, vă mai permiteţi să plecaţi şi de 1 Mai?
Observator » Evenimente » Unde poți să te dai cu caiacul în Bucureşti. "M-am udat cam mult, dar în rest a fost super mişto"