Video Tiroliana 7 Scări s-a deschis din nou pentru turişti. Cât costă un traseu complet prin masivul Piatra Mare
Veşti bune pentru iubitorii de senzaţii tari! Unul dintre cele mai frecventate obiective turistice din centrul țării a fost redeschis în acest sfârșit de săptămână. Tiroliana 7 Scări, din masivul Piatra Mare de lângă Brașov, este ca nouă după ce în ultimele săptămâni, echipamentele şi traseele au fost verificate şi reparate. Iar în prima zi, vremea frumoasă a atras foarte mulți turiști dornici de aventură la înălțime, şi la propriu și la figurat.
Cascade, stânci, viteză, un traseu de o frumusețe aparte. Așa poate fi descrisă experiența celor care se bucură de tirolienele din masivul Piatra Mare.
Turiştii străini sunt încântaţi: "Asta e cea mai bună zi. Toată zona, siguranţa, copiii fericiţi, asta e ceea ce îţi doreşti" / "E foarte amuzant! Este provocator, extrem, rapid, e amuzant" / "E amuzant, e rapid şi este un mod mai bun de a ajunge jos până la urmă".
Traseul de tiroliană 7 Scări şerpuieşte aproape 4 kilometri prin masivul Piatra Mare
Treizeci şi şapte de trasee de tiroliană, amenajate pe cabluri metalice întinse între copaci, cu o lungime totală de aproximativ patru kilometri. Şi totul începe cu un instructaj ca la carte, în care turiștii învață cele mai importante reguli despre echipamentul de siguranță, dar și despre ce trebuie să facă atunci când sosesc din nou, cu picioarele pe pământ.
- Tiroliana 7 Scări s-a deschis din nou pentru turişti. Cât costă un traseu complet prin masivul Piatra Mare
- Cât costă cazarea la mare de 1 Mai. Pe litoral, plajele îşi aşteaptă turiştii cu şezlonguri la 15 lei
- Reguli mai stricte într-o destinaţie de vacanţă iubită de români. Turiştii riscă amenzi de 2.500 € dacă...
- Cât a plătit Adina pe o ofertă last-minute, cu avion şi cazare într-o destinaţie de vis. "O săptămână...
- Satul din România care este considerat o adevărată comoară a turismului românesc. A fost desemnat "Destinaţia...
Iar pasionaţii de drumeţii care ajung în zonă se pot bucura și de vizitarea canionului Șapte Scări - locul pe unde pârâul a săpat în stâncă un culoar adânc, de o frumusețe aparte. Canionul 7 Scări şi complexul de tiroliene de pe Valea Şipoia sunt experienţe gândite în acelaşi pachet turistic de aventură în aer liber. Şi exact acesta este locul în care mai puţin de 40 de metri despart intrarea în Canionul de intrarea în compelxul cu nu mai puţin de 4 kilometri de linii de tiroliană.
"La Canionul 7 scări pentru adulţi este 20 de lei de persoană, pentru copii, elevi, studenţi, 10 lei, iar la tiroliană avem 120 de lei pentru traseul complet de cablu sau jumătate 70 de lei", a declarat Constantin Secelean, administrator complex.
Anul trecut, canionul Șapte Scări a atras aproximativ 75 de mii de turiști.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰