"Fetița mea stătea acolo și ei se certau pe cine să o ia". O copilă a stat moartă pe jos mai bine de 9 ore, sub ochii familiei din Scoția
O adolescentă de 17 ani din Scoția, care suferea de epilepsie, a murit în propria locuință în urma unei crize. Tragedia, deja devastatoare pentru familia ei, a fost agravată de un episod halucinant: trupul fetei a rămas întins pe podeaua dormitorului timp de peste nouă ore, timp în care polițiștii și paramedicii au refuzat să intervină, certându-se cine are responsabilitatea să o ridice. Abia la sosirea unui superior a fost chemată o ambulanță privată, iar trupul fetei a fost luat.

Lucy Grant a murit pe 15 aprilie, în locuința sa din Johnstone, Scoția, în urma unei crize epileptice. Fusese diagnosticată cu epilepsie cu un an înainte. Părinții, Lynette Anderson, 44 de ani, și Stuart Grant, 38 de ani, au găsit-o inconștientă în jurul orei 10 dimineața și au încercat disperați să o resusciteze, dar fără succes. În scurt timp, un paramedic a preluat manevrele, însă Lucy nu a mai putut fi salvată, potrivit Mirror.
Scene șocante în fața casei
Din acel moment, durerea familiei a fost amplificată de o întârziere revoltătoare. Mama fetei a povestit că trupul fiicei sale a rămas întins în cameră timp de 9 ore și jumătate, în timp ce autoritățile purtau o dispută în stradă.
"La un moment dat, am căzut în genunchi în grădină. Plângeam și țipam. Eram evident în stare de șoc. Ei stăteau în stradă și se certau, făceau o scenă în fața vecinilor, în cel mai cumplit moment al vieții mele. Fetița mea a stat pe podeaua dormitorului, iar serviciile de urgență se certau între ele pentru că nu puteau decide cine să o ia de acolo", a spus mama.
- O insulă din Scoţia a fost scoasă la vânzare la preţul unui apartament dintr-un complex de lux din Bucureşti
- Le promitea corpul perfect și le vindea de fapt bilete spre moarte. Scoțianul făcea pastile de slăbit într-o...
- Casă cu grădină, scoasă la vânzare în UK sub preţul unei garsoniere din Bucureşti. Dar există o capcană
- Un bărbat din Germania a câştigat peste 130.000 € la loto cu numerele lăsate moştenire de un verişor mort
- "Mi-am rupt mâna lovind-o". Dublă descoperire șocantă într-un apartament din SUA, după dispariția unei mame...
"Fratele și una dintre surorile lui Lucy au asistat și ei la tot. Suntem cu toții traumatizați. Am văzut cum începea să-i curgă un lichid din nas și gură. Nici măcar nu m-au lăsat să-i șterg fața. Am rămas întinsă pe podeaua din fața camerei ei", a mai adăugat ea.
Reacția autorităților
Poliția a vizitat familia a doua zi pentru a-și cere scuze și a anunțat deschiderea unei anchete privind modul în care a fost gestionat cazul.
Familia rămâne în stare de șoc și cere explicații pentru cele peste nouă ore în care au fost forțați să îndure nu doar durerea pierderii, ci și umilința unei lipse de coordonare între autoritățile care ar fi trebuit să le aducă alinare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰