Naţionala de Polo a României s-a calificat la CM 2025: "Începem un drum lung şi greu spre JO de la Los Angeles"
FR Polo a anunţat, miercuri seară, că naţionala României se bucură de calificarea la Campionatul Mondial din acest an, în urma finalei Cupei Mondiale, competiţie în care ţara noastră a găzduit calificările, cu România încheind pe locul 10.

Tricolorii vor evolua la CM2025, între 11–24 iulie 2025, la Singapore, şi este a doua participare consecutivă a României după o perioadă de 11 ani de absenţă.
Naţionala de Polo a României, la CM 2025
”Această reuşită a venit în urma ultimelor rezultate din finala Cupei Mondiale din Muntenegru, între 11-13 aprilie, fiind încă o confirmare a rezultatelor foarte bune obţinute de naţionala noastră în anul 2024. Felicitări tuturor băieţilor care au participat la această reuşită, stafului tehnic, persoanelor care ne-au fost alături şi au crezut în noi şi, nu în ultimul rând, sponsorilor noştri care ne-au sprijinit extraordinar”, este mesajul FR Polo.
La rândul său, preşedintele forului naţional, Alexandru Matei, a precizat: ”Mă bucur foarte mult că am reuşit să fiu alături de băieţi în cele mai importante momente, că au avut încredere în mine şi în ce le-am spus înainte de Campionatul European din Croaţia 2024, în visele pe care ni le-am propus cu toţii! Este rezultatul muncii lor, al dorinţei de care au dat dovadă şi al eforturilor noastre, ale celor de lângă ei, care am încercat să ridicăm foarte mult nivelul de performanţă asigurată la nivelul echipelor naţionale! Sunt fericit acum, însă ştiu că mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit şi sunt pregătit să începem un drum lung şi greu spre JO de la Los Angeles! Hai, România!”.
- S-au stabilit semifinalele din Europa League şi Conference League. Când se joacă meciurile
- Gestul făcut de PSG şi Lucas Hernandez pentru Maël, un suporter de 13 ani, evacuat de la meciul cu Aston Villa
- S-au stabilit semifinalele Ligii Campionilor. Când se joacă meciurile din penultima fază a competiţiei
- Naţionala de Polo a României s-a calificat la CM 2025: "Începem un drum lung şi greu spre JO de la Los Angeles"
- FC Barcelona şi Paris Saint Germain, calificări cu emoţii în semifinalele Ligii Campionilor
Tragerea la sorţi a grupelor, pe 7 mai
Tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial de la Singapore va avea loc în 7 mai, la Budapesta.
În ianuarie, Otopeni a găzduit calificările Cupei Mondiale, Divizia 1, câştigate de Spania. România s-a clasat pe locul 10.
Turneul final al Cupei Mondiale s-a încheiat tot cu Spania câştigătoare, urmată de Grecia, Ungaria, Croaţia, Muntenegru, Olanda, Germania şi Japonia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰