Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Epidemiologul Octavian Jurma critică măsurile anti-Covid luate de Guvern: "Pe adulți nu-i deranjăm, de copii nu ne îndurăm"

Medicul Octavian Jurma nu este de acord cu măsurile luate de autorități înainte de valul cinci al pandemiei, școlile și certificatul verde fiind principalele puncte slabe în fața Omicron. Pe adulți nu-i deranjăm, de copii nu ne îndurăm, este concluzia specialistului.

de Redactia Observator

la 15.01.2022 , 12:46

Elevă şcoală Măsurile anti-COVID, criticate de un Octavian Jurma: "Pe adulți nu-i deranjăm, de copii nu ne îndurăm" - Shutterstock

Conform statisticilor prezentate de Octavian Jurma, în valul Omicron internările în rândul minorilor continuă să crească de patru ori mai repede decât în cazul adulților. De aceea, medicul critică atitudinea autorităților față de certificatul verde și decizia privitoare la școli.

„Suntem liniștiți că "școală nu va fi ținută cu orice preț deschisă", doar cu prețul sănătății și vieții copiilor noștri. În schimb, dacă adulții vor avea de suferit de pe urmă Omicron și vor umple spitalele în proporție de 75%, abia atunci prețul va fi prea mare și se vor închide și școlile. Astfel școlile vor rămâne deschise indiferent de incidența, indiferent de spitalizarile minorilor, indiferent de numărul deceselor în rândul copiilor și a profesorilor. Față de adulți avem teamă și nu îndrăznim să îi deranjăm. Față de copii nu avem nici teamă și nici îndurare. Că doar când e ultima oară când ați văzut copii dărâmând gardul parlamentului încercând să ia ostateci parlamentarii României?”, a arătat Octavian Jurma, relatează news.ro.

Jurma critică atitudinea autorităţilor în ceea ce priveşte decizia referitoare la școli

Articolul continuă după reclamă

Specialistul mai spune că strategia privind școlile va avea efect asupra întregii societății.

„Dacă pandemia este un incendiu, atunci copiii și tinerii sunt surcelele care ard la început pentru a aprinde buturgile adulte. Odată ce indendiul a cuprins stivă de buturugi degeaba scot de pe foc doar surcelele. S-a văzut și în octombrie că închiderea și redeschiderea școlilor a avut un impact minimal pe curbă în acel stadiu al pandemiei”, a precizat Jurma.

Potrivit lui Octavian Jurma, după anul nou erau recomandate cursurile online pentru o perioadă de 10-14 zile. Orele pierdute în primul semestru puteau fi recuperate în vara când riscul epidemiologic este mic, mai declară Jurma.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Epidemiologul Octavian Jurma critică măsurile anti-Covid luate de Guvern: "Pe adulți nu-i deranjăm, de copii nu ne îndurăm"