Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Facturile mari pot fi o condamnare la moarte pentru dependenţii de oxigen. Aparatele dau contorul peste cap: "Şi noi suntem vii şi ne chinuim"

Mii de bolnavi vor rămâne fără suflu când vor vedea facturile la energia electrică. La propriu. Vorbim de pacienții cronici, dependenți de instalațiile de oxigen pe care le folosesc acasă, fără de care nu au nicio șansă să respire normal. În funcție de capacitate, aparatele de respirat consumă și un kilowatt la două – trei ore. Deci consumul total nu se mai încadrează pentru compensare.  Din acel punct, facturile o iau razna.

de Iulia Pop

la 22.09.2022 , 21:16

De doi ani, de când se luptă cu un cancer pulmonar, Valentin Torzan supravieţuieşte doar pentru că foloseşte un aparat care îl ajută să respire. 

''Mai mult decât un medicament, exact cum beau apă, aşa şi aparatul, nu e că îl folosesc de plăcere.'' 

Ci de nevoie, de obicei câteva ore pe zi. Însă are şi destule nopţi grele, când nu-l poate scoate deloc din priză.

Vezi și

Valentin Torzan: Niciodată nu am cronometrat că îmi trebuie atâtea ore pe zi , când simţeam nevoia îl foloseam.

Pe acelaşi subiect

Reporter: Fără el nu se poate, nu?

Valentin Torzan: Păi nu prea se poate fără el. 

Iar dacă până acum nu şi-a pus problema costurilor, haosul de pe piaţa energiei îl înspăimântă. Aparatul de oxigen dă contorul peste cap, iar facturile vor fi mult peste ce-şi permite financiar. Să-l închidă însă ar însemna să moară.

Valentin Torzan: Să va spun cinstit?! Autoritățile noastre sunt tâmpite. Dacă nu mai putem să-l folosim...o rezolvăm altfel, plecăm dincolo, că is acolo mulți care ne așteaptă. Nu poți să stai să suferi pentru o gură de aer.

În funcție de capacitatea pe care o au, astfel de instalaţii pot consuma și un kilowat oră la fiecare două – trei ore. Medicii recomandă să fie folosite cel puţin 16 ore zilnic. Iar dacă mai aduni şi celelalte consumatoare de curent din casă, când tragi linie ai toate şansele să depăşeşti lejer pragul de 255 kilowaţi oră, limita maximă pentru compensare la factură. 

Facturile mari pot fi o condamnare la moarte pentru dependenţii de oxigen

În Timiș, potrivit datelor Casei județene de asigurări de sănătate, au fost depuse de la începutul acestui an aproape 1.200 de cereri pentru aparate de oxigen la domiciliu. La nivel național, numărul acestora este aproape de 40.000. Medicii se tem că din cauza facturilor mari, pot apărea situații în care aceste dispozitive vor fi ținute mai puțin in priză.

Cristian Oancea, manager Spitalul Victor Babeş Timișoara: Pentru acești pacienți, aceste dispozitive înseamnă că pot să respire, înseamnă ani de viață. Privarea de aceste aparate duce la decesul pacienților. 

Radu Gănescu, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România: Cred că trebuie să venim în faţa autorităţilor şi să le atenţionăm că aceşti pacienţi au nevoie de sprijin şi ajutor. Până acum cred că nimeni nu s-a gândit la aceşti pacienţi. 

Valentin Torzan: Să se gândească ca şi noi suntem vii şi ne chinuim pe aici..asta e. 

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Facturile mari pot fi o condamnare la moarte pentru dependenţii de oxigen. Aparatele dau contorul peste cap: "Şi noi suntem vii şi ne chinuim"