Epidemiologul Octavian Jurma, în ziua cu record absolut la vaccinare: ”Am putea avea 78% din populație vaccinată în 4 mai 2022”
Epidemiologul Octavian Jurma vine, vineri, cu o veste bună, pe lângă cele două recorduri de vaccinare. „Este prima zi de la Marea Relaxare în care imunizarea prin vaccinare a depășit ca viteza imunizarea prin infectare”, spune medicul. Am putea avea, astfel, 78% din populație vaccinată în 4 mai 2022.
„Astăzi, 22 octombrie 2021, am depășit două recorduri de vaccinare. Avem un total zilnic record de 128.014 doze administrate dintre care, cel mai important, un record de 86.385 de persoane vaccinate cu prima doză. Este prima zi de la Marea Relaxare în care imunizarea prin vaccinare a depășit ca viteză imunizarea prin infectare (valorile reale estimate nu cele confirmate). Astfel, ținta de vaccinare de 10 milioane persoane cu minim o doză (52% din populația rezidentă) va fi atinsă la 14 ianuarie 2022, iar ținta de vaccinare de 15 milioane persoane (78% din populația rezidentă) în 4 mai 2022”, spune epidemiologul Octavian Jurma, citat de Mediafax.
Medicul spune că impactul vaccinării se va vedea abia în 10-14 zile și de aceea este extrem de important ca în perioada următoare toți cei vaccinați să intre și în 14 zile de carantină personală relativă pentru a nu se infecta și „rispi o decizie fericită (vaccinarea) cu una nefericită (socializarea)”.
Impactul recordului de vaccinări anti-Covid
„De aceea trebuie să vedem măsurile anunțate ca o umbrelă necesară să ne ferească de ploaia de COVID-19 până dezvoltam imunitate protectivă. Multe dintre aceste măsuri nu fac decât să reinstituie măsurile care ar fi trebuit să fie deja în vigoare și care au fost suspendate în mod nesăbuit de guvern, deci nu va fi o problemă majoră să ne conformăm. La acest stadiu al pandemiei vaccinarea poate să reducă la jumătate numărul de persoane susceptibile la infecție pentru că atât virusul, cât și vaccinul îi cauta pe cei neimunizați al cărui număr a scăzut până acum vertiginos doar prin infectare. De săptămâna viitoare (când își va face simțit efect vaccinul) vaccinarea va scoate la fel de repede oameni din bazinul total de oameni susceptibili la infectare. Efectul net va fi reducerea la jumătate atât a numărului de cazuri teoretic posibil, cât și a timpului necesar să revenim la un nivel sustenabil”, a mai spus Jurma.
- Afaceri cu moartea la porțile spitalului. Firmele de pompe funebre nu mai fac față cererilor de sicrie: ”Dacă o...
- Ce este certificatul verde de vaccinare sau imunizare la Covid-19 și cum poate fi obținut
- ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs tragedia de la spitalul Târgu Cărbuneşti. 4 oameni au murit, iar responsabilii...
Potrivit epidemiologului, vaccinarea are un avantaj dublu față de oricare altă măsură non-farmaceutică, însa măsurile non-farmaceutice (testarea, distanțarea, reducerea mobilității) rămân esențiale pentru a proteja vaccinarea și a accelera ieșirea din val”.
Respectarea restricțiilor și după vaccinare
Medicul transmite că trebuie să ne ferim de orice contact personal non-esențial și să evităm spațiile publice vreme de 10-14 zile după vaccinare și să îi rugăm pe cei cu care trăim în casă să facă același lucru. Ideal ar fi, spune dr. Jurma, să se vaccineze toata familia deodată.
„Poți merge liniștit la cumpărături și la muncă tocmai pentru că masca va fi obligatorie în toate spațiile închise. Dacă ai contacte personale imprevizibile poartă linistită masca și dacă ieși din casă un minut să ceri împrumut zahăr. După 14 zile de la vaccinare, masca + vaccinul îți asigură o protecție foarte înaltă. Dacă poți, poartă mască FFP2 (N95) sau FFP3 (N99). Nu ezita să alegi cel mai eficient vaccin pentru protecția ta chiar dacă primești certificatul mai târziu, Delta nu e ultima tulpină care ne va provoca. Cel mai important avantaj al vaccinării acum este că vei avea o imunitate optimă exact de sărbători când ne vom putea vedea cu cei dragi în siguranță, în cadrul unei bule de famile vaccinată”, mai spune dr. Octavian Jurma.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰