Boosterul sau doza trei de vaccin Pfizer are o eficienţă de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii
O a treia doză de vaccin anti-COVID dezvoltat de Pfizer/BioNTech are o eficienţă de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii, potrivit unui studiu realizat de cele două laboratoare şi care a fost publicat joi, relatează AFP.
Studiul clinic de fază 3, realizat în rândul a "10.000 de persoane cu vârsta peste 16 ani", arată "o eficacitate relativă de 95,6%" şi "un profil de siguranţă favorabil", se arată într-un comunicat. "Este vorba despre primele rezultate de eficacitate ale unui studiu randomizat pentru un rapel cu vaccinul anti-COVID-19", au spus cele două companii.
Studiul a fost realizat în timp ce "varianta Delta de coronavirus a fost principala tulpină" care a circulat în această perioadă. "Aceste rezultate demonstrează încă o dată utilitatea dozelor de rapel (booster) în eforturile noastre de a proteja populaţia împotriva acestei boli", a declarat Albert Bourla, director general al Pfizer.
Vârsta medie a participanţilor la studiu a fost de aproximativ 53 de ani. Rezultatele vor fi transmise autorităţilor de reglementare "cât mai curând posibil". Mai multe ţări au autorizat deja administrarea unei doze de rapel pentru a creşte imunitatea persoanelor vaccinate, care pare să scadă după câteva luni, notează Agerpres.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰