Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bolile care ar putea să reapară în România, după ce refugiaţii ucraineni au fugit din calea războiului la noi în ţară

Poliomielită şi difterie. Sunt două dintre bolile eradicate în ţara noastră, dar care ar putea reveni o dată cu valul de refugiaţi din Ucraina. Autorităţile de la noi, dar şi cele europene pregătesc un plan de vaccinare a refugiaţilor, atât pentru COVID-19, cât şi pentru alte boli infecţioase care pot fi prevenite prin imunizare. 

de Redactia Observator

la 16.03.2022 , 21:00

Specialiştii în boli infecţioase atrag atenţia că rata mică de vaccinare din Ucraina pentru anumite boli poate fi un risc pentru noi. 

Adrian Marinescu, medic Boli Infecţioase: Cei din Ucraina au destul de multe probleme legate de bolile infecţioase. Acolo vorbim de tuberculoză, nu vrem să ne gândim ce-ar însemna să apară focare de poliomielită sau de difterie.

Bolile care ar putea să reapară în România

Vezi și

La sfârşitul anului trecut, peste 20 de copii şi tineri din Ucraina au fost diagnosticaţi cu poliomielită. O fată de 17 ani a avut chiar o formă severă care duce la paralizie. La începutul lunii februarie, în Ucraina a început campania de vaccinare a 140.000 de copii, dar a fost stopată din cauza războiului. În 2021, doar jumtate dintre copiii de un an erau vaccinaţi împotriva poliomielitei. 

Pe acelaşi subiect

Florin Roșu, spitalul de boli infecțioase: Boala debutează cu febră, tulburări digestive, cefalee, adică durere de cap, iritabilitate, de cele mai multe ori insomnii.

Difteria este o altă ameninţare: o boală extrem de contagioasă care se transmite pe calea aerului şi afectează în principal copiii şi persoanele cu sistemul imunitar scăzut. OMS a raportat în anul 2019 cazuri de difterie în Ucraina. Tuberculoza ar fi un alt pericol. 

Beatrice Mahler, pneumolog: În Ucraina, unul din trei cazuri de tuberculoză diagnosticată este cazul de tuberculoză multidrog rezistentă. Asta însemnă că aceşti pacienţi au nevoie de un tratament extrem de scump. Orice simptom de boală respiratorie să fie urmat de prezenţa lor într-un cabinet de pneumologie, toate dispensarele TBC pot să facă această evaluare.

Reprezentanţii Uniunii Europene lucrează la o strategie astfel încât să asigure vaccinuri pentru refugiaţi.   

Stella Kyriakides, comisar UE Sănătate: Ne preocupăm să cumpărărm vaccin pentru tuberculoză, poliomielită şi alte boli infecţioase. Ce ştim de dinainte de război, acoperirea vaccinală pentru Covid în Ucraina era la aproximtiv 33%.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Când există un fenomen migrator există acest pericol, bolile transmisibile. Noi nu avem difterie şi poliomielită de foarte mulţi ani în România.

În zona de frontieră, vor fi deschise centre speciale de vaccinare, în care refugiații se pot imuniza dacă vor.  Conform datelor din anul 2020, 82% dintre copiii ucraineni erau vaccinaţi împotriva rujeolei şi aproximativ 93% din populaţie împotriva tuberculozei. 84% dintre copii au fost imunizaţi împotriva poliomielitei, dar sunt regiuni unde nu depăşeşte 60%.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Bolile care ar putea să reapară în România, după ce refugiaţii ucraineni au fugit din calea războiului la noi în ţară