Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vallerie, o tânără refugiată din Ucraina, a devenit virală pe TikTok după ce a prezentat condiţiile din centrul din Galaţi, unde a fost cazată - VIDEO

Războiul din Ucraina a intrat în a treia săptămână. În tot acest timp, aproximativ 440.000 de ucraineni au trecut prin România în încercarea de a scăpa de război.

de Redactia Observator

la 16.03.2022 , 16:21

Vallerie, o tânără refugiată din Ucraina, a devenit virală pe TikTok după ce a prezentat condiţiile din centrul din Galaţi, unde a fost cazată - VIDEO - Captura TikTok

O parte dintre aceştia s-au aflat doar în tranzit, în timp ce alţii au ales să rămână pentru o perioadă în centrele puse la dispoziţie de autorităţile române. Este şi cazul lui Vallerie, o tănără din Ucraina, care a fost cazată într-o sală de sport din municipiul Galaţi. Vallerie a fost impresionată de modul în care au primit-o românii şi de faptul că autorităţile române au făcut tot posibilul pentru ca oamenii fugiţi din calea războiului să resimtă cât mai puţin lipsurile.

Tânăra a vrut ca şi prietenii ei să ştie cât de ospitalieri sunt românii aşa că a realizat un scurt clip în care arată condiţiile din centrul din Galaţi. Clipul postat pe contul de TikTok al lui Vallerie a devenit viral în scurt timp. Clipul a fost văzut de peste 3,5 milioane de oameni şi a primit 600.000 de aprecieri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Vallerie, o tânără refugiată din Ucraina, a devenit virală pe TikTok după ce a prezentat condiţiile din centrul din Galaţi, unde a fost cazată - VIDEO