Video Bursa, pe roşu după victoria lui Călin Georgescu. Iancu Guda: Înseamnă rate la credite cu 200 de lei mai mari din primăvară
Bursa românească s-a "trezit" pe roșu. Toți indicii Bursei de Valori Bucureşti au scăzut după ce s-a văzut clar că peste 2 milioane de români l-au votat pe Călin Georgescu, urcându-l astfel pe primul loc după primul tur de scrutin al prezidenţialelor. Care este "reacţia" Bursei.
Sunt investitor la bursă, şi asta înseamnă că am neovoie de predictibilitate şi de stabilitate, ori alegerile preliminare din primul tur prezidenţial arată foarte multe instabilitate. Adică este foarte incert ce se va întâmpla la alegerile parlamentare, practic nu ştim direcţia în care se va duce guvernarea de la anul şi atunci măsurile econimice fiscale, ca atare investitorii sunt nesiguri şi incertitudinea înseamnă vânzare în panică. Automat preţurile scad, scade avuţia noastră pentru că investiţiile pe care le avem la bursă se depreciază pe fond emoţional.
De ce suveranitatea nu e soluţia spre o economie mai bună
Practic avem acum o perspectivă de o treime partide de dreapta, o treime partide de stânga şi o treime suvern extremişti. Este clar că nu se poate face o majoritatea fără oricare din cele două combinaţii şi oricare este ciudată şi toxică. Vedem concret la ce a dus o guvernare de stânga-dreapta la invalidarea de către popor pentru că nu au crezut că acest model electoral. Nu doar bursa scade, creşte costul de finanţare al statului cu 0.5 puncte procentuale într-o singură zi şi vreau să înţelegeţi că asta înseamnă rate la credite ipotecare cu 200 de lei mai mari din primăvara acestui an, pentru că atunci când statul se împrumută mai scump pe fond de risc şi incertitudine şi poporul şi companiile se finanţează mai scump şi aici este principala problemă a acestui mesaj mesianic de patriotism suveran.
Fondul Georgescu spune ce spune Trump în SUA: Let's Make Romania Great Again. E o mare diferenţă, economia Americii se bazează pe competitivitate, este cea mai puternică economie globală şi ei pot să gândească suveran, dar noi nu ne bazăm pe nimic pentru că economia noastră este pe butuci, importăm masiv, nu producem, avem deficit fiscal mare mare decât în pandemie, avem o datorie mare care se poate rambursa din ce în ce mai greu ca atatre costul de finanţare al statului creşte, avem investiţii străină în scădere şi vine cineva şi ne spune că noi putem să fim suverani şi proprietari pe ţara noastră.
- Ponta îi cere lui Ciolacu să nu demisioneze: "Dragă Marcel, camaradul meu! Nu e timp de demisii sau abandon"
- Pustiu la sediul de campanie al lui Călin Georgescu în ziua victoriei din primul tur. Reacţia echipei de 10 oameni
- Ce rol are Preşedintele României. Care sunt atribuţiile şi limitările funcţiei pentru şeful statului
România "respiră" prin plămânii investitorilor străini
Cel mai simplu argument posibil pe care pot să vi-l explic este că în România sunt 700.000 de companii active, jumătate din România se bazează pe 500 de firme. Din aceste 500, 400 sunt multinaţionale. Fără capital străin, fără investiţii, România este pe butuci, deja au scăzut investiţiile străine directe cu 50% în ultimii doi ani, iar dacă noi venim cu aceste mesaje mincinoase că România poate sa fie puternică singură, ne înşelăm şi înşelăm electoratul, cum putem să vorbim electoratului de pace dar să ne retragem sprijinul pentru Ucraina? Cum poţi să ai pace cu Rusia la graniţă şi practic tu să minţi electoratul românesc?
Un economist trebuie să explice toate acestea şi de ce nu poate salva economia românească, la fel cum medicii explicau în pandemie în 2020 de ce băile în apă rece nu pot să te salveze de Covid. Credinţa nu are nicio treabă cu economia. Să vii să spui că economia românească e puternică, cum spune domnul Georgescu, că Iisul Hristos nu avea doctorat, aşa că să fim optimişti şi entuziasmaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰