Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vlad Pascu rămâne în arest: "Încercam să ajung spre cazare. Nu mă aşteptam să fie pietoni"

Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan şi a ucis doi studenţi în 2 Mai, nu se aştepta să găsească pietoni pe acel drum. Este declaraţia pe care a făcut-o în faţa instanţei în încercarea de a scăpa, pentru a şasea oară, de arest. N-a reuşit nici de data aceasta să-i convingă pe magistraţi să-l lase în arest la domiciliu. 

de Cristina Niță

la 27.02.2024 , 13:26

Magistrații de la Tribunalul Constanța au hotărât, marți, ca Vlad Pascu să rămână în arest preventiv, la Penitenciarul Poarta Albă. Tânărul le-a spus magistraților că nu se aștepta ca pe acel drum, unde a avut loc tragedia, să se afle pietoni pe carosabil.

"Regret toate faptele. Vreau să subliniez că nu am avut vizibilitate şi timp de reacţie pentru a putea preveni. Deşi s-a speculat că am văzut, că a fost cu intenţie, nu a fost cu intenţie. Nu am scuză că m-am urcat sub influenţa altor substanţe la volan. Ştiu că o să fie o pedeapsă cu executare pe baza legii Anastasia. Eu doar încercam să ajung spre cazare. Nu mă aşteptam să fie pietoni", sunt declarațiile lui Vlad Pascu în fața instanței.

Totodată a mai spus că vizibilitatea era redusă și că nu are nicio scuză că a condus sub influența substanțelor psihoactive. Tânărul a mai adăugat că își asumă tot ce s-a întâmplat, însă nu a fost cu intenție. Pascu a reiterat că vrea să studieze, să dea la facultate, însă în penitenciar nu poate studia pentru că acolo activitățile sunt reduse. 

Vezi și

Avocații lui spun că în această perioadă are parte de un linșaj mediatic și tocmai de aceea își doreau ca el să fie plasat sub arest la domiciliu. Este judecat pe fond la Judecătoria Mangalia, unde procesul a început cu o amânare. 

Cristina Niță Like

Ce iubesc la profesia asta? E simplu. Faptul că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » Vlad Pascu rămâne în arest: "Încercam să ajung spre cazare. Nu mă aşteptam să fie pietoni"