Video Care ar putea fi urmările dacă SUA recunosc anexarea Crimeei. "Viktor Orban umblă cu fularul cu Ungaria Mare"

Totuşi, reacţia lui Donald Trump nu este întâmplătoare. S-a produs la scurt timp după ce jurnaliştii de la Axios au făcut publică oferta finală de pace a preşedintelui Statelor Unite. Se suprapune cu ce vă dezvăluiam din Financial Times, cu amendamentul ca între timp întâlnirea dintre oficialii europeni, americani şi ucraineni a fost retrogradată la nivel de discuţii tehnice după ce secretarul de stat Marco Rubio şi Steve Witkfoo, emisarul lui Trump, s-au retras de la masa negocierilor.

În primul rând, Washingtonul va recunoaşte de jure, adică oficial, faptul că Moscova controlează Crimeea. Americanii vor recunoaşte de facto, adică tacit, fără formalizare, dar cu aplicabilitate imediată în realitate că Rusia a ocupat teritorii semnificative din Ucraina, pe care le va păstra.

De asemenea, ruşii insistă pe promisiunea ca Ucraina să nu devină membră NATO, însă Vladimir Putin nu mai cere să nu intre în Uniunea Europeană. Statele Unite sunt dispuse să ridice sancţiunile impuse Rusiei cu începere din 2014. Americanii sunt pregătiţi şi pentru o cooperare economică consolidată, în special în sectorarele energetic şi industrial.

Vezi și

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:

- Ce ar însemna o recunoaştere oficială de către americani a unei anexări pe care până acum o declarau ilegală, aceea a Crimeei, din 2014 şi cum ar reconfigura asta dreptul internaţional şi felul în care va fi folosit de acum înainte? 

- Ăsta este unul din punctele foarte importante pe care trebuie să le reţinem, de ce vedem această Opoziţie nu numai de la ucraineni, dar şi de la europeni. Pentru că şi europenii prin partea franceză s-a exprimat în aceiaşi termeni, că Franţa nu acceptă această idee de cedare a teritoriilor obţinute prin forţă. De ce este acest lucru important? Pentru că dacă până în momentul de faţă mai discutam despre o recunoaştere de facto. Adică, faptul că Rusia a ocupat s-a întâmplat şi în 2014 în Ucraina, dar celelalte state nu au recunoscut acest lucru din punct de vedere legal. Pentru că asta creează un precedent. Exact cum s-a exprimat ministrul de Externe polonez. Creează un precedent foarte, foarte periculos şi acest precedent spune faptul că graniţele pot fi schimbate de aici încolo prin forţă şi cel care este mai puternic poate să facă acest lucru. Acest principiu a fost delegitimat în 1945 şi iată că istoria se repetă exact la fel. Pentru că ce ştim din 1938, Hitler a invadat Cehoslovacia cu aceleaşi pretexte, Putin vine cu aceleaşi argumente că ia o parte din zona de sud şi merge mai departe şi mai departe cu genul acesta de anexări ilegale.

După 1945 optica s-a schimbat, nu se modifică graniţe prin forţă şi acest principiu este important. De asta polonezii au reacţionat imediat şi m-aş fi aşteptat ca şi România să reacţioneze exact în aceeaşi termeni, pentru că se află exact în aceeaşi situaţie. În momentul în care tu accepţi tacit sau implicit pentru că partea rusă urmăreşte reacţiile celor din Est. În momentul în care tu accepţi şi chiar tacit această vilare de principiu, oarecum trimiţi un semnal de cedare, că lucrurile acestea pot funcţiona. Şi dacă se întâmplă astăzi cu Crimeea, mâine se va întâmpla cu Republica Moldova şi poimâine se poate întâmpla cu România. Mai este un lucru foarte important. Vorbim de Europa de Est. În Europa de Est, graniţele s-au trasat cum s-au trasat în decurs de sute de ani şi s-au solidificat în momentul de faţă. În momentul în care deschizi cutia aceasta a Pandorei nu ştii unde ajungi. Şi au fost voci chiar în România, în trecut care susţineau că ar trebui poate să începem şi noi să facem acest lucru. Pentru Rusia, este evident un avantaj faptul că adminstraţia Trump acceptă ceva care n-a acceptat până acum. Este un pas foarte mare înapoi şi se vede o anumită aliniere de gândire cel puţin strategică între SUA şi Rusia. Dar asta nu înseamnă că europenii şi mai ales cei care sunt în Estul Europei direct afectaţi de crearea unui astfel de precedent trebuie să accepte. 

- E interesant ceea ce spuneaţi de România şi aş insista pe tema aceasta dacă tot aţi deschis discuţia. În ce măsură şi pentru cine o uşă deschisă către acest tip de revizionism ar reprezenta o oportunitate în Europa faţă de România?

- Să nu uităm. Pentru că Rusia a vehiculat ideile acestea. Încercau să incite şi pe alţii să gândească la fel acum vreun an de zile, când Medvedev arăta hărţi cu Ucraina sfârtecată şi îndemna şi Ungaria şi România să ia câte o bucată. Acest lucru nu este istoric nou. Hitler a făcut acelaşi lucru cu Cehoslovacia, a îndemnat statele vecine şi într-adevăr, în momentul respectiv şi altele au fost îndemnate, inclusiv România să preia o parte din Cehoslovacia, dar spre curajul şi modul demn al României din 1938, deşi a fost invitată, a refuzat. A fost unul din statele est-europene care a refuzat. Există ideea că anumite teritorii din Ucraina să fie preluate de către Ungaria, de exemplu. Şi să sperăm că pretenţiile Ungariei se opresc acolo. Există întotdeauna o tradiţie. Când deschizi Cutia Pandorei nu ştii unde te opreşti.

- Adică, să nu vină şi la Transilvania? 

- E mai complicat cu Transilvania, dar ştim cum Viktor Orban umblă cu fularul respectiv cu "Ungaria Mare", care include teritorii din ţările vecine. Deci, nu este vorba numai ce se pretinde Viktor Orban de a fi un conducător al tuturor maghiarilor, ci el a făcut această legătură şi la nivel de teritorii. Până acum el a fost ţinut în şah oarecum, dar observăm, sunt tensiuni care nu trebuiesc alimentate şi din cauza aceasta este important pentru România să nu se angajaeze şi să nu accepte nici măcar tacit o discuţie de preluare, mai ales în condiţiile în care Ucraina a refuzat acest lucru şi care încearcă să apere acest principiu. Mai este al doilea punct pe care iarăşi se loveşte în aceste negocieri din partea SUA, este că ei au negociat peste capul europenilor şi acum le cer europenilor să ridice sancţiunile. Pentru că nu o să fie nevoie numai de sancţiunille SUA ci şi ale europenilor.

Europenii au spus foarte clar şi acest lucru este iarăşi foarte important. Vorbim de sancţiuni la sfârşitul negocierilor, nu înainte. Nu îşi dai toate cărţile pe masă şi pe urmă nu mai ai nimic de oferit, dar asta a fost tactica administraţie Trump pentru un simplu motiv, vor să scape de această problemă. Ei nu mai sunt deloc interesaţi de Ucraina, sunt din ce în ce mai interesaţi de Europa. Obiectivul lor strategic este China. Încearcă să retragă cât mai multe trupe de peste tot din Europa şi să le mute psre partea Chinei. Aici suntem şi Rusia a sesizat această oportunitate că Trump este oarecum disperat să încheie această pace cu orice fel de preţ aşa cum a încheiat-o şi pe cea din Afganistan. Diferenţa cu Afganistan este că Ucraina nu este guvernul taliban. Ucrainenii ştiu ce să apere şi plus că pe lângă ucraineni sunt şi europenii care ştiu ce înseamnă să ai vecini agresori de genul celui de la Kremlin. 

- Şi dacă se întâmplă aşa cum ameninţa Marco Rubio, ca SUA să se retragă pur şi simplu din mediere, din încercarea aceasta de a face pace între cele două state, ce se întâmăpla? Ce paşi vor urma?

- Avem un precedent nefericit că în momentul în care America a sistat ajutorul financiar şi comunicarea de sateliţi pentru Ucraina, ucrainenii aproape au pierdut zona aceea pe care invadaseră ruşii, Kursk, acum o lună de zile. Ce mi s-a părut interesant în declaraţia preşedintelui Trump este că spunea preşedintelui Zelenksi că e posibil ca în trei ani să îşi piardă ţara. Deci, ar mai fi oarecum o perioadă. Şi asta înseamnă că europenii nu trebuie să acopere acest lucru. S-au făcut câteva iniţiative, vorbim de iniţiativă ReArm, vorbim de cele 150 plus cele 600 de miliarde care parte din ele se referă la susţinerea Ucrainei, dar sunt piedici puse de Viktor Orban şi să sperăm că nu şi România după alegerile din mai pentru că e posibil ca şi România să se mute exact în aceeaşi direcţie dacă alegerile merg într-o direcţie diferită. 

- Dincolo de dezangajarea militară, mă întreb dacă pur şi simplu s-ar retrage din negocieri aşa cum clamează, dacă ele ar mai exista sau pur şi simplu agentul american dispărut, nu mai există nici o şansă de discuţii între cele două părţi pentru că nu e acceptată UE ca mediator?

- Ar fi o lovitură strategică de prim rang din două motive. S-ar sista o anumită susţinere militară a Ucrainei şi asta ar facilita din punctul lor de vedere aceasta ofensivă pe care ei tot o pregătesc şi acea fractură pe care ei o urmăresc de decenii dintre europeni şi americani s-ar face mult mai mare. Rămâne de văzut dacă acest lucru va avea loc pentru că trebuie să vedem si comportamentul celor de la Washington. Trump are un obicei de a face declaraţii foarte intempestive şi foarte bruşte, am văzut şi cu tarifele comerciale după care să se retragă când vede că costul devine prea mare. Paralela nu este complet precisă pentru că tarifele comerciale i-au afectat direct economia acasă, dar să nu uităm.

O dezangajare europeană faţă de Europa înseamnă foarte mult. Toate aceste armamente, 60% din armamentele pe care Europa le cumpără în momentul de faţă pentru Europa pentru Europa şi pentru Ucraina vin din SUA. Ar fi un cost mare de făcut. Mă aştept la preşedintele Trump să facă genul acesta declaraţii, dar rămâne de văzut dacă ele sunt continuare sau la un moment dat va trebui să facă un pas înapoi. Am văzut acest lucru, genul acesta de mişcări şi după acea vizită celebră de la Casa Albă când totul părea pierdut, dar ulterior treburile au reuşit oarecum să se regleze. Acesta ar fi al doilea mare incident de rupere între Ucraina şi SUA, dar să sperăm că nu final şi că europenii oarecum vor reuşi să se interpună în această discuţie. 

- Mai există un scenariu vehiculat de câteva publicaţii occidentale, acela în care nu doar că nu mai susţin SUA Ucraina, ba dimpotrivă, pun şi beţe în roate unei eventuale susţineri a UE, respectiv pot să ameninţe SUA cu tarife la adresa ţărilor din UE dacă vor  continua să susţină efortul de război al Ucrainei. Cât de aproape suntem de o astfel de posibilitate?

- Cred că este aceeaşi logică. Pentru că să înţelegem de cum a plecat administraţia Trump când a început aceste negocieri. S-au uitat, pentru ei obiectul e să obţină o încheiere a acestui conflict cât mai repede. Dacă tu vrei să închei acest conflict pe cine poţi să pui presiune cel mai mare? Din pounct de vedere al administraţiei Trump e greu să pui pe Rusia, pui pe persoanele care depind mai mult de tine, depind de Ucraina, depind de europeni. Calcul pentru administraţia Trump este că dacă pune cât mai multă presiune pe europeni, aceştia vor ceda şi îi vor convinge şi pe ucraineni. Până în momentul de faţă acesta nu s-a întâmplat. Ăsta este adevărul. Din această vizită extraordinară a lui Zelenski la Casa Albă, care alt lider din Europa de Est ar fi rezistat la acea presiune, câdn ai soarta ţării pe masă? Să gândim la acest exemplu. Şi totuşi el a refuzat, s-a repliat şi a mers mai departe.

Pun presiune pe europeni si ucraineni să cedeze, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Din contră, vedem că şi semnale care vin din Europa nu merg în aceeaşi linie şi îşi menţin un calm, dar vor continua. Pentru europeni e foarte important să rămână solidari, să rămână uniţi, că este vorba de securitate, că este vorba de economie. Pentru că toată această prosperitate care s-a construit în ultimii 70 de ani s-a construit prin faptul că ei au creat un fel de spaţiu comun, în care nu se mai văd ca duşmani, nu se mai văd ca inamici, şi care se văd ca parteneri financiari şi de securitate. Acest lucru trebuie apărat, că este vorba de Rusia sau de declaraţii şi acţiuni mai intempestive care vin de la un partener care pare că derapează din ce în ce mai mult într-o direcţie care să sperăm că la un moment dat o să îşi revină. Dar noi nu putem să aşteptăm acest lucru. Europenii trebuie să stea uniţi, cel puţin patru ani, dacă nu şi mai mult. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰