Video Valentina a avut parte de o moarte violentă. Raportul legiştilor în cazul adolescentei care a căzut de pe trotinetă
Valentina a avut o moarte violentă, chiar înainte să împlinească 16 ani. Medicii legişti spun că o fractură a bazei craniului i-a fost fatală. Adolescenta a sfârşit după o plimbare cu trotineta electrică, un pericol pe două roţi care NU îi pune în pericol doar pe cei care conduc aceste vehicule, ci şi pe cei care le sunt pasageri sau le ies în cale. După Bucureşti, Cluj şi Mehedinţi sunt judeţele cu cele mai multe accidente grave de trotinetă. De la Ministerul de Interne vin cifre tot mai alarmante: 24 de morţi şi sute de răniţi, în trei ani.
O fractură de bază de craniu i-a curmat viaţa Valentinei, spun medicii legişti. O moarte violentă şi aproape instantanee. Aflată alături de prietenul ei pe trotineta care mergea cu viteză, fata s-a lovit puternic la cap. Adolescentul de 16 ani care era cu ea a avut noroc şi a scăpat doar cu zgârieturi.
Valentina, moarte violentă la 15 ani
"Băiatul tremura şi i-a venit rau şi băiatului. Fetiţa era foarte respectuoasă", spune un localnic. "Mai mare durere ca asta nu există. S-a întâmplat chiar de ziua lui tatăl ei. 15 ani, joi făcea 16", spune o mătuşă.
Nenorocirea din Argeş este doar ultima dintr-un lung şir de accidente. Doar în prima lună a anului au fost 133 de evenimente rutiere care implicau trotinete electrice. În urma lor, un om a murit şi alţi 10 au fost răniţi grav. De la şoferi, pietoni şi până la cei care conduc astfel de vehicule, toţi îşi riscă viaţa când trotinetele electrice prind viteză şi sunt scăpate de sub control.
- Un fost consilier, candidat la Primăria Tulcea s-a sinucis. Şi-a anunţat decizia într-un video, pe Facebook: "Vă...
- Nenorocire pe șosea în Mureș. Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a izbit cu maşina de un cap de pod....
- Tradiții, obiceiuri și mesaje de Sfântul Gheorghe. Cine sunt sărbătoriții zilei de 23 aprilie
- Incendiu de groază în Drăgoieşti. 15 porci au pierit, un autoturism și tone de cereale, făcute scrum
- Cauza morții Valentinei, fata de 15 ani care a căzut cu trotineta în fața casei
În 2019, în Cluj-Napoca, o tânără de 22 de ani a fost spulberată de o şoferiţă şi aruncată câţiva metri în aer. Fata intrase în intersecţie fără să se asigure.
Anul trecut, tot în Cluj-Napoca, un tânăr de 19 ani a scăpat ca prin minune după ce a fost lovit în plin de o maşină care ieşea dintr-o parcare. Iar pericolul este şi mai mare atunci când pe trotinetă se urcă un copil.
"Principala cauză e lipsa de atenţie. Trebuie să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte sensurile de deplasare. Şi mai ales subliniez interdicţia de a se deplasa mai mult de o persoană pe o trotinetă", a declarat Ionuț Lazăr, Serviciul Rutier Timiș.
Val de accidente cu trotineta electrică
Nici pietonii nu sunt în siguranţă, deşi legea interzice circulaţia trotinetelor electrice pe trotuarele fără piste speciale.
O tânără din Capitală a fost la un pas de moarte, după ce a fost spulberată de o trotinetă chiar pe trotuar. Fata ieşise din Parcul Tineretului unde alergase împreună cu mama ei. Un incident similar a avut loc pe o trecere de pietoni din Cluj unde doi tineri pe trotinetă au doborât un pieton.
Numărul tot mai mare de accidente este şi motivul pentru care mai multe orașe din România au interzis închirierea trotinetelor electrice. Printre ele Timişoara şi Constanţa, unde motivul a fost însă financiar.
Şi în Braşov pericolul pe două roţi a fost îndepărtat. După haosul provocat de trotinetele închiriate şi abandonate, acestea au fost interzise până la noi reglementări. Interzisă este însă închirierea, nu cumpărarea. Anual, în România, sunt vândute peste 50.000 de trotinete.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰