Trump l-a numit pe Xi Jinping "prietenul lui", după ce a impus tarife de 125% pentru China: "Îmi place de el. E un om mândru"
Donald Trump și-a exprimat disponibilitatea de a se întâlni cu Xi Jinping, în ciuda faptului că a crescut taxele vamale pentru China la 125%. Totuși, președintele Statelor Unite spune că îl simpatizează pe liderul chinez și că îi este "prieten".

Miercuri, Trump a anunțat că va crește tarifele vamale pentru China la 125% și, în același timp, va amâna cu 90 de zile aplicarea lor în cazul statelor care nu au ripostat. Răboiul tarifelor dintre SUA și China a escaladat rapid. În doar o săptămână, taxele vamale pentru produsele chinezești au crescut de la 54% la 104% și 125%. China a ripostat majorând taxele suplimentare de retorsiune asupra tuturor importurilor din SUA la 84%, potrivit CNN.
Trump vrea să se întâlnească cu Xi Jinping
Totuși, președintele american Donald Trump a spus cu nonșalanță că s-ar întâlni cu președintele Chinei, Xi Jinping, chiar în contextul în care relațiile comerciale dintre cele două țări au fost zguduite de aceste tarife.
"Oh, sigur, e prietenul meu. Îmi place de el", a declarat Trump.
- Trump ar putea renunţa la discuţiile de pace, dar semnează acordul de minerale cu Ucraina. Rusia, nou atac...
- Cum arată planul de pace pentru Ucraina prezentat de SUA la Paris: relaxarea sancțiunilor şi cedarea teritoriilor
- Trump va abandona negocierile de pace în Ucraina, dacă nu vor exista progrese în câteva zile, avertizează Rubio
- Giorgia Meloni, primită de Trump la Casa Albă. Președintele SUA e "100%" sigur că se va ajunge la un acord cu UE...
- "Cădere în gol, apoi s-a oprit". Cauza accidentului din Italia, soldat cu 4 morți. Telecabina nu ar fi trebuit să...
"Toată lumea vrea o înțelegere, de fapt. Vrem să facem ceea ce e corect pentru țara noastră, dar și pentru lume", a continuat Trump.
De asemenea, Trump spune că China vrea să ajungă la un acord comercial cu Statele Unite, dar nu știe exact cum să procedeze. Președintele SUA a menționat că liderii chinezi sunt "oameni mândri" și că președintele Xi Jinping este "un om mândru", ceea ce ar face lucrurile mai complicate.
"China vrea să încheie un acord. Doar că nu știe exact cum să facă asta. Sunt oameni mândri. Președintele Xi este un om mândru. Îi cunosc foarte bine. Vor găsi o cale, sunt în procesul de a găsi o soluție", a spus Trump la un eveniment organizat la Casa Albă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰