Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Giorgia Meloni, primită de Trump la Casa Albă. Președintele SUA e "100%" sigur că se va ajunge la un acord cu UE în privinţa tarifelor

Donald Trump s-a arătat "100%" convins că va încheia un acord cu Uniunea Europeană privind tarifele vamale. Declarația a fost făcută joi, în timpul întâlnirii cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, care a fost încurajată de Bruxelles să reprezinte poziția comună a celor 27 de state membre, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 17.04.2025 , 22:29

Președintele SUA e "100%" sigur că se va ajunge la un acord cu UE în privinţa tarifelor Giorgia Meloni, primită de Trump la Casa Albă - Profimedia

Premierul italian a spus, la începutul întâlnirii de la Washington, că şi ea este "sigură" că se va ajunge la un acord. Cu toate acestea, liderul coaliţiei de guvernare ultraconservatoare de la Roma a declarat că "nu poate negocia în numele Uniunii Europene", în timp ce relaţiile dintre UE şi Statele Unite au fost tensionate de când preşedintele american şi-a lansat războiul comercial şi a recurs la tarife pentru aproape toată lumea.

"Scopul meu este să îl invit pe preşedintele Trump să facă o vizită oficială în Italia şi să încerc să organizez o întâlnire cu Europa, dacă este posibil", a adăugat Giorgia Meloni.

În mijlocul războiului comercial, Banca Centrală Europeană (BCE) tocmai a convenit să reducă ratele dobânzii sale cheie cu 0,25 puncte procentuale pentru a susţine economia zonei euro. Preşedintele acesteia, Christine Lagarde, a declarat joi că BCE trebuie să "facă faţă imprevizibilului" şi să se arate "agilă" în faţa contextului economic incert.

Articolul continuă după reclamă

Donald Trump a primit-o la Casa Albă pe Giorgia Meloni 

Pe acelaşi subiect

Relaţiile dintre Giorgia Meloni şi Donald Trump, care împărtăşesc o bază ideologică largă, sunt reputate a fi foarte bune. Prim-ministrul italian, descrisă drept un "lider fantastic" de către republican, a fost singurul lider al UE invitat la învestirea sa în ianuarie. Subliniind această "relaţie foarte specială", înalţi oficiali americani au sugerat că Giorgiani Meloni ar putea acţiona ca mediator pentru un acord între Europa şi Statele Unite.

"Sperăm că prim-ministrul şi preşedintele vor putea să facă lucrurile să avanseze”, a declarat reporterilor un oficial al administraţiei Trump înainte de întâlnire. „Suntem deschişi, suntem disponibili, suntem pregătiţi să încheiem acorduri cu ţările care iau acest lucru în serios. Sperăm că Italia şi UE vor face parte din acest lucru", a adăugat el.

Preşedintele american Donald Trump a introdus tarife de cel puţin 10 % pentru toate produsele care intră în Statele Unite, măsură în vigoare de la 5 aprilie, şi de până la 145 % pentru produsele chinezeşti, în plus faţă de taxele existente înainte de revenirea sa la Casa Albă.

Dependentă de exporturile din industria sa, care reprezintă aproape un sfert din PIB-ul său, Meloni a criticat această ofensivă tarifară, încurajând în acelaşi timp dialogul şi îndemnând Bruxelles-ul să nu ia măsuri de retorsiune.

Trump e "100%" sigur că se va ajunge la un acord cu UE

Cu toate acestea, apropierea sa de Donald Trump îi îngrijorează pe partenerii săi europeni. Ministrul francez al industriei, Marc Ferracci, a declarat că s-a temut, atunci când a fost anunţată vizita lui Meloni la Washington, că aceasta va avea un demers individualist.

"Nu simt nicio presiune", a glumit Giorgia Meloni marţi seara, în marja unei ceremonii pentru liderii de afaceri. "Sunt conştientă de ceea ce reprezint şi sunt conştientă de ceea ce susţin", a spus ea.

Italia trimite mai mult de 10% din exporturile sale în Statele Unite, al treilea partener comercial al peninsulei. Germania trimite, de asemenea, 10% din exporturile sale în Statele Unite, iar Franţa 7%.

"Trebuie neapărat să evităm un război tarifar", a pledat ministrul italian al industriei, Adolfo Urso, adăugând că Meloni va încerca la Washington să convingă pe toată lumea de necesitatea de a discuta.

De la revenirea sa la putere, preşedintele american a folosit tarifele ca pe un instrument politic în toată regula şi le-a folosit în special împotriva Chinei. Dar, ca răspuns la o întrebare adresată joi, el a declarat că cele mai mari două puteri ale lumii vor ajunge la "un acord foarte bun", fără a oferi alte detalii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?
Observator » Ştiri externe » Giorgia Meloni, primită de Trump la Casa Albă. Președintele SUA e "100%" sigur că se va ajunge la un acord cu UE în privinţa tarifelor