Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Românii din Marea Britanie, fără pachetele tradiționale de Paște. Guvernul interzice produsele din carne și lapte din cauza febrei aftoase

Românii din Marea Britanie îşi pun pofta-n cui de Paşte. Guvernul de la Londra a interzis pachetele de acasă, cu produse din carne şi lapte. De vină pentru această decizie dură este o posibilă contaminare a industriei agricole din regat pe fondul răspândirii rapide a febrei aftoase. 

de Alex Prunean

la 13.04.2025 , 20:21

E regulă în familie, în fiecare an. Nicio sărbătoare fără pachetul de acasă. Anul acesta însă, rudele din Marea Britanie îşi pun pofta-n cui şi rămân fără brânză, caşcaval şi miel. 

"Era pentru fraţii mei, dar ce să facem. O să punem la borcan şi o să-i servim în vară. Cu părere de rău, acum cu sfintele Paşti se bucurau şi ei de produse româneşti. Nu avem ce facem, o să îi aşteptăm la vară, să mâncăm împreună", a declarat o femeie care a pregătit pachetul de Sărbători pentru rude.

Necaz e şi în casa acestei femei care a frământat şi a gătit pentru copiii plecaţi în Regat. Tot ce a preparat rămâne în cămară. "O bucată de slănină, o dulceaţă, un compot, ceva din România de la bunica, de aici de pe raftul bunicii, nu mai putem să mai trimitem nimic", a povestit doamna Zorica.

Vezi și

Focarele s-au răspândit rapid în toată Europa

Pe acelaşi subiect

Autoritățile de la Londra spun că vor să evite o posibilă contaminare a industriei agricole britanice. în contextul răspândirii rapide a febrei aftoase în mai multe țări europene. 

Focare de febră aftoasă au fost confirmate în Slovacia, Ungaria şi Germania. Pentru a preveni răspândirea bolii, şi România a blocat, luna trecută, importurile de carne şi lapte nepasteurizat de la fermieri maghiari. Şi alte ţări au introdus măsuri similare. La intrarea în Slovacia, de exemplu, autoturismele şi camioanele sunt controlate şi trec printr-o baie de dezinfectant, iar în Austria, autorităţile au instalat covoare de dezinfectare pentru mașinile care trec vama. 

Cei peste un milion de români mutaţi în Marea Britanie n-au primit gustul de sărbătoare la pachet nici de Crăciun. A fost interzis să trimiţi cârnaţi sau jumări de casă, brânză de capră şi oaie, din cauza focarelor de pestă. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că problema urşilor ar putea alunga turiştii străini din România?
Observator » Ştiri externe » Românii din Marea Britanie, fără pachetele tradiționale de Paște. Guvernul interzice produsele din carne și lapte din cauza febrei aftoase