Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trump, despre masacrul comis de Rusia la Sumî: "Mi s-a spus că au făcut o greşeală"

Ucraina trăieşte în teroare de 24 de ore, după unele dintre cele mai teribile atacuri ale Rusiei. Opt oameni au fost răniţi peste noapte după ce armata lui Putin a lansat zeci de drone împotriva Odesei. Raidurile au avut loc la câteva ore după ce 34 de oameni au murit, iar alţi 117 au fost răniţi într-un atac cu rachete ruseşti în Sumî, de Duminica Floriilor. De la Washington, Donald Trump a declarat că ruşii au făcut o eroare. În schimb, Kremlinul susţine că a lovit în plin o şedinţă militară. 

de Redactia Observator

la 14.04.2025 , 20:34

"Totul va fi bine. Suntem lângă tine. Totul e bine. Alo, tata? Sunt lângă cafenea, la intersecţie. Mai repede, te rog. Vă rog să o salvaţi pe mama. Pentru mine nu vă faceţi griji", strigă o fată.

Dramele din spatele masacrului

O fetiţă rănită plânge de durere, după ce Rusia a bombardat centrul oraşului Sumî, iar o adolescentă imploră salvatorii să o ajute pe mama ei, prinsă sub dărâmături. Localnicii au încercat cu disperare să găsească supravieţuitori printre craterele lăsate în urmă de rachete. Iar oamenii resping cu îndârjire varianta Rusiei, că ar fi ţintit o întrunire a ofiţerilor. La momentul atacului avea loc o ceremonie de decorare a militarilor.

Vezi și

"Nu este o bază militară aici, nu avem soldaţi aici. E centrul oraşului. Ce poate fi aici? Nu sunt sisteme de apărare antiaeriană, nu este nimic militar", spun oamenii.

Pe acelaşi subiect

Atacul din duminica Floriilor a stârnit furia aliaţilor europeni ai Ucrainei. Chiar şi Donald Trump, care s-a ferit să critice Rusia, pentru a nu pune în pericol negocierile de pace, a fost şocat de cruzimea bombardamentului.

"O greșeală"

"A fost ceva îngrozitor! Mi s-a spus că au făcut o greşeală. Este ceva oribil. Tot acest război este un lucru oribil!", a declarat Donald Trump, preşedintele SUA.

Rusia a continuat bombardamentele şi azi-noapte. 62 de drone au fost lansate spre Odesa şi Harkov. Mai multe case şi un spital au fost incendiate.

Rusia lansează atacuri în valuri asupra Ucrainei în ciuda faptului că Statele Unite încearcă de 30 de zile să negocieze un armistiţiu cu Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski îl îndeamnă pe Donald Trump să vadă realitatea.

"Mereu am zis că vrem să vină şi să vadă", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.

Ca să ajute Ucraina, Uniunea Europeană îi va livra 2.000.000 de obuze de artilerie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România ar trebui să dea explicaţii Statelor Unite pe tema alegerilor anulate?
Observator » Ştiri externe » Trump, despre masacrul comis de Rusia la Sumî: "Mi s-a spus că au făcut o greşeală"