Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nouă audiere în cazul fraţilor Menendez. Cei doi au solicitat reducerea pedepsei, după 35 de ani ispăşiţi în închisoare

Soarta fraților Menendez, celebri în Statele Unite pentru uciderea părinților lor bogați în 1989, face obiectul unei noi audieri vineri, în cadrul luptei lor juridice pentru a-și cere eliberarea.

de Redactia Observator

la 11.04.2025 , 11:37

Nouă audiere în cazul fraţilor Menendez. Cei doi au solicitat reducerea pedepsei, după cei 35 de ani ispăşiţi în închisoare Nouă audiere în cazul fraţilor Menendez. Cei doi au solicitat reducerea pedepsei, după cei 35 de ani ispăşiţi în închisoare - Getty Images

După aproape 35 de ani petrecuți în spatele gratiilor, Erik și Lyle Menendez solicită o reducere a pedepsei, care ar putea duce la eliberarea lor. Sentința lor obligatorie pe viață, obținută în urma unuia dintre primele procese televizate, a rămas întipărită în memoria colectivă americană.

La momentul respectiv, procurorii i-au acuzat pe cei doi tineri, în vârstă de 18 și 21 de ani, că și-au ucis părinții pentru a moșteni averea lor de 14 milioane de dolari. Frații au prezentat însă crimele drept o încercare disperată de autoapărare, susținând că au fost violați ani de zile de tatăl lor.

Povestea crimei a făcut înconjurul lumii

Articolul continuă după reclamă

Serialul „Monsters: The Story of Lyle and Erik Menendez” și un documentar Netflix au reaprins recent interesul pentru acest caz, într-o lume în care mișcarea #MeToo a schimbat percepția asupra victimelor violenței sexuale. Mai mulți membri ai familiei cer eliberarea lor, dar și vedete precum Kim Kardashian.

Pe acelaşi subiect

În martie, noul procuror din Los Angeles, Nathan Hochman, s-a opus eliberării lor din închisoare. „Frații Menendez nu și-au clarificat crimele și nu își asumă responsabilitatea pentru ele (...). Ei au spus 20 de minciuni diferite, au recunoscut patru dintre ele, dar 16 minciuni nu au fost admise”, a explicat el.

Procurorul cere instanței să retragă o moțiune depusă de predecesorul său, care recomanda o reducere a pedepsei pentru frații Menendez. Audierea de vineri va stabili dacă judecătorul acceptă retragerea sau decide să ia în considerare cererea.

O astfel de reducere ar putea duce la eliberarea lor condiționată, dat fiind timpul pe care cei doi l-au petrecut deja în spatele gratiilor. Cererea de revizuire a sentinței este una dintre cele trei strategii separate folosite de avocații celor doi bărbați, care solicită, de asemenea, un nou proces și îi cer guvernatorului Californiei, Gavin Newsom, să le comute pedepsele. Nathan Hochman se opune, de asemenea, unui nou proces.

La rândul său, guvernatorul Newsom urmează să primească în iunie un raport privind comportamentul fraților în închisoare de-a lungul anilor, care îl va ajuta să decidă asupra soartei lor. El insistă că nu a urmărit serialul și documentarul recent lansate despre cazul lor, „pentru a nu fi influențat”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să rămâneţi până la finalul Slujbei de Înviere sau plecaţi imediat după împărţirea luminii?
Observator » Ştiri externe » Nouă audiere în cazul fraţilor Menendez. Cei doi au solicitat reducerea pedepsei, după 35 de ani ispăşiţi în închisoare