Oraşul în care e interzis să te naşti sau să mori. Aici, oamenii trăiesc 4 luni pe an în întuneric total
Unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Pământ se află în apropierea Cercului Polar Artic. Poate reprezenta o destinaţie turistică atractivă, însă doar pentru cei cu adevărat puternici şi dornici să-şi testeze limitele la extrem.

Longyearbyen este un micuţ orăşel situat pe insula Spitsbergen, ce aparţine de arhipelagul Svalbard. Administrativ aparţine de Norvegia, însă este un loc cu propriile reguli dictate de natură, nu de oameni. Longyearbyen are o populaţie de 2.000 de locuitori şi este cea mai nordică aşezare pe Pământ locuită permanent. Mult timp, principalul motor al economiei oraşului a fost reprezentat de minele de cărbune, dar începând cu anii '90 localitatea s-a reorientat către turism, dar şi către cercetare.
Oraşul care a interzis moartea
Svalbard, supranumit şi "Seiful Apocalipsei", este la doar câţiva kilometri distanţă. În Svalbard, oamenii de ştiinţă din întreaga lume a adunat peste 800.000 de mostre de semințe din toate speciile pentru a fi siguri că omenirea va exista şi după o eventuală catastrofă globală. Şi în Longyearbyen se pune mare preţ pe natură, pe conservarea mediului şi pe convieţuirea în armonie între om şi biosferă.
Din această cauză, Longyearbyen are câteva particularităţi nemaîntâlnite oriunde altundeva pe glob. Spre exemplu, în acest oraş îţi este interzis practic să mori. Persoanele care suferă de boli grave sau care ajung în pragul morţii din cauze naturale sunt transferate în Norvegia continentală. În Longyearbyen nu ai voie să mori pentru că solul este atât de îngheţat încât nu permite descompunerea cadavrelor, iar animalele sălbatice, urşii polari în special, ar fi atrase şi ar crea un pericol real pentru comunitate. Dacă totuşi o persoană moare în acest oraş, trupul îi este, de asemenea, transferat pe continent. Din aceleaşi considerente, nici naşterile nu au loc în cel mai nordic oraş din lume. Femeile însărcinate sunt transportate la spitalele din Norvegia continentală.
Un alt element specific oraşului este că un sfert din an, oamenii trăiesc în întuneric total. Noaptea polară ţine patru luni, timp în care soarele nu-şi face deloc apariţia. În timpul verii însă sunt alte patru luni în care e lumină 24 din 24 de ore. Deşi cei din Longyearbyen încearcă să se promoveze drept o destinaţie turistică atractivă, puţini sunt temerarii care au curaj să se aventureze aici. Zona în care natura modelează oamenii, nu invers, este un loc care testează într-adevăr limitele şi celor mai puternici.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰