Gerhard Schroeder, fost cancelar german și prieten loial lui Putin, pledează pentru deschiderea Nord Stream 2, altfel vor urma "consecințe grave"
Fostul cancelar german și un prieten apropiat al președintelui rus, Gerhard Schroeder, pledează pentru reluarea proiectului gazier rusesc Nord Stream 2. Gazoductul a fost închis în urma invaziei ruse în Ucraina.
Nord Stream 2 a fost construit pentru a transporta gaze din Rusia în Germania, prin Marea Baltică, şi, deşi a fost finalizat, nu a fost pus funcţiune din cauza invaziei ruse în Ucraina. Construcţia Nord Stream 2 a fost un proiect masiv, de mai mulți ani, care a costat 11 miliarde de dolari. A generat puternice tensiuni între Germania şi SUA, precum şi între Germania o serie de ţări din Europa Centrala şi de Est.
Nord Stream 2 "e gata", a declarat fostul cancelar citat de publicația Welt. "Dacă situația se agravează există această conductă, iar cu ambele conducte Nord Stream nu ar fi nicio problemă de aprovizionare pentru industria germană și gospodăriile germane", a declarat Schroeder, referindu-se la îngrijorările privind reducerea importurilor de gaze din Rusia, ca urmare a războiului din Ucraina. În caz contrar, „se vor suporta consecințele. Și vor fi uriașe și în Germania”, a avertizat Schröder.
Schroeder, cancelar din 1998 până în 2005, a criticat războiul din Ucraina, dar a refuzat să îl condamne pe liderul rus, pe care îl numeşte încă un prieten apropiat. Fostul politician a insistat că nu va renunța la legătura cu liderul rus: „Poate pot fi din nou util. Deci de ce să-mi cer scuze?”, a replicat fostul politician.
Schroeder s-a întâlnit cu Putin la Moscova
"Vestea bună este că Kremlinul doreşte o soluţie negociată”, a declarat Schroeder pentru cotidianului săptămânal Stern şi RTL/ntv. El a adăugat că a avut o întrevedere, săptămâna trecută, la Moscova, cu Putin. ”Un prim succes este acordul pentru cereale, e posibil să poată fi extins încet spre o încetare a focului”, a subliniat Schroeder.
Fostul cancelar german a spus că soluţii la probleme cruciale precum cea a Crimeei ar putea fi găsite în timp, ”poate nu peste 99 de ani, ca în cazul Hong Kong-ului, ci în timpul generaţiei viitoare”. El a precizat că o alternativă la aderarea la NATO pentru Ucraina ar putea fi neutralitatea armată, precum în cazul Austriei.
Viitorul regiunii Donbas din estul Ucrainei, scena unor lupte aprige, este, însă, mai complicat, a continuat Schroeder. ”Va trebui găsită o soluţie bazată pe modelul cantonal elveţian”, a mai spus el, adăugând că ar trebui să se verifice dacă Putin se va întoarce la o ”linie de contact” antebelic într-o încetare a focului.
Schroeder, susţinător al gazoductului Nord Stream, care transportă gaz rus în Germania via Marea Baltică, este preşedintele comitetului acţionarilor Nord Stream AG, operatorul conductei deţinute majoritar de gigantul rus Gazprom. Confruntat cu un val de critici, în mai fostul cancelar a demisionat din consiliul de administraţie al companiei publice ruse Rosneft şi a refuzat să intre în consiliul de administraţie al Gazprom.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰