Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tunelul Alina, săpat complet. Duminică va fi transformat în obiectiv turistic

Primul tunel de pe autostrada Sibiu-Piteşti este complet săpat. Luminiţa de la capătul lucrărilor a apărut astăzi, la doi ani după începerea şantierului. Autorităţile promit că vor da în folosinţă aproape 100 de kilometri de şosele rapide în următoarele luni în mai multe zone din ţară.

de Cristi Popovici

la 17.04.2025 , 13:16

Tunelul Alina are o lungime de 1,35 de kilometri. Pe aici va fi al doilea sens de circulaţie pe viitorul segment de autostradă de la Curtea de Argeş către Tigveni. Primul tunel, denumit Daniela, a fost străpuns în urmă cu o lună. Iar de acum încep lucrările de finisare a şoselei.

Alina, şefa de achiziţii a şantierului, după care a fost botezat tunelul, abia şi-a stăpânit lacrimile când colegii i-au oferit flori pentru a sărbători evenimentul.

"Pentru mine a fost o provocare, deoarece nu s-a mai făcut un tunel în România, dar am avut suportul colegilor şi ne așteptăm la cât mai multe tunele", a spus Alina Kliucik, şefă de achiziţii şantier,

Vezi și

Tunelul a fost săpat complet

Pe acelaşi subiect

Tunelul Alina face parte dintr-un tronson de 10 kilometri al autostrăzii Sibiu - Piteşti care trebuie să fie gata peste doi ani, dar ar putea fi inaugurat mai devreme

"Acest lot este înainte de grafic şi va fi dat în trafic anul viitor. Această autostradă, prima traversare a Carpaților în România să va întâmpla în 2028-2029", a transmis Ionel Scriosteanu, secretar de stat al Ministerului Transporturilor.

"Nu este uşor să realizezi acest tip de lucrare, dar am reuşit cu muncitorii noştri şi cu subcontractori. Ne considerăm o companie românească cu aproximativ 2.000 de oameni", a adăugat şi Karl-Heinz Strauss, CEO-ul firmei constructoare.

Va putea fi vizitat de turişti în curând

Tunelul va fi deschis pentru curioşi duminica viitoare. Vizitatorii vor putea să se plimbe prin prima galerie şi prin zona abia forată. Între timp, ministerul Transporturilor anunţă că pregăteşte noi inaugurări: "Pe autostrada Sibiu - Piteşti vom da în trafic încă 15 km din secţiunea 5. Vorbim de A0, semi-inelul sudic, care până la finele lunii mai va fi completă, de la A1 la A2, şi de la Curtea de Argeș la Constanţa să se circule pe autostradă", a precizat secretarul de stat.

250 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres au fost daţi în folosinţă anul trecut. 2025 s-ar putea încheia cu acelaşi bilanţ, în cel mai bun caz.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să rămâneţi până la finalul Slujbei de Înviere sau plecaţi imediat după împărţirea luminii?
Observator » Evenimente » Tunelul Alina, săpat complet. Duminică va fi transformat în obiectiv turistic