Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Interviu exclusiv cu Mircea Geoană: Rusia va plăti un preţ monumental dacă invadează Ucraina. Și pentru noi sunt linii roşii

Orice incursiune militară a Rusiei în Ucraina va fi scump plătită. A spus-o într-un interviu exclusiv acordat Observator secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

de Laurenţiu Rădulescu

la 22.12.2021 , 14:05

Tot el spune că solicitările Rusiei ca alianţa să renunţe la prezenţa militară în statele din sud estul Europei sunt nejustificate. În tot acest timp, Kremlinul ameninţă cu plasare de arme nucleare în Belarus, dacă trupele NATO se vor apropia de graniţele Rusiei. Conflictul mocnit dintre Rusia şi Statele Unite, dar şi declaraţiile mai mult sau mai puţin ameninţătoare nu au trecut neobservate.

"Nu ştim încă care este intenţia finală a preşedintelui Putin şi a Federaţiei Rusiei. Dacă este vorba de a-ţi umfla muşchii militari sau dacă este vorba despre o agresivitatea similară celei din 2014 când a fost anexată Crimeea. De obicei când negociezi ceva te duci la diplomaţie discretă, se întâlnesc negociatorii. Faptul că au venit în presă care conţine lucruri de neacceptat pentru noi. Sunt elemente care sunt clar neacceptabile pentru că depăşesc orice principiu de suveranitate, drept internaţional, decenţă diplomatică. NATO nu intră niciodată în vacanţă. Suntem extrem de vigilenţi strategic şi diplomatic", a declarat Mircea Geoană pentru Observator.

Mircea Geoană: "Preţul plătit de Rusia va fi unul monumental"

Vezi și

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, spune că Rusia va plăti un preţ uriaş dacă va intra în Ucraina. Şi nu va fi un răspuns militar al Alianţei nord-atlantice, ci unul de natură economică. Ucraina nu face parte din blocul comunitar, astfel că armatele NATO nu pot acţiona direct pentru a proteja ţara împotriva unei eventuale invazii ruseşti.

Pe acelaşi subiect

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: În eventualitatea unei noi agresiuni militare împotriva Ucrainei, după cea din 2014, preţul pe care Federaţia Rusă îl va plăti va fi unul monumental. Şi nu va fi unul militar. Preţul economic, politic, diplomatic va fi ultrasever.

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Întrebarea e simplă, intră NATO să ajute Ucraina, fizic?

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: NATO nu are Ucraina ca şi ţară aliată. Articolul 5, articolul muschetarilor nu se aplică în cazul Ucrainei. Este un partener pentru noi, este o ţară candidată, dar nu se aplică articolul 5 pentru Ucraina. Asta nu înseamnă că ţări din NATO, în plan bilateral, şi aţi văzut, Statele Unite, Canada, Turcia, Lituania, ajută o armată ucraineană militar care să poată să îşi apere ţara şi să aibă evident o capacitate de a se apăra şi a cauza daune părţii agresoare. Dar nu la nivel de alinaţă. Specialişti NATO care să ajute armata ucraineană să devină un organism occidental facem asta şi vom continua.

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: Prin repetarea actului ilegal de acum aproape 10 ani se repetă prin incursiune militară, preţul economic, politic, diplomatic va fi ultrasever.

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Ce înseamnă acest preţ diplomatic?

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: Înseamnă că sancţiunile deja aplicate sunt sancţiuni modeste faţă de ceea ce avem de gând şi au de gând ţările să le aplice. Costul va fi extrem de sever.

Poziţia României faţă de Rusia şi faţă de NATO

Al doilea om ca importanţă în organigrama NATO, românul Mircea Geoană spune că România nu îşi doreşte să se aibă o poziţie ostilă faţă de Federaţia Rusă, dar în acelaşi timp îi încurajează pe vecinii moldoveni sau ucraineni să adere la NATO.

"Noi nu dorim ostilitate cu Federaţia Rusă. Noi nu încurajăm probleme cu Federaţia Rusă. De aceea, de multe ori, acest tip de dezinformare împotriva NATO ca un bau bau. A dictat cuiva României să intre în NATO sau UE? Nu. Nu am vrut noi să mergem acolo. Pot eu ca român, imi dau jos palaria de lider NATO, pot să spun eu unui vecin din Moldova sau Ucraina sau altora, să le spun că ce eu am avut şansa să fac, să intru în familia occidentală, chiar dacă nu e totul perfect acolo.. Alternativa e totalitarism, autoritarism, opozitia politică în închisoare, închizi internetul când nu îţi convine ce spune un om liber în ţara ta", a declarat Mircea Geoană.

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Ruşii au spus că nu mai doresc să fie denumiţi adeversari. Cum să îi numim, domnule Geoană?

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: Îi putem numi cum doresc ei să fie numiţi. Suntem o radiografie a Federaţiei Ruse. Nu avem niciun fel de dorinţă, intenţie, planificare să fim agresivi la adresa Federaţiei Ruse. Din păcate după ce a existat dialog.

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: În acest concept Federaţia Rusă este un partener al NATO. Dar nu se comportă ca un partener...

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: Păi şi atunci eu vin şi sunt dispus că eşti partener strategic cu mine, 30 de ţări, ditamai alianţa. Eu încurajez partea rusă să revină la dialog.

Mircea Geoană, despre preţul gazelor şi "liniile roşii"

"Vreau să vă spun că vorbind şi cu aliaţii europeni şi cu Statele Unite, există o limită la toate. O nouă agresivitatea militară pe un stat independent, deja amputat tot de Rusia, oricât de mare va fi preţul şi pentru noi, suntem pregătiţi să ducem preţul pentru că este o chestiune de neacceptat în Europa. Şi devine un modus operandi în care practic, revenim în Europa că oricine poate să facă orice. Dacă dânşii vorbesc de linii roşii care nu pot fi trecute şi pentru noi există linii roşii care sunt de natură principială şi ţin cont de faptul că o naţiune democratică poate să îşi aleagă singură calea pe care vrea să o aleagă", a declarat Mircea Geoană pentru Observator.

"NATO nu are şi nu va avea în intenţie să pună pe teritoriul noilor aliaţi armament nuclear. Terestru. Nici gând. Nu există în planificarea noastră. Am spus-o clar, am spus-o ruşilor clar. NATO nu a făcut decât un lucru minim de prudenţă după ocuparea Crimeei, să avem o prezenţă militară pe flancul estic", a mai spus Mircea Geoană.

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: Asta nu înseamnă că NATO nu are resurse în orice secundă. În orice secundă să putem să suplimentăm, să întărim. Dar această decizie nu este luată.

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Deci există clar un plan...

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: Există un plan de apărare a aliaţilor, care sunt foarte detaliate şi sunt activabile în orice secundă. Nu întrevedem un pericol asupra unei ţări aliate. Nici în România, la Marea Neagră, nici în Marea Baltică, dar situaţia în Ucraina dacă se deteriorează creează un context care ne obligă să creştem gradul de vigilenţă. Veniţi la masa dialogului, acolos e rezolvă lucrurile, prin dialog, democraţie. Aveţi probleme reale, suntem dispuşi să le discutăm.

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Ce înseamnă un scenariu pesimist?

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: O incursiune militară a Federaţiei Ruse în Ucraina. Suntem în stare să apărăm întreg teritoriul aliat, toate ţările aliate, indiferent de circumstanţe.

Mircea Geoană, despre scutul de la Deveselu

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Aş vrea să vorbim şi despre scutul de la Deveselu, extrem de important pentru NATO, întreaga alianţă. Dar care nu o dată a devenit ţintă a Rusiei. Şi voiam să discutăm şi să reglăm această problemă. Rolul scutului de la Deveselu, care este el. Şi dacă transformă România într-o ţintă

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: Este pur defensivă, este construită şi ştiu de când eram ambasador la Washington şi alergam de nebun pe coridoarele Congresului cu hărţi arătând unde este Iranul şi pe unde vin traseele de rachete balistice eventual către Europa...

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Este un set modern de apărare antirachetă care are ca principal scop riscul de atac dinspre sud. Nu are o chestiune cu Federeaţia Rusă, nu este o chestiune agresivă. Şi noi nu suntem atât de deschis în public ce a amplasat Federaţia Rusă ofensiv în arealul din zona aceasta.

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: Confirm şi eu ca înalt oficial NATO, că această chestiune nu are de-a face cu Federaţia Rusă. Suntem toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Este într-un fel marea realizare a României după secole de insecuritate şi sfere de influenţe

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Stăm pe un butoi de pulbere, domnule Geoană...

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: Sper că nu, eu sper că nu. Este un moment delicat dar prin dialog, prin descurajare, noi comunicam strategic descurajarea, preţul este mult prea mare pentru Federaţia Rusă ca să facă... şi uitaţi-vă şi la efectul invers prin care anexarea Crimeei şi Donbasului a avut-o în Ucraina. Astăzi Ucraina, 72% văd Rusia ca o putere ostilă. Înainte îi vedeau ca pe o ţară apropiată.

Interviul exclusiv despre pericolul de la graniţele Ucrainei şi cum afectează el România îl puteţi urmări integral în VIDEO de mai sus.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » Interviu exclusiv cu Mircea Geoană: Rusia va plăti un preţ monumental dacă invadează Ucraina. Și pentru noi sunt linii roşii