Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Der Spiegel: NATO vrea să trimită trupe în România şi Bulgaria, după mobilizarea de forțe militare ruse la granița cu Ucraina

Generalul american Tod Wolters, comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa, a sugerat că alianţa ar trebui să stabilească o prezenţă militară în România şi Bulgaria, ca urmre a defăşurării de trupe ale Rusiei la graniţa cu Ucraina, a informat ziarul german Der Spiegel, potrivit Reuters.

de Veronica Micu

la 19.12.2021 , 09:34

Propunerile făcute de Tod Wolters ar avea drept efect extinderea misiunea “Enhanced Forward Presence”, prin care trupe NATO se află în statele baltice şi în estul Poloniei.

Der Spiegel nu a prezentat o declaraţie a lui Wolters, însă precizează că are "informaţia" potrivit căreia generalul a făcut un apel, în timpul unei reuniuni online cu lideri militari ai “naţiunilor partenere”, pentru întărirea prezenţei militare la frontiera estică a NATO, transmite Reuters.

Planul ar duce la extinedera misiunii “Enhanced Forward Presence” în România și Bulgaria. 

Vezi și

NATO a refuzat să comenteze informațiile publicate de Der Spiegel.

Pe acelaşi subiect

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat vineri că NATO "va evalua în mod constant necesitatea de a ne ajusta în continuare prezenţa noastră şi în sud-estul regiunii, pentru că trebuie să fim siguri că putem proteja şi apăra întotdeauna aliaţii împotriva oricărei ameninţări".

Rusia dezminte orice intenţie de invazie

Prezenţa trupelor ruseşti la graniţa cu Ucraina a crescut tensiunile dintre Moscova şi NATO, iar alianţa a îndemnat să nu invadeze fosta republică sovietică. Rusia a negat că ar plănui o invazie.

Kremlinul spune că răspunde la ameninţările propriei securităţi din cauza relaţiilor tot mai strânse ale Ucraine cu alianţa nord-atlantică. Tot vineri, Moscova a anunțat că doreşte o garanţie din partea NATO că va renunţa la orice activitate militară în Europa de Est şi Ucraina.

România a cerut întăriri NATO

Într-o discuţie cu Joe Biden, Klaus Iohannis şi-a dat acordul pentru o prezenţă militară mai mare a NATO atât în ţara noastră, cât şi la Marea Neagră.

Alături de celelalte opt state NATO de pe flancul de Est, președintele român a cerut şi echipamente de ultimă generaţie în regiune, pentru a putea răspunde eventualelor provocări ale Rusiei.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Der Spiegel: NATO vrea să trimită trupe în România şi Bulgaria, după mobilizarea de forțe militare ruse la granița cu Ucraina