Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rusia dorește două tratate cu NATO și le-a propus americanilor să înceapă negocierile, la Geneva

Rusia a prezentat vineri două propuneri de tratate privind o limitare a influenţei militare a Statelor Unite şi NATO în vecinătatea sa şi vrea să negocieze "începând de sâmbătă" cu Statele Unite aceste măsuri pe care le prezintă drept esenţiale în vederea împiedicării unei escaladări a tensiunilor, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 17.12.2021 , 16:12

tensiuni între Rusia și Ucraina Rusia dorește două tratate cu NATO și le-a propus americanilor să înceapă negocierile, la Geneva - Shutterstock (imagine ilustrativă)

Aceste documente sunt publicate pe fondul unei intensificări a tensiunilor ruso-occidentale în centrul cărora se află Ucraina. Americanii şi europenii îi acuză pe ruşi de pregătirea unei ofensive militare în Ucraina. Cele două texte - denumite "Tratat între Statele Unite şi Federaţia Rusă privind garanţii de securitate" şi "Acord privind măsuri de asigurare a securităţii Federaţiei ruse şi unor state membre (NATO)" - prevăd o interzicere a oricărei noi extinderi a NATO şi a instalării unor baze americane în ţări din fostul spaţiu sovietic.

"Este esenţial ca garanţiile de securitate pentru Rusia să fie puse pe hârtie şi să aibă forţă de drept", a subliniat adjunctul diplomaţiei ruse Serghei Riabkov, care a prezentat presei aceste documente, predate săptămâna aceasta unei oficiale de rang înalt din cadrul diplomaţiei americane. El propune totodată deschiderea unor negocieri începând "încă de mâine, în sensul propriu al cuvântului, sâmbătă, 18 decembrie" şi a anunţat că Moscova le-a propus americanilor ca aceste negocieri să aibă loc la Geneva.

În opinia sa, aceste propuneri sunt mjlocul restabilirii unei cooperări ruso-occidentale, "în absenţa totală a încrederii" reciproce şi ţinând cont de politica "agresivă" a NATO "în vecinătatea Rusiei". Riabkov consideră că este vorba despre o "relansare a relaţiei de la o pagină albă".

Articolul continuă după reclamă

Rusia nu vrea baze NATO în fostele țări din URSS

Pe acelaşi subiect

Între alte obligaţii, aceste tratate interzic Statelor Unite să înfiinţeze baze militare în orice ţară care a făcut parte din fosta URSS care nu este membră NATO şi "să nu le folosească infrastructura în vreo activitate militară sau să dezvolte o cooperare militară bilaterală". Toate statele membre NATO s-ar angaja, de asemenea, să nu mai extindă niciodată Alianţa Nord-Atlantică - mai ales în Ucraina - şi să nu desfăşoare nicio activitate militară pe teritoriul Ucrainei şi în alte state din Europa de Est, din Caucazul de Sud şi din Asia Centrală.

Washngtonul, NATO şi Uniunea Europeană (UE) acuză Rusia de faptul că a comasat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina şi de pregătirea unei agrsiuni militare. Occidentul ameninţă Rusia cu sancţiuni fără precedent în cazul unei invazii, însă par să excludă orice intervenţie militară.

Kremlinul respinge aceste acuzaţii şi acuză, din contră, că Rusia este ameninţată de NATO, care înarmează Kievul şi îşi multiplică desfăşurările unor mijloace aeriene şi maritime în regiunea Mării Negre.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia dorește două tratate cu NATO și le-a propus americanilor să înceapă negocierile, la Geneva