Video "Trezeşte-te că arde cineva!" Daniela se luptă pentru viața sa, după ce a fost bătută și incendiată de fostul soț. Bărbatul a pus la cale planul în spatele gratiilor
Aproape doi ani a stat în puşcărie şi a plănuit cu o rigoare bolnavă o crimă, acum a ieşit şi a încercat să-și ducă la bun sfârșit gândul macabru cu un zâmbet de satisfacţie pe faţă. Un bărbat care a reuşit să înşele toţi specialiştii din închisoare care i-au decis eliberea înainte de ispăşirea pedepsei pentru bună purtare.
Azi dimineaţă la 5 şi-a aşteptat fosta soţie, omul pe care l-a urât cu atâta patimă, să se întorcă de la serviciu, iar în faţa scării blocului a lovit-o sălbatic cu ciocanul în cap, apoi i-a dat fac. Femeia nici nu a mai avut putere să ţipe, vecinii au fost treziţi de zgomotul loviturilor de ciocan şi au sărit să o scape. Este acum la spital în stare critică, desfigurată şi cu arsuri pe aproape jumătate din corp. Şi la închisoare a ajuns tot după ce şi-a bătut soţia în timp ce erau în divorţ. În toată povestea asta terifianţă este la mijloc un băiat adolescent.
"Ce îmi amintesc, primele cuvinte, au fost ale soţiei, care a zis: "Trezeşte-te că arde cineva!" A tras draperia, am văzut că era foc aici. Nu mi-am dat seama că este o persoană. Ştiam că am nişte apă plată cumpărată de ieri. Asta a salvat timp. Am luat o sticlă repede. Am început să o sting", spune un martor.
A vrut să o omoare pe fosta soție
"Eu de asta m-am trezit. În sunet de lovituri. Persoana care a dat foc avea o atitudine ironică. Râdea", spune o vecină.
- "Am vrut să o omor. Nu îmi pare rău". Filmul tragediei din Iași, unde Daniela a căzut victimă fostului soț,...
- "Mergeam în străinătate și nu eram deloc încântată". Locul de vis din România unde a ales o turistă să-și...
- Cât a plătit o familie din Chiajna pentru 2 nopţi de cazare, all inclusive, pe litoral de Paşte. Au primit...
- Industria din România aflată în declin. Producția scade în fiecare an. De vină nu ar fi doar vremea rea
- A apărut ciocolata keto de Paşte, fără zahăr. Cât costă un iepuraş care conţine doar îndulcitori naturali
Cu un zâmbet diabolic pe faţă, individul a încercat să-şi ucidă fosta soţie, apoi a fugit. Daniela nu ar fi supravieţuit dacă vecinii ei nu interveneau.
"Sigur a bătut-o bine. Nu mai putea să se coordoneze. Să se ridice. Să strige după ajutor. Nu mai avea vlagă. Nu reuşea să îşi scoată haina de pe ea. Să se tăvăleaască pe jos. Să încerce cumva să stingă focul. După ce s-a stins focul. Avea un gest. Trăgea de la gât ceva. Ca şi cum ar fi avut o eşarfă ceva cu care să fi fost în jurul gâtului. A aruncat o parte din material jos. Ceea ce m-a făcut să cred că fost într-adevăr legată la gură. A dat focul şi a plecat. Considera că şi-a îndeplinit scopul. Nu a stat să vadă deznodământul", spune o martoră.
Individul are 57 de ani şi a gândit tot planul răzbunării în spatele gratiilor. Aproape doi ani a stat în puşcărie, iar la o săptămână de la eliberare l-a şi pus în aplicare.
După o tură de noapte grea, femeia de 47 de ani se întorcea acasă. Era ora cinci dimineaţa, încă întuneric. Nu avea nici cel mai mic habar ce o aşteaptă.
Bărbatul venise pregătit pentru atac. A aşteptat-o pe femeie în faţa blocului. Chiar înainte să intre în casa scării, a atacat-o cu un ciocan, apoi i-a dat fost şi s-a făcut nevăzut.
Pentru Daniela, a urmat o luptă pentru supravieţuire contra cronometru. După ce martorii au reuşit să stingă flăcările, au sunat la 112.
"Era într-o stare foarte gravă. Cu traumatism facial, cu fracturi, cu arsură care a fost estimată la 60% din suprafaţa corporală cu gradul 2 şi 3, afectând inclusiv căile aeriene şi faţa. Pacienta a fost sedată, intubată. Starea este foarte gravă. Este instabilă. Echipa din întreg spitalul se luptă pentru viaţa acestei femei", a declarat Prof de Diana Cimpoeșu Coordonator UPU Smurd Iași.
Fostul ei soţ ieşise din închisoare mai devreme, culmea, pe bună purtare. Asta scrie pe decizia de eliberare. Nimeni nu şi-a dat seama ce tot comportamentul lui era doar un rol şi că, în mintea lui, plănuia să ucidă.
A pus planul la cale în spatele gratiilor
"Ferească D-zeu. E ceva cumplit". "I-a pus o cârpă la gură. Cred că a adormit-o, apoi a bătut-o. După aia i-a dat foc. Pe ăsta, pe viaţă l-aș pune. Nu poţi să faci aşa ceva cu un om", spun vecinii.
În urmă cu doi ani, a fost închis tot din cauza violenţei domestice. În plin divorţ, posedat de gelozie, acesta a urmărit-o pe Daniela şi a surprins-o cu noul partener într-un local. A bătut-o pe femeie şi a înjunghiat un alt client.
După ore întregi de căutări, Poliţia l-a prins pe agresor. Nu departe de locul faptei. Acesta era într-o stare avansată de ebrietate.
"Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat de poliţişti în municipiul Iaşi, ulterior a fost dus al audieri. În cauză a fost întocmai dosar penal", a declarat Ioana Bîlea, IPJ Iași.
Prins la mijloc în acest divorţ urmat de o tenativă de crimă este un adolescent, fiul celor doi soţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰